Main menu

header

23-08-1de Elena Şerban

Data de 2 august 1922 a rămas în istorie din cauza decesului unui mare om de ştiinţă: Alexander Graham Bell, cunoscut mai ales pentru că a inventat telefonul.

Născut în Edinburgh - Scoţia, la data de 3 martie 1847, Graham Bell a fost prima persoană din lume care a brevetat un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite la distanţă. Bell şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Edinburgh, unde a şi studiat. Printre materiile pe care le-a învăţat în acea perioadă au fost latina şi greaca. După vârsta de 14 ani se mută la Londra, unde îşi continuă studiile.
Fiu de profesor, Alexander îşi urmează tatăl în carieră şi devine la rândul său cadru didactic la „House Academy pentru tehnica vorbirii şi muzică” din Elgin, Scoţia. Apoi se transferă la „Colegiul Universitar pentru tehnica vorbirii” din Londra. Se îndreaptă către audiologie (disciplină medicală care se ocupă cu problemele legate de auz), tot influenţat de tatăl său, motiv pentru care studiază până în 1870 anatomia şi fiziologia glasului uman.

Exilat din cauza climei
Din cauza climei umede din Anglia, care a provocat decesul de tuberculoză al celor doi fraţi ai săi, Alexander şi tatăl său se mută peste Ocean, în Canada, şi apoi în SUA.
Aici, cercetările sale au continuat şi mai fructuos, toate studiile efectuate de-a lungul anilor de tatăl său în domeniul audiologiei folosindu-i ca bază deosebit de importantă. Nefiind dotat cu calităţi tehnice, Bell s-a bazat foarte tare pe ajutorul unui amic, Thomas Watson, care s-a dovedit un tehnician foarte bun. Împreună, cei doi au realizat un aparat care transmitea sunetul prin intermediul electricităţii: telefonul.

Face din National Geographic o superrevistă
Un an după ce a brevetat telefonul, în 1877, Alexander s-a căsătorit cu Mabel Hubbard, o studentă hipoacuzică, mai tânără cu zece ani decât el. Tatăl lui Mabel era preşedintele National Geographic Society, astfel că, la decesul acestuia, Alexander îi succede în funcţie.
Spirit întreprinzător, Bell şi-a dat seama că poate transforma pasiunea pentru geografie într-o afacere. Şi aşa a făcut. Bazându-se pe dorinţa oamenilor de a cunoaşte locuri ce le erau inaccesibile, Graham Bell a transformat revistuţa editată de National Geographic Society într-una dintre cele mai citite publicaţii din lume.

Alţi doi fraţi Bell decedaţi
Căsătoria dintre Alexander şi Mabel s-a soldat cu aducerea pe lume a patru copii. Doi băieţi şi două fete. Ca o tragică şi nedorită coincidenţă, cei doi fii ai inventatorului telefonului au murit în copilărie. Aşa cum se întâmplase cu cei doi fraţi ai lui Alexander.
În ceea ce priveşte fetele, ele au avut o viaţă lungă şi fericită. Una dintre ele, Elsie May Bell, a trăit între anii 1878 şi 1964, şi a fost soţia lui Gilbert Grosvenor, inventatorul fotojurnalismului şi cel mai important editor al revistei „National Geographic”. Despre cea de-a doua fiică, Marian Hubard Bell, se ştie doar că a trăit între anii 1880 şi 1962 şi că îi plăcea să i se spună Daisy.

- 1876 este anul în care a fost brevetată cea mai cunoscută invenţie a sa, telefonul
- Este şi autorul unui aparat ce poate fi catalogat ca „străbunicul“ aparatelor de aer condiţionat
- Ideea de a folosi panouri solare pentru încălzirea apei îi aparţine tot lui Bell