de Silviu Ghering și Adrian Barna
La aproximativ 12 kilometri de Botoşani se întind codrii de la Ipoteşti, satul copilăriei lui Mihai Eminescu, loc de basm, cu poteci tainice şi poeniţe feerice. Mii de turişti străbat aceeaşi uliţă care şerpuieşte printre casele din sat, pe lângă biserică şi se afundă pe sub coroanele arborilor. Chiar în poarta codrului, la marginea „tunelului” de arbori care duce către lac... „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă”... lacul eminescian... veți găsi... copilăria. A fost odată ca niciodată...
Un loc desprins din vechile basme româneşti
Da, un loc desprins din vechile basme româneşti: o ogradă împrejmuită cu un gard care îmbină elemente de piatră cu împletituri de nuiele, în care se ridică un turn de piatră ca în poveştile cu Făt Frumos, un „bordei al piticilor”, boltit, din piatră, cu uşa rotundă şi o casă decorată cu vechi simboluri neolitice, ce amintește de casa în care locuia Sfânta Vineri, „maica bătrână care se roagă încontinuu lui Dumnezeu pentru lumea păcătoasă și greșită”, după cum spun bătrânii satelor moldovenești. Turnul este din piatră, cu o scară interioară în spirală care urcă la un punct de observaţie de unde puteți admira peisajul mirific al codrilor de la Ipoteşti, dar şi întregul sat. Inspirat de basmul „Făt Frumos din Lacrimă” al lui Mihai Eminescu, după cum spune Anca Larionesei, creatoarea acestui tărâm de basm.
„Căsuța Dorului” și „Cuibul Artiștilor” întregesc „tabloul” de poveste
Lângă „Turnul lui Făt Frumos” se află „Căsuţa Dorului”, realizată în mare parte din lemn şi lut, decorată cu motive neolitice, ca o întoarcere către origini. „Am realizat pe faţadă un motiv solar prezent în civilizaţia Cucuteni, iar brâul care înconjoară casa reprezintă motivul renaşterii”, explică Anca, psihoterapeut de profesie. Ce face specială „Căsuţa Dorului” sunt cele două aripi uriaşe de înger, desenate de ea pe partea din spate a clădirii. Mergeți, lipiți-vă de perete şi ataşați-vă, măcar pentru o poză, aripi de înger... Cea de-a treia clădire este „Cuibul Artiştilor”. O casă de hobbit... românesc, adică a unui pitic năzdrăvan. Din cărămidă şi piatră, cu uşa rotundă, ca în poveşti. Locul unde se desfăşoară atelierele de lectură, pictură, creaţie literară şi muzică.