de Gheorghe Zmaranda

Una dintre marile puteri pe care omul le-a folosit ca să răzbească în viață, încă de la ivirea lui pe pământ, a fost ținerea de minte. „Biblioteca este ținerea de minte a omenirii”, așa spunea Emanoil Bucuța, iar ea are scopul să definitiveze ceea ce școala începe. Aceasta este credința tânărului care prin forțe proprii a construit în comuna sa natală, Dăișoara, județul Brașov, o blibliotecă și care a generat astfel o inițiativă ce s-a extins în mai multe localități. Florin Bucuţea (foto) spune că dacă pragul bibliotecilor va fi trecut și doar de un singur copil care pleacă acasă cu o carte, acestea și-au îndeplinit misiunea.

„Oamenii veneau până în Dăișoara să aducă personal cărțile”

- Numele dumneavoastră este astăzi sinonim cu inițiativa extraordinară de a construi în mediul rural biblioteci, în localitățile în care acestea lipsesc. Cum a început proiectul Biblioteci Rurale?

- Era primăvara lui 2019 când m-am apucat să cercetez prin cărțile de la Școala Gimnazială din sat. Căutam monografii, documente, orice despre Dăișoara, despre așezare, biserica din sat, despre Căminul Cultural. Mama este învățătoare și mergeam cu ea. Într-o zi am intrat în pivnița școlii și am găsit acolo un tablou pictat pe pânză, un portret al lui Emanoil Bucuța. N-am știut cine este, l-am lăsat acolo. Printre alte obiecte de mobilier erau multe cărți depozitate. Am întrebat-o pe mama dacă nu am putea face o bibliotecă în sat. Știam că la Căminul Cultural este spațiu nefolosit și că în școală nu exista o bibliotecă, doar niște dulapuri cu cărți în spatele fiecărei săli de clasă. Din povestirile bătrânilor știam că pe vremuri în Cămin a existat o bibliotecă făcută de un om învățat din Dăișoara care a plecat la București. Era vorba despre Emanoil Bucuța, cel al cărui portret îl văzusem și despre care urma să aflu din ce în ce mai multe pe parcurs. Am vorbit cu primarul de atunci, i-am zis că vreau să fac o bibliotecă în sala de la etajul 1 a Căminului Cultural și a fost de acord. Asta era prin luna martie 2019, iar trei zile mai târziu deja venea primul pachet de cărți acasă. Eram entuziasmat și bucuros că ideea mea prindea contur. Am anunțat pe Facebook că avem nevoie de donații în cărți, iar până în luna august aveam adunate 5.000 de volume.

- A fost o idee care a pus în mișcare un întreg mecanism. Cum s-au desfășurat mai departe lucrurile?

- Au fost luni întregi în care s-a muncit, s-au făcut drumuri cu mașina sau am mers pe jos kilometri întregi, am cărat saci cu cărți de acasă la cămin, cu mașina, cu brațele, cu cărucioare sau cu roaba. Au fost zile în care stăteam la masă cu ai mei și auzeam mașini care claxonau la poartă. Erau oameni care veneau efectiv până în Dăișoara să aducă personal cărțile. A fost o vară în care casa noastră era deja la Căminul Cultural. Săptămâni la rând ne-am gândit cum să aranjăm, cum să le punem pe categorii, cine face inventarul etc. Am funcționat așa până în august când am oprit campania de adunat cărți pentru că deja aveam prea multe, nu mai aveam unde să le așezăm. Ne lipseau rafturile și a trebuit să le mai asteptăm o vreme pentru că bugetul local nu permitea să se achiziționeze așa ceva. Așa că am anunțat pe Facebook că avem nevoie de rafturi și șase zile mai târziu le-am primit. A urmat momentul în care toate volumele trebuiau împărțite pe categorii, domenii, iar spațiul trebuia amenajat. După multă muncă totul a fost gata. Tot ceea ce atunci era în bibliotecă era venit din donații. Singura sponsorizare a venit de la preotul Dragoș Dobritoiu care ne-a cumpărat vopseaua. Între timp, s-au mai primit sponsorizări, dar nu în bani, ci în obiecte. Singura sponsorizare financiară până în prezent a fost suma strânsă pentru evenimentul de deschidere oficială, care a avut loc în octombrie 2019.

