Main menu

header

20-01-1de Gabriela Niculescu

- Noua grilă de toamnă este pe gustul românilor!

În această toamnă, Etno TV vă propune o grilă de programe căreia nu-i veţi putea rezista. Nu vor lipsi cântecele pe care le îndrăgiţi, reţetele de bucătărie, invitaţii de marcă, distracţia şi dedicaţiile pentru cei dragi. Şi pentru a fi siguri că nu rataţi nimic, vă facem o scurtă introducere în atmosfera emisiunilor ce vă vor deconecta de la grijile şi problemele cotidiene.

„Veselie în bucătărie” cu Gheorg şi Bianca Rus
De luni până vineri, între orele 8:00 şi 12:00, Etno TV vă aduce „Veselie în bucătărie”, un magazin matinal în care Gheorg şi Bianca Rus vă propun să uitaţi de problemele zilei, să mâncaţi bine şi să aveţi grijă să nu vă doară burta. De râs. Faimosul bucătar şi ajutorul său vă vor descreţi frunţile, vă vor găti reţete inedite şi vă vor ţine la curent cu ultimele ştiri. Ei vă mai promit: horoscop, concursuri şi premii, muzică, dedicaţii şi nu numai.

„Izvor de sănătate” cu Minerva
„Astrele guvernează omul, dar înţeleptul guvernează stelele!”. Emisiunea realizată de Minerva, „Izvor de sănătate”, vă aşteaptă în fiecare zi, de luni până vineri, preţ de o oră, începând de la 16:30, cu cele mai bune sfaturi pentru sănătatea dumneavoastră, cei mai buni specialişti în medicina naturistă, dar şi cu cele mai bune astrograme medicale.

Cântece pentru cei dragi şi dedicaţii
Toată săptămâna, între orele 17:00 şi 20:00, dar şi în week-end, de la 8:00 la 11:00, îi puteţi bucura pe cei apropiaţi cu o dedicaţie muzicală. Fie că petreceţi alături de cei mai buni prieteni şi doriţi să le dedicaţi o melodie, fie că e ziua cuiva drag şi doriţi să-l felicitaţi, Etno TV face acest lucru posibil. Sute de videoclipuri cu artişti consacraţi sunt la dispoziţia dumneavoastră. Trebuie doar să trimiteţi un SMS la 1203.

„Aşa-i hora la români!” cu Roxana Vaşniuc
Roxana Vaşniuc încinge cele mai tari petreceri la Etno TV, de luni până vineri, de la ora 20:00 până la 23:00. Vă sunt promise trei ore de distracţie şi de dans în compania celor mai iubiţi interpreţi sau ansambluri populare de excepţie. Vă recomandăm să nu rataţi nici „Cea mai frumoasă nuntă”, la care veţi putea vota prin SMS momentele de neuitat de la petrecerea de căsătorie a celor care participă la acest concurs.

„Hai la joc şi voie bună!” cu Lorena
Emisiunea găzduită de Lorena vinerea, între orele 19:00 şi 20:00, îşi propune descoperirea, lansarea şi susţinerea tinerilor interpreţi de muzică populară. O emisiune-spectacol, o explozie de cântec şi de veselie de care sunt responsabili tinerii interpreţi de folclor, un ansamblu de dansuri, dar şi nume consacrate ale muzicii tradiţionale româneşti.

„Poiana lui Iocan” cu Horia Alexandrescu
Sâmbăta, între orele 12:00 şi 13:30, aveţi parte de un talk-show plin de autenticitate cu Horia Alexandrescu. Invitaţii (primari, etnografi, antropologi, scriitori) discută despre problemele sociale, temele stringente ale mediului rural şi direcţiile spre care o ia satul românesc. Moderatorul caută soluţii la frământările reale ale ţăranului român. Emisiunea are şi un respiro muzical din folclorul românesc cu câte un artist consacrat.

„Poveşti de viaţă” cu Aurelian Preda
În fiecare sâmbătă, în intervalul orar 16:00-17:00, Aurelian Preda vă invită să urmăriţi un interviu realizat cu un artist consacrat din lumea muzicii populare, acasă la el. Imaginile din locuinţa părintească se împletesc cu cele din viaţa actuală a artistului. Mai mult, în emisiune sunt difuzate videoclipuri şi fotografii din arhiva personală a acestuia. Veţi fi martorii unor dezvăluiri incendiare despre vieţile interpreţilor din afara scenei şi veţi afla ce lacrimi amare se ascund în spatele unui zâmbet.

„România, plai cu dor”
Sâmbăta şi duminica, între orele 16:45 şi 17:00, aveţi parte de un reportaj/documentar din diferite localităţi ale României, în care sunt prezentate evenimentele din zonă, locuri de cazare şi restaurante, precum şi o reţetă culinară specifică locului. Fie că este vorba despre plaiurile celebrului Dracula, Marea Neagră sau câmpia Bărăganului, ţara noastră are cu ce se lăuda!

„M-am născut cu stea în frunte” cu Silvia Semeniuc
Duminica, între orele 12:00 şi 13:30, puteţi urmări o emisiune-concurs de muzică moderată de Silvia Semeniuc, având ca participanţi zece copii care cântă live piese din folclorul românesc. Viitoarele vedete cuceresc inimile telespectatorilor prin sinceritate, zâmbet, vorbe despre portul popular şi cântec românesc interpretat cu pasiune.

„Să petrecem în familie” cu Gelu Voicu şi Andreea Podărescu
Gelu Voicu petrece alături de dumneavoastră şi de interpreţii cei mai valoroşi la un pahar de vorbă şi un cântec autentic, duminica, între orele 14:00 şi 16:00. Emisiunea vă oferă şansa să cunoaşteţi omul, nu numai muzicianul pe care îl vedeţi zi de zi la televizor. Gelu Voicu strânge laolaltă şapte-zece interpreţi cunoscuţi ai folclorului şi petrece alături de dumneavoastră la masa din familie de duminică după-amiaza.

„Zilele Târgului”
Ori de câte ori românii se strâng să mai petreacă de vreun sfânt, de ziua oraşului sau organizează târguri cu bucate şi băutură tradiţională, Etno TV vă va da de ştire. Când se întâlnesc tradiţiile culinare cu obiceiurile, dansurile populare şi buna dispoziţie românească, echipa Etno tv va fi acolo ca să transmită voia bună şi pofta de bucate. Mai mult, postul tv îşi propune ca în fiecare an să-i sărbătorească aşa cum se cuvine pe toţi artiştii de muzică populară prin decernarea premiilor ETNO într-un spectacol specific cu muzică şi dans din diferite zone ale ţării, difuzat în direct.

„Văru’ Săndel şi prietenii“
Văru’ Săndel sărbătoreşte sâmbăta, de la ora 20:00 la 23:00, ziua unui mare artist român. Fie că e cântăreţ, actor, dansator sau vedetă din showbiz, Văru’ Săndel şi Adriana Ştefan îi invită alături de sărbătorit pe toţi prietenii acestuia. Amintirile dragi şi întâmplările haioase din viaţa invitatului vor fi povestite, iar toate acestea sunt piperate cu cântece de voie bună şi dansuri populare îndrăgite de cel căruia îi este dedicată emisiunea.