de Elena Şerban
- La 5 septembrie se împlinesc 372 de ani de la naşterea lui Ludovic al XIV-lea
Cel mai longeviv rege din istoria Europei a venit pe lume la data de 5 septembrie 1638, în familia regală franceză. Cunoscut drept Regele Soare, Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei şi Navarei, a domnit nu mai puţin de 72 de ani.
Botezat la naştere „Darul lui Dumnezeu”
Pentru că familia regală îşi luase gândul de la a mai avea un urmaş, naşterea lui Ludovic al XIV-lea a fost considerată un adevărat miracol. De aceea, el a şi primit numele de botez de Dieudonne („Darul lui Dumnezeu”).
Educaţia micului Ludovic a fost supravegheată de primul-ministru, cardinalul Jules Mazarin, un italian lipsit de scrupule, care i-a devenit naş. În copilărie a fost învăţat să călărească, să tragă cu arme de foc, dar şi să danseze.
Iubea femeile
Galant şi iubitor al sexului frumos, Ludovic nu a fost fericit în dragoste. El a fost obligat să se căsătorească, în 1660, cu o femeie de care nu era atras: Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, urâtă şi fără personalitate. Lucrul acesta nu i-a convenit deloc lui Ludovic, despre care se spune că avea un mare apetit sexual. Nemulţumit de soţia sa, a avut numeroase amante, cărora nu doar că le-a oferit clipe minunate, ci şi copii. Din mulţimea de femei care i-au stat aproape în diferite perioade, trei au fost recunoscute ca amante principale: Louise de la Vallière, Françoise-Athénaïs de Montespan şi Françoise de Maintenon. De altfel, cea din urmă i-a şi devenit soţie după moartea Mariei Tereza, în 1683. Femeie aprigă, Françoise de Maintenon nu i-a mai permis lui Ludovic al XIV-lea să aibă amante.
Din mariajul destul de nefericit cu Maria Tereza au rezultat şase copii, însă doar unul a reuşit să ajungă la maturitate. Acesta a fost cunoscut sub numele de Marele Delfin (din cauza gabaritului său ieşit din comun) sau Monseniorul şi a fost primul născut al lui Ludovic al XIV-lea.
Era propriul său stăpân
Regele Soare a fost considerat de contemporanii săi aproape un dictator. Motivul? După decesul cardinalului Mazarin a luat puterea regatului în propriile mâini. Astfel, la 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care conduseseră Franţa sub comanda fostului prim-ministru. Deşi avea doar 22 de ani, regele i-a şocat pe toţi oamenii politici ai vremii când i-a anunţat că nu va mai alege un premier şi că tot ce se va întâmpla în Franţa trebuie să treacă prin „mâinile sale”. „Vă dau poruncă să nu semnaţi nimic, nici măcar un paşaport, fără ordinul meu; să-mi daţi raportul mie personal în fiecare zi şi să nu favorizaţi pe nimeni”. Mai-marele adunării clericilor l-a întrebat pe rege cui îi va da el raportul în viitor: „Mie, domnule arhiepiscop, mie”, a replicat Ludovic. În următorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul său prim-ministru. Lucru ciudat, mai ales pentru acea vreme.
Respectat de armată
Cel mai mare avantaj al lui Ludovic a fost susţinerea armatei în tot ce făcea. A reuşit acest lucru pentru că şi-a dominat soldaţii, de la cel mai mare grad până la cel mai mic. De altfel, şi-a condus singur trupele în luptă, de exemplu, în timpul războiului cu olandezii, în care s-a dovedit un strateg foarte capabil. A câştigat recunoştinţa soldaţilor săi mai ales după ce a întemeiat spitalul de la Hôtel des Invalides, din Paris, pentru militarii mutilaţi şi pensionaţi. Oştenii săi îl iubeau mai ales pentru că s-a arătat deseori preocupat de bunăstarea lor. Dovedea interes real în problemele militare şi era bine informat şi receptiv. Războiul îi făcea plăcere, era curajos şi s-a adaptat rapid la viaţa de campanie. Era fericit printre soldaţii săi, iar aceştia îi răspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul armatei se îmbunătăţea atunci când era condusă personal de Ludovic al XIV-lea.
Chinuit de boli şi de doctorul său
Oricât ar fi regele de rege, tot se îmbolnăveşte. Mai ales când îmbătrâneşte. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Ludovic al XIV-lea. Bătrâneţea sa a fost sâcâită de reumatism, indigestie şi gută. Şi, în ciuda faptului că era şeful suprem al Franţei, se supunea demersurilor medicale făcute de Fagon, doctorul regal. Care, de altfel, s-a dovedit că nu prea era priceput la medicină. Din cauza lui Fagon, trei Delfini (moştenitori ai tronului) au murit. Doctorul, om fără scrupule şi deosebit de isteţ, a încercat să dea vina pentru eşecurile sale medicale pe un nepot al regelui. El l-a acuzat pe Orleans că i-a otrăvit pe cei trei.
În vara anului 1715, Ludovic al XIV-lea era departe de a se simţi bine. Îşi pierduse pofta de mâncare şi nu prea avea somn. În august a început să-l doară un picior pe care îi apăruseră pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, chiar dacă toată lumea ştia că e vorba despre cangrenă. În cele din urmă, Fagon l-a anunţat pe rege că trebuie să îi amputeze piciorul, dar Ludovic şi-a sfidat doctorul. Agonia Regelui Soare a fost înfiorătoare şi prelungită. Sfârşitul a venit la 1 septembrie 1715.
Regele Soare a rămas în memoria francezilor, şi nu numai, mai ales pentru construcţiile sale printre care se numără Hôtel des Invalides şi Palatul Versailles. Primul dintre acestea a fost ridicat în 1670 şi este cunoscut şi sub denumirea de Domul Invalizilor. Rolul clădirii era de spital militar, capabil să trateze soldaţii francezi răniţi în războaiele din Europa. Palatul Versailles a fost iniţial o casă de vânătoare folosită de Ludovic al XIII-lea, însă Regele Soare a văzut potenţialul zonei şi a făcut din acesta unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume. Tot în timpul lui Ludovic al XIV-lea a fost refăcută Curtea Pătrată din cadrul Luvrului. De altfel, amenajarea şi refacerea acestuia au fost stopate în 1678, când regele a ales Versailles ca reşedinţă regală.
- pentru că avea doar 1,62 metri purta permanent tocuri mari şi peruci exagerat de tapate, încercând să pară mai înalt
- se pare că s-a autointitulat „Soare” inspirat de Apollo, Zeul Păcii şi al Artelor
- îşi scotea mereu pălăria în faţa femeilor, indiferent de condiţia lor