de Georgiana Mihalcea
Când vorbim despre consum de droguri, statisticile trebuie privite în ansamblu. Pentru că dependența este o boală pornită dintr-o suferință. De cele mai multe ori, copiii consumatori sunt victime în context familial și social. Am stat de vorbă cu Melania Medeleanu (medalion), co-fondator Asociația Zi de Bine şi inițiatorul proiectului C.R.E.A.A.Ti.V, despre un nou spațiu de terapie și reabilitate pentru tinerii consumatori de etnobotanice. Centrul a fost de curând „predat la cheie” administrației Spitalului Voila (de stat), din Câmpina, pe al cărui teren se și află, prin urmare și serviciile sunt gratuite.
„România se află pe locul 1 în UE la consumul acestui tip de droguri”
- Cât de gravă este problema consumului de etnobotanice la noi în țară?
- Din păcate, nu suntem în situația de a avea o statistică realistă în ceea ce privește consumul de droguri la noi în țară. Cel mai recent raport al Agenției Naționale Antidrog arată că în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit este la 16,9% și se află în creștere. Numărul real este, probabil, semnificativ mai mare. Suntem singura țară din UE în care cel mai consumat drog sunt entobotanicele. Problema este suficient de gravă încât Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie să ceară declararea consumului de etnobotanice drept urgenţă naţională de sănătate publică.
- Ce efecte are acest consum asupra dezvoltării tinerilor?
- Etnobotanicele, cunoscute și sub denumirea de „droguri sintetice”, sunt create în laboratoare folosind substanțe toxice, a căror compoziție chimică este descifrată cu greu de medici și specialiști. De aceea nici nu pot fi în general detectate de testele obişnuite ale Poliției și e foarte ușor să ajungi la supradoză, neștiind ce consumi. Sunt extrem de ieftine şi provoacă o dependență severă și imediată, cu un sevraj greu de suportat și de gestionat medicamentos din moment ce substanțele sunt necunoscute. Riscurile consumului de etnobotanice sunt majore pentru sistemul cardiovascular, putând ajunge la comă și chiar deces, depinzând și de alte comorbidități.
„Pentru moment nu există posibilitatea de a trata adicţia, ci doar simptomatologia ei, episodul acut”
- Care sunt soluțiile în momentul de față pentru ei?
- Soluții sunt prea puține deocamdată. Pentru moment există paturile spitalelor de psihiatrie, care nici nu au posibilitatea de a trata dependența, ci doar simptomatologia ei, episodul acut. Traseul se oprește după internare-externare, pe când adicția e o problemă care se rezolvă în luni bune, poate chiar ani. Formare pentru psihologi nu există, iar primii medici care se vor specializa în tratamentul dependențelor în România vor fi abia în 2025. Toată presiunea cade pe copii și pe familiile lor să găsească răspunsuri în regim privat, dar chiar și aici sunt, din câte știu, sper să mă înșel, doar două centre rezidențiale private în toată țara.
- Cum a apărut ideea înființării Spațiunului C.R.E.A.A.Ti.V?
- Anul trecut, fix pe vremea asta, la Asociația Zi de BINE făceam primul nostru proiect legat de dependențe și a fost prima dată când am plonjat în problemă. Împreună cu ARAS București am făcut atunci un centru de informare și suport pentru adolescenții consumatori și părinții lor. Acum ne dăm seama că, de fapt, atunci doar ne-am udat la degete și pentru noi a fost un prilej să luăm contact direct cu părinți afectați, cu întregi familii și cu partea asta a Bucureștiului nevăzut, în care se consumă la colț de stradă. Ne-am dat seama că dacă atunci am lansat o picătură într-un ocean, acum trebuie să venim cu găleata și să facem ceva și mai mare. De data asta am făcut un centru nu de informare, ci de tratament și cazare pe termen lung, mai mult sau mai puțin un centru de „rehab”, așa cum vedem în filmele americane.