„Astăzi, la biblioteca din Jibert, se întâmplă lucruri extraordinare”

- Proiectul nu s-a limitat doar la Dăișoara. Ce a urmat?

- Jibert, din Brașov, a fost prima localitate după Dăișoara care a avut o bibliotecă datorită preotului Iulian Vincențiu Ungureanu. Dânsul și-a dorit o bibliotecă care să funcționeze și să fie vie, care să lase amprente în viața și educația tinerilor din sat. Cărțile veneau din donații, dar nu exista încă un spaţiu foarte bine definitivat și rezolvarea acestei probleme depinde de autoritățile locale. Primăria ne-a pus la dispoziţie o casă, dar care nu avea nici geamuri, nici încălzire. Prin hotărârea şi ambiţia preotului Ungureanu, în ianuarie 2020 am demarat campania de strângere de cărţi pentru viitoarea bibliotecă rurală, iar în aprilie 2021 acest spaţiu a fost inaugurat şi deschis publicului. Casa despre care vă spuneam s-a tranformat în bibliotecă, cu acoperiş schimbat, geamuri noi, a fost zugrăvită, s-a făcut un sistem de încăzlire şi s-au montat rafturi pentru cele mai mult de 10.000 de volume de cărţi pe care le-am adunat în acest timp. În primă fază, proiectul a fost gândit doar ca bibliotecă comunală, dar ulterior preotul Ungureanu s-a gândit să îşi folosească experiența acumulată ca profesor de religie și muzică și să extindă aria de activitate, având în vedere că s-au primit diverse echipamente pe care era păcat să nu le folosim. Astfel, s-au adunat un video proiector cu ecranul aferent, calculatoare, sistem audio-tv, drept urmare, în incinta bibliotecii s-a amenajat un mic centru educațional, dotat cu 8 calculatoare, 4 imprimante multifuncționale, web camere, care vor ajuta copiii, elevii care au nevoie și nu au posibilitatea acasă să acceseze Internetul. Astăzi la biblioteca din Jibert se întâmplă lucuri extraordinare, au loc activităţi cu tinerii din comunitate, schimburi de experienţă, tabere tematice, ateliere şi work-shopuri unde elevii, tinerii şi copiii de vârste mai mici vin cu entuziasm spre educaţie, spre lectură, spre cunoaştere. Preotul Ungureanu este pastorul acestui loc și îşi dăruieşte o mare parte din timp pentru ca biblioteca să fie vie şi plină mereu.

- Puterea exemplului a funcționat și mai departe prin construirea altor câteva biblioteci rurale. Unde au fost acestea construite?

- Este vorba despre localitățile Dacia și Crihalma, ambele în imediata apropiere a Dăișorei. La Dacia am luat legătura cu doamna profesor învățământ primar Oprea Maria, iar la Crihalma am comunicat cu domnișoara profesor de limba română Raluca Roncea. La Dacia locația se afla în Școala Gimnazială din sat. Autoritățile locale au zugrăvit și înnoit spațiul destinat viitoarei biblioteci rurale și au cumpărat rafturi noi. În Crihalma, în schimb, locația se află în Căminul Cultural. Deocamdată, așteptăm de la autorități să ne achiziționeze rafturile necesare pentru a putea să aranjăm cele peste 8.000 de volume primite donație. Am continuat la fel de încrezători și în localitatea Șinca Nouă, alături de Iulian Roman. În momentul de față cărțile sunt depozitate în școala din satul vecin. Locația este încă în amenajare. Ulterior, pentru că oameni buni ne găseau proiectul, cărțile veneau în continuare și așa a urmat o poveste care avea să ducă spre înființarea unei noi biblioteci în Bucovina. Este o poveste frumoasa în spatele bibliotecii din localitatea Cumpărătura, din județul Suceava, la care se lucrează intens acum. Într-o zi, m-a sunat un domn în vârstă și mi-a zis „Soția mea a văzut la televizor proiectul dumneavoastră cu strângerea de cărți și a vrut foarte mult să vă donăm cărțile noastre. Între timp am pierdut-o, dar dorința ei este poruncă pentru mine”.