Main menu

header

04-01-1de Elena Şerban

Un bărbat american a fost condamnat pentru uciderea soţiei sale în urma „mărturiei” unei... fantome. Procesul a avut loc după ce, la 23 ianuarie 1897, Elva Zona Heaster a fost găsită decedată în casa sa din Greenbrier, SUA.

A murit la 23 de ani
Elva Zona Heaster avea doar 23 de ani când a murit. Ea se căsătorise, cu doar câteva luni înainte de deces, cu Erasmus Stribbling Trout Shue, un fierar şi potcovar cunoscut cu numele de Edward. Căsătoria a avut loc în ciuda faptului că mama Elvei, Mary Jane Heaster, nu era de acord.
Corpul tinerei a fost găsit în seara de 23 ianuarie de un băiat de prăvălie. Acesta venise să aducă o pungă cu cumpărături şi a văzut-o pe Elva întinsă fără suflare la piciorul patului. Îngrozit, băiatul a fugit acasă să-şi anunţe mama, care i-a chemat ulterior pe medicul şi pe şeriful local.

Un soţ peste măsură de grijuliu
Până la venirea medicului, soţul femeii, care se pare că era în casă, a îmbrăcat cadavrul cu o rochie cu guler înalt, a întins-o pe pat şi i-a acoperit faţa cu un voal. Lucruri destul de neobişnuite, deoarece, în acea perioadă, morţii erau spălaţi şi îmbrăcaţi de femeile în vârstă ale comunităţii. Mai mult chiar, Edward a avut o reacţie de furie în timp ce medicul care examina cadavrul a vrut să descopere gâtul femeii.
Elva Zona a fost îngropată la 24 ianuarie 1897. În timpul procesiunii, soţul s-a arătat foarte îndurerat, fapt ce i-a marcat pe locuitorii micii comunităţi. Un alt lucru care i-a şocat pe concetăţeni a fost uriaşa vânătaie care s-a văzut de sub gulerul rochiei decedatei. Începând din acel moment, Mary, mama Elvei, a început să creadă în vinovăţia ginerelui său. S-a convins în urma unui fapt ciudat.

Mărturie de dincolo de mormânt
După priveghi, Mary a spălat cearşaful ce se afla în sicriul fetei sale şi... apa s-a înroşit. Apoi, cearşaful s-a colorat în roz, însă o pulbere roşie s-a depus pe fundul ligheanului. Deşi a repetat spălarea, culoarea din cearşaf nu s-a dus. Roşul apei a dus-o pe femeie cu gândul la sânge. Şi cum abia îi murise fiica, a fost convinsă că aceasta vrea să îi transmită că a fost ucisă. Timp de patru săptămâni, Mary Jane a spus tuturor localnicilor din Greenbrier că fantoma fiicei sale o vizitează în fiecare noapte. Mary susţinea că Elva i-a povestit că soţul său a bătut-o permanent de-a lungul scurtei căsnicii. De asemenea, fantoma tinerei ar fi descris şi modul în care a fost ucisă: i-a fost rupt gâtul.

Cadavrul a fost deshumat
La o lună de la primele apariţii ale fantomei, Mary s-a dus la judecătorul din localitate şi i-a descris ce ştia. Spre surpriza tuturor, judecătorul a decis dezgroparea cadavrului şi autopsia completă. În acest fel, s-a confirmat ceea ce afirmase mama fetei: că Elva Zona a fost strangulată până i s-a rupt gâtul. Prin urmare, Edward a fost judecat şi condamnat la închisoare, însă a murit după doar trei ani de detenţie.

Explicaţii ştiinţifice

După câţiva zeci de ani de la procesul deschis în urma mărturisirilor unei fantome, s-au găsit numeroşi sceptici. Aceştia, deşi nu aveau cum să dovedească inexistenţa vreunei fantome în acest caz, au reuşit să găsească ceva raţional în toată povestea. Şi au şi reuşit, ar spune unii, care afirmă că apa s-a colorat în roşu din cauza meseriei lui Edward. Acesta, fierar de meserie, lucra, evident, cu metale. De aceea, nu e nicio mirare că avea pe mâini clorură de fier. Cu aceleaşi mâini a atins şi cearşaful folosit în sicriu. Clorura de fier a intrat în reacţie cu substanţele din săpunul folosit în acea vreme - soda caustică - şi a rezultat un oxid de fier (precipitat roşu), care a colorat apa şi apoi cearşaful. Oricum ar fi fost, ştiinţă, noroc chior sau fantomă, bărbatul a plătit până la urmă pentru fapta sa.

04-01-2- În apropierea mormântului femeii, turiştii căutători de senzaţional pot citi despre cele petrecute aici de pe o plăcuţă informativă.