„Vrem să fie un spațiu sigur, modern, care nu arată și nu miroase a spital”
- Unde va funcționa și care îi sunt obiectivele principale?
- Am amenajat Centrul în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila, din Câmpina, la doar o oră de București, o locație superbă, cu foarte mult potențial terapeutic. Imaginați-vă un castel, cocoțat pe un deal, înconjurat de pădure, cu livezi de meri, terenuri de sport și sere de legume, desigur nu arată toate grozav și mobila e veche, dar locul e îngrijit și mai important decât locul, este echipa de medici pe care am întâlnit-o acolo, în frunte cu doamna director și medic psihiatru Irina Minescu. E o echipă de medici psihiatri tineri, deschiși, implicați, empatici și care ne-a primit cu brațele deschise să amenajăm în Școala Sanatorială (pentru că la Voila copiii internați continuă școala pe timpul internării, ca să nu rămână în urmă) acest Centru de cazare și tratament, cât și să refacem două saloane cu paturi și băi proprii, unul pentru băieți și unul pentru fete. Vrem să fie un spațiu sigur, modern care nu arată și nu miroase a spital. Știm că de foarte multe ori părinții au reticență față de aceste centre pentru că sunt legate de un spital de psihiatrie și NU trebuie să fie așa! Vrem să fie un exemplu de bune practici pentru orice spital de stat sau privat din România!
- Din ce specialiști va fi compusă echipa de recuperare?
- Echipa este compusă din personalul actual al secției de pediatrie, de la medicii psihiatri și doamnele asistente până la doamnele profesoare de la Școala Sanatorială și la brancardieri, plus un psiholog și un psihiatru dedicați programului terapeutic pe care îl stabilim acolo și care vor primi o pregătire specială prin parteneriatul pe care îl avem cu Clinica Atelier Psy, prima clinică de sănătate mintală care s-a adresat specific adolescenților dependenți de droguri. Împreună cu doctor Eugen Hriscu, unul dintre puținii medici psihiatri din România care sunt specializați în tratamentul dependențelor, am lucrat la programul terapeutic pentru acest centru, pentru că, pe lângă tratamentul medical, aici copiii au parte de intervenții de psihoterapie, ergoterapie, sport și art-terapie, dar mai ales de reconectare cu familiile lor. De fapt, am numit acest centru C.R.E.A.A.Ti.V (care înseamnă Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri la Voila), deoarece adolescenții suportă mai greu formele obișnuite de psihoterapie în care se discută și se analizează un comportament și atunci programul terapeutic în sine trebuie să fie mult mai dinamic și mai creativ și să integreze toate aceste activități.
„Părinţii trebuie să facă parte din acest proces de recuperare“
- Ce sfat aveți pentru părinții ai căror copii se confruntă cu astfel de probleme?
- Cea mai mare piedică în recuperare este amânarea acceptării de către familie că există o problemă. Rușinea și stigma care vin atașate îi fac pe părinți să închidă ochii. Iar când ajung în cabinetul specialistului, așteptarea greșită e ca fiul sau fiica să iasă de acolo vindecați, ca și cum dependența se poate vindeca într-o săptămână, cu câteva perfuzii. Nu există încă o înțelegere colectivă, a societății, asupra faptului că adicția e o boală, că o porțiune din creier care reglează capacitatea de autocontrol s-a defectat. Nu e vorba că un copil nu-și mai iubește părinții sau că a devenit deodată „rău”. Copilul este bolnav. Și dacă el este externat după o săptămână și revine în același mediu care i-a provocat problema, atunci ne amăgim într-un ciclu fără cap și coadă. Părinții trebuie să facă parte din proces și noi am gândit acest program să implice și familia, pentru că întoarcerea copilului în mediul original e factor major de risc și trebuie pregătită ca atare. Iar părinții, la rândul lor, au nevoie de sprijin, de ajutor și de resurse.