Main menu

header

de Elena Şerban

- Poveştile unora dintre cei mai mari câştigători care au rămas fără nimic

„Banii n-aduc fericirea”, spune un proverb românesc. Acesta este însă contrazis, la nivel declarativ, de oamenii cu bani puţini, care zic: „Dacă aş avea acum un milion de euro aş fi fericit! Aş face asta, asta şi asta...”. Câţi dintre noi nu am avut, măcar în secret, această dorinţă? Însă, mulţi dintre cei pe care soarta i-a încercat dându-le, ca din cer, sau mai bine zis din seifurile loteriilor naţionale, saci cu bani nu s-au bucurat foarte mult. Pentru că majoritatea fie nu au ştiut cum să gestioneze sumele imense, fie nu au avut o soartă bună din cauza „blestemelor” apropiaţilor, mai puţin norocoşi.

A murit trist şi bogat
În 1997, Stuart Donnely, un adolescent în vârstă de doar 17 ani, a câştigat puţin peste 2 milioane de lire sterline. Prea mic să realizeze norocul ce l-a lovit, Stuart şi-a cumpărat o casă uriaşă şi superluxoasă într-un alt cartier, părăsindu-şi toţi prietenii şi cunoscuţii. Atraşi de banii lui Stuart, alţi aşa-zişi prieteni s-au aciuat pe lângă proaspătul milionar. Dându-şi seama că este acceptat în multe cercuri doar pentru bogăţia sa, adolescentul s-a izolat total de lume. Nu ieşea din casă cu lunile şi îşi petrecea timpul mâncând şi uitându-se la televizor. De altfel, se pare că stilul de viaţă nesănătos i-a adus moartea, pentru că tânărul milionar a fost găsit mort în locuinţa sa luxoasă în care s-a mutat după ce a câştigat la loto. Avea doar 30 de ani şi mulţi bani necheltuiţi în bancă.

Dublă norocoasă, dublă perdantă
Un noroc chior se poate spune că a avut americanca Evelyn Adams. Chior pentru că, deşi a câştigat de două ori la loto o sumă totală de 5,4 milioane de dolari, nu mai are nimic. „Am trăit visul american. Am avut mai mulţi bani decât aş fi putut cheltui într-o viaţă, dar nu am fost în stare să învăţ un simplu cuvânt: «Nu». Nu eram în stare să spun «Nu» oricui îmi cerea bani. Şi aşa s-au dus mulţi din banii obţinuţi”. O altă parte a fost pierdută de Evelyn la jocurile de noroc. În prezent, femeia trăieşte într-o rulotă.

La un pas de a fi ucis de frate
Agonie, extaz şi iar agonie. Trei cuvinte care ar putea rezuma viaţa lui William Bud Post. Bărbatul din SUA a bifat câteva căsuţe norocoase pe un bilet de loterie şi a câştigat 16,2 milioane de dolari. Banii săi au devenit un magnet pentru cei apropiaţi. Astfel, o fostă iubită l-a dat în judecată şi a câştigat o parte din sumă. De asemenea, fratele său a fost închis după ce s-a aflat că angajase un asasin plătit pentru a-l omorî pe câştigătorul la loterie. În urma câtorva afaceri nereuşite, în mai puţin de un an, Bud a pierdut toţi banii. Mai mult, a rămas dator Fiscului cu aproape 1 milion de dolari. