de Traian Mihai
În urmă cu 12 ani, ajungeam - pentru prima oară - în Sulina, situată la capătul braţului de vărsare cu acelaşi nume al Dunării în Marea Neagră, unde se află punctul estic extrem al României. Am rămas uimit de frumusețea micii localităţi, dar și de spectacolul naturii din canalele Deltei. Am revenit aproape an de an în acest loc mirific, unde poţi ajunge doar pe cale navigabilă. De fiecare dată, pe orice stradă aş fi mers, aveam senzaţia că dau „nas în nas” cu… istoria. Fie istoria urbei, fie aceea pe care o ştiu din filme. Ce să mai spun despre plaja din Sulina, care - în opinia mea - este cea mai curată din ţara noastră şi are cel mai fin nisip?
Fostul Porto Franco, în vremea când „înflorea”
Oraşul Sulina se… desfăşoară de-a lungul Dunării, având străzi paralele cu fluviul, numerotate cu cifre romane. Strada I este faleza. Denumirile sub care este întâlnită de-a lungul timpului sunt: Selina, Sunne, Solina şi, în final, Sulina. Ulterior, a fost numită Porto Franco (adică port liber), având o jurisdicție mai relaxată - scutire de taxe vamale sau un regim vamal cu reglementări favorabile. La acea vreme, Sulina devenea un port şi un punct esenţial al comerțului pe Dunăre. În 1856, la Congresul de pace de la Paris, s-au pus bazele Comisiunii Europene a Dunării (CED) - din care făceau parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia -, al cărei rol era de îmbunătăţire a navigaţiei la gurile Dunării. Timp de 22 de ani, secretariatul general al CED a avut sediul la Sulina. „Statutul de porto franco acordat portului Sulina a asigurat oraşului o dezvoltare economică înfloritoare pe baza comerţului de cereale, aici se opera peste 50% din totalul exportului de cereale făcut pe Dunăre. Pentru înlesnirea comerţului, au fost înfiinţate mai multe consulate - belgian, norvegian, elen, britanic, francez, danez, turcesc, rusesc, italian, austriac - şi 12 agenţii de navigaţie care lucrau pentru aprovizionarea navelor cu alimente şi tot ce era necesar la bordul acestora”, mi-a explicat Gheorghe Comârzan, „ghidul” meu, oferindu-mi detalii despre istoria oraşului. Micul oraş de la vărsarea Dunării în mare a devenit atunci cel mai important port la Marea Neagră, cunoscând o dezvoltare fulminantă. După reducerea prerogativelor CED (1939), Sulina şi-a pierdut statutul internaţional, trecând sub autoritatea României.
Clădiri de patrimoniu şi vechi lăcaşe de cult
Palatul Comisiunii Europene a Dunării a fost şi rămâne una dintre cele mai impunătoare clădiri ale oraşului, fiind construit în perioada 1856-1858 şi găzduind diverse structuri administrative ale CED. Clădirea există şi în prezent, fiind unul dintre obiectivele turistice din localitate. Între clădirile de patrimoniu se numără şi cele „gemene” de pe faleză, construite de familia Caruana, în 1905. Una dintre ele este, în prezent, sediul pensiunii „Jean Bart”. Cealaltă se află în lucrări de renovare şi de reamenajare. „Biserica grecească a fost zidită în 1868 şi sfinţită un an mai târziu, iar covoarele şi tapiseriile, înrămate sub sticlă, sunt donaţii ale enoriaşilor greci din Sulina”, a precizat ghidul meu. De la el am aflat şi că biserica romano-catolică a fost sfinţită în 1863, construcţia fiind susţinută financiar de comunităţiile italiene din Sulina: „O parte dintre vitraliile bisericii sunt originale. Construcţia este din piatră de Malta şi din cărămidă, iar cele trei clopote ale bisericii au fost turnate din bronz”. Biserica anglicană a fost deschisă în 1869, în prezența Episcopului de Gibraltar, care a participat şi la sfințirea bisericii, în iunie 1871, mi-a explicat Gheorghe Comârzan. Tot el mi-a spus că prin grija preotului V. Gheorghiu a început construcţia Catedralei „Sf. Alexandru şi Sf. Nicolae”. Preotul a organizat şi corala bisericii, cu care a participat, în 1906, la o expoziţie din Bucureşti, câştigând o medalie de aur şi atrăgând simpatia Regelui Carol I. În 1908 a început colectarea de fonduri pentru construcţia bisericii, iar în 1910, în prezenţa familiei regale, a fost pusă piatra de temelie la Catedrala Deltei.
Farurile salvatoare
Având menirea de a ajuta la orientarea navigatorilor în apropierea coastelor, cele patru faruri stârnesc curiozitatea turiştilor. „Farul Comisiunii Europene a Dunării a fost construit după proiectul arhitectului britanic Charles Akroyd şi pus în funcţiune în octombrie 1841”, îmi explică Gheorghe Comârzan. În prezent, farul vechi a devenit muzeu, fiind deschis pentru vizitare. Un alt far este cel de pe digul de nord, construit în 1887. El difuza semnalul optic pe o distanţă de 8 mile marine. În 1922, a fost stopată utilizarea acestui far. Farul de pe digul de sud a fost construit din metal uşor, dar a fost dislocat de pe postamentul său odată cu începerea lucrărilor de prelungire în mare a digurilor de protecţie a gurii de vărsare a canalului Sulina. În 1960, farul a fost reinstalat pe soclul său pentru a conferi autenticitate peisajului de altădată. Al patrulea far este amplasat aproape de capătul digului de sud al canalului Sulina şi are o înălţime de 48 de metri. Lumina sa este vizibilă de la o distanţă de 19 mile marine.
Castelul de apă
„În 1897, regina Wilhellmina a Olandei a venit în vizită la Sulina şi cerând un pahar cu apă, i s-a dat apă din Dunăre. Aflând că localnicii beau apă din fluviu, a donat o sumă mare pentru demararea lucrărilor de construcţie la o uzină de apă. Lucrările au început în 1897 şi au fost finalizate în 1903”, mi-a spus Gheorghe Comârzan. Uzina de apă funcționează și în prezent, instalațiile sale fiind modernizate de-a lungul timpului, dar turnul de apă și clădirile aferente acestuia păstrează forma arhitecturală iniţială.
Jean Bart şi „Europolis”
Numele lui Jean Bart este important pentru Sulina. Cea mai mare parte a oamenilor îl ştiu în calitate de scriitor, dar e foarte reprezentativă şi activitatea sa ca om politic - a fost numit, în 1909, comisar maritim la Sulina, iar din 1915 - căpitan de port din partea CED. „El a fost cel care a ținut echilibrul marilor puteri europene, în Primul Război Mondial, la gurile Dunării”, precizează Gheorghe Comârzan. În Sulina există o pensiune numită „Jean Bart” şi unii cred că acolo a locuit scriitorul. Dar casa din acest oraş în care a locuit Eugeniu Botez (cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart) se află pe strada III, în vecinătatea Bisericii Catolice. Acum, faţada clădirii este acoperită cu iederă.
Plaja cu cel mai fin nisip din ţară
Plaja din Sulina are cel mai fin nisip de pe malul Mării Negre, iar apa mării, întrucât este aproape de Dunăre, este mai mult dulce decât sărată. Poate din acest motiv, în 2011, plaja a primit premiul Quality Coast Award - categoria Aur, pentru curățenia și aspectul ei. „Din oraș până la plajă exista o punte de lemn pentru pietoni, dar și două camionete cu coviltir. Plaja amenajată era îngrădită până la malul mării, existând cabine pentru schimbat în costume de baie. La baia în mare, doamnele aveau locul din dreapta drumului, domnii - pe cel din stânga, soldații - tot în stânga, dar la 30 de metri de drum. Nu era permisă baia în mare fără costum. Aceste reguli erau publicate în ziarul local «Curierul Sulinei»”, îmi explică ghidul meu. Se spune că nisipul de pe plaja din Sulina e bun pentru clepsidre, fiindcă este foarte curat și mărunt - când păseşti pe el, ai senzaţia că păşeşti prin… făină. Să mai spun că aici niciodată nu am văzut alge ori meduze? Bine, spun.
Insula păsărilor şi epava
Delta Dunării este un paradis al păsărilor - pelicani, egrete, cormorani, stârci... De câţiva ani, când pe canalele din Deltă aproape că „zboară” ambarcaţiuni de mare viteză, păsările s-au refugiat pe o insulă aflată în apropiere de locul de vărsare al Dunării în mare. Apărută după 1980, insula fascinează turiştii, dar şi localnicii. Accesul pe insulă este interzis pentru a proteja habitatul păsărilor. În vecinătatea Insulei păsărilor se află epava navei „Turgut” - în golful Musura. Epava are o prezență impunătoare, deşi are zone ruginite. Nava, cu o capacitate de 3.000 de tone, a eșuat la nord de Insula păsărilor.
„Romeo şi Julieta” din Sulina
Mergând spre plajă, nu aveam cum să nu observ Cimitirul multietnic (numit şi Complexul cimiterial sau Cimitirul maritim). Ştiam că acest loc reprezintă şi o atracţie turistică, aşa că am intrat pe poartă şi am constatat că acolo istoria locului este şi sub lespezi, iar legendele locale au o dovadă clară. În mai 1868, nava „Adalia” sosea în portul Sulina, avându-i la bord pe tinerii îndrăgostiţi Wiliam Webster - ofiţer secund (25 de ani) - şi Ann Margaret (23 de ani). Curând, se petrecea tragedia. „Margaret a căzut de pe navă în apele Dunării, iar Wiliam a sărit după ea să o salveze, înecându-se împreună cu aceasta. Trupurile celor doi sunt înhumate în cimitirul din Sulina, iar povestea lor este scrisă pe mormântul lui Wiliam, citând un pasaj din Biblie: «Nu este dragoste mai mare decât să-ţi dăruieşti propria ta viaţă pentru a salva viaţa unui prieten»”, îmi explică ghidul meu. El adaugă că povestea celor doi - numiţi de localnici „Romeo şi Julieta din Sulina” - a intrat în istoria locului.
Piratul Kontoguris, un fel de… haiduc
În cimitir se află singurul mormânt din Europa pe care se găseşte celebrul semn al piraţilor - craniul cu două oase încrucişate. Aici este înhumat piratul Ghiorghios Kontoguris, care a murit la Sulina, când avea 33 de ani. „Primul caz de piraterie a fost în aprilie 1854, iar al doilea în martie 1855. Piraţii furau proviziile şi marfa de pe nave. Una dintre primele măsuri luate de CED a fost eliminarea pirateriei la gurile Dunării”, mi-a explicat Gheorghe Comârzan. El a adăugat că grecul Gheorghios Kontoguris a venit cu fratele său din Kefalonia şi a fost împuşcat de autorităţile otomane în martie 1871. A fost înmormântat în cimitirul din Sulina. Legenda spune că Ghiorghios făcea parte dintr-o familie bogată, dar a devenit pirat deoarece voia să îi ajute pe oamenii săraci. După ce jefuia corăbiile, le oferea celor sărmani lucrurile furate, asemenea haiducilor din ţara noastră. „Spre deosebire de alți pirați, Kontoguris nu omora oameni. Nu le-a fost ușor autorităților să îl descopere, deoarece nu se gândeau că un om bogat ar putea fi pirat”, mai spune ghidul meu. Ce ar mai fi de adăugat despre Sulina? Poate faptul că oricând voi reveni în acest loc, pentru că de fiecare dată descopăr alte minuni ale oraşului, ale Deltei noastre - a românilor.
„Sulina Veche“, o expoziţie unică
Cărţi poştale şi fotografii vechi, obiecte ce arată viaţa oraşului dunărean sunt adunate cu pasiune de Gheorghe Comârzan, în expoziţia „Sulina Veche”. La intrare, se află o copie a unei mori de vânt caracteristică Deltei. „Pe un spațiu restrâns e istoria acestei localități, într-o colecţie personală”, spune el. Expoziţia a fost deschisă în 2019 şi reuneşte documente şi fotografii de arhivă - monumentul principesei Ecaterina Moruzi, care a murit la Sulina în 1893; automobile de tip taxi din anii ’30; gospodării tradiţionale; mori de vânt pentru măcinatul cerealelor; unelte şi instrumente marinăreşti; obiecte şi ustensile folosite la arat, la pescuit, în gospodărie; cărţi/manuale şcolare. Un loc aparte din expoziţie este dedicat marelui campion olimpic lvan Patzaichin - născut în Deltă, la Mila 23.
Cu „Toate pânzele sus“, prin „Porto Franco“
În Sulina s-au filmat secvenţe din trei pelicule cinematografice - două româneşti şi una internaţională. În 1961, avea loc premiera filmului „Porto Franco”, regizat de Paul Călinescu (ecranizare a romanului „Europolis”, de Jean Bart), în rolurile principale fiind actorii Ștefan Ciobotărașu, Simona Bondoc, Geo Barton, Ion Dichiseanu, Niki Atanasiu, Fory Etterle, Emanoil Petruț, Cella Dima. Cine nu a urmărit aventurile lui Anton Lupan şi ale echipajului său de pe goeleta „Speranţa” din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureşan (după romanul scris de Radu Tudoran)? Cei care au dat viaţă personajelor au fost mari actori - Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Ion Dichiseanu, Colea Răutu, Cristian Şofron. „În 1976 s-au turnat aici secvențe pentru filmul «Toate pânzele sus». Au fost amenajate decoruri, s-au făcut filmări cu clădirile vechi de pe faleză, dar şi la gârla din mahalaua Colivari”, povesteşte Gheorghe Comârzan. Tot la Sulina au fost filmate secvenţe pentru serialul „Conan Barbarul”, cu actorul Jason Momoa (regizor Marcus Nispel).