de Mariana Borloveanu
şi Cristina Tache

- Zmeură, sfeclă sau ceapă pentru un roşu aprins

În ziua sfântă de Paşte, mesele creştinilor de pretutindeni sunt încărcate cu pască, drob, cozonaci şi tradiţionala carne de miel. Ouăle roşii, un element definitoriu al sărbătorii pascale, nu trebuie să lipsească de pe mesele îmbelşugate ale românilor, ele reprezentând miracolul renaşterii şi sângele vărsat de Fiul Domnului pentru mântuirea omenirii. Ele se vopsesc în diverse culori şi cu nenumărate motive, cu o simbolistică de origine creştină, dar şi precreştină. Femeile din satele tradiţionale româneşti colorează ouăle în mod natural, folosind legume proaspete şi uscate sau chiar fructe.

Ierburile se pun la macerat în Duminica Floriilor
Vopsirea se face în Săptămâna Patimilor, în zilele de joi şi sâmbătă. Bătrânii spun că ouăle se aleg miercuri, când este Miezul Păresimilor, se vopsesc în Joia Mare, fiind pregătite pentru a fi ucise prin lovire în cap (adică ciocnitul ouălor) şi mâncate sacramental în ziua sfântă de Paşte. În cultura populară veche, ele erau numite merişoare sau roşeţe, toate fiind vopsite în roşu. Cu trecerea vremii, s-au răspândit mai multe nuanţe, cele albastre fiind numite albăstrele, cele verzi - verdeţe, iar cele negre - negreţe. Plantele folosite pentru vopsit se pun la macerat în Duminica Floriilor, urmând să fie folosite în Joia Mare sau în sâmbăta de dinaintea Paştelui. Această tehnică naturală nu necesită o experienţă aparte, însă rezultatele sunt pur şi simplu surprinzătoare. Pentru a obţine nuanţe vii şi naturale, este bine să parcurgeţi câteva etape. Mai întâi spălaţi ouăle cu detergent pentru degresare, apoi limpeziţi-le foarte bine! Se stabileşte tehnica de vopsire. Acestea pot fi colorate la rece, lăsându-le în vopseaua naturală, la frigider, timp de patru ore, sau la cald, cu apă fierbinte. În cazul în care alegeţi a doua metodă există posibilitatea ca respectiva culoare să treacă prin coaja oului şi să ajungă la albuş. Vopseaua naturală se prepară din fierturi de frunze, fructe sau ierburi, în care se scufundă ouăle până prind culoare.

Încondeierea începe de la galben
Una dintre cele mai impresionante tehnici de colorare a ouălor este încondeierea. Practicată în multe zone din România, dar cu precădere în Bucovina, a devenit o adevărată artă populară, obţinându-se arabescuri complicate. Realizarea lor are la bază păstrarea culorii de fond pe care sunt apoi inscripţionate motivele de origine creştină sau precreştină. Instrumentele necesare pentru încondeierea ouălor sunt ceara de albine topită şi beţişorul de lemn cu un fir de păr de porc în capăt, acesta fiind trecut printr-o mică pâlnie din alamă, numită chişiţă. Doamna Doina Işfănoni, etnolog şi director ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului, explică această tehnică: „Încondeierea ouălor începe cu «scrierea» sau «urzirea» cu ceară fierbinte de albină. Cea mai simplă tehnică are la bază trasarea unor motive precum «drumul robilor» sau «calea rătăcită», ce simbolizează legătura dintre lumea celestă şi cea terestră. Alături de motivele emblematice ale sărbătorii pascale, precum Floarea Paştelui, crucea sau biserica, există un repertoriu foarte bogat de motive arhaice: calea rătăcită, steaua, cârligul ciobanului, coarnele berbecului, unghia caprei, peştele, cei 40 de clinişori şi diverse specii de flori de primăvară, dar şi o serie de unelte agricole şi de uz casnic cu funcţie augurală. Pe ouăle de Paşte întâlnim fierul plugului, roata carului, grebla, hârleţul, scara, vârtelniţa, urzitoarea, furca de tors. În judeţul Olt apar şi alte motive precum: acvila bicefală, cocoşul sau peştele. În zona Branului se «scrie» şi motivul horei, fiind reprezentate stilistic mici siluete umane ce se ţin de mâini, de jur-împrejurul oului. În ultimele decenii ale veacului al XX-lea au apărut pe ouăle de Paşte mai multe categorii de motive cu statut pur decorativ, cele mai frecvent folosite fiind altiţa inspirată din broderia cămăşilor femeieşti, scorţariul românesc, cu motive de pe covoare sau reprezentări ale mănăstirilor. În Bucovina, oul este foarte migălos «urzit», fiind acoperit cu o rafinată compoziţie trasată cu mâna liberă, fără niciun şablon, direct pe coaja oului, cu ceară fierbinte. După «scriere» este scufundat succesiv în mai multe culori, respectându-se ordinea de la galben spre negru şi acoperindu-se cu ceară elementul ce trebuie să aibă culoarea respectivă. La final, oul se scufundă în negru şi se apropie de o flacără, astfel înmuindu-se ceara ce îl acoperă şi se şterge cu o cârpă curată. Interesantă este simbolistica cromaticii oului de Paşte. Se începe cu galbenul, pentru că semnifică lumina solară, se adaugă roşul - simbol al vieţii, verdele - semn al regenerării, albastrul, ce reprezintă seninul cerului şi negrul - noaptea cosmică”.

Arhetipuri ale genezei

Civilizaţiile străvechi comparau oul cu Universul, bazându-se pe ideea că acesta este generator de viaţă. Astfel au apărut câteva arhetipuri ale genezei, ce au servit ca bază pentru practicile precreştine, dar şi creştine legate de oul de Paşte;
În prima jumătate a secolului al XX-lea, ţăranul român credea că „pământul e în chipul unui ou, fundul oului este pământul, vârful e cerul, iar el stă pe ape”;
Egiptenii considerau că procesul creaţiei lumii începe cu formarea unui ou pe o mare întindere de ape;
Vechii perşi şi chinezii asemănau pământul cu gălbenuşul oului, înconjurat de seninul cerului, reprezentat de albuş.

Culori obţinute prin metode naturale

Roz - se lasă la rece în zeamă de sfeclă feliată din conservă;
Roşu: se pun ouăle în fiertură de zmeură, sfeclă roşie sau foiţe de ceapă roşie;
Corai - foiţe de ceapă aurie fierte;
Galben pal: în fiertură de coajă de ceapă albă;
Galben auriu: scufundate în fiertură de morcovi, coajă de portocală sau lămâie, cu şofran sau chimen;
Verde pal: se foloseşte ceai de muşeţel fierbinte;
Verde gălbui: suc de spanac sau urzici fierbinte, apoi rece;
Albastru: varză roşie fiartă şi răcită;
Gri-violet - zeamă fierbinte de afine;
Ruginiu: fiertură de boia fierbinte;
Maro cald: cafea fierbinte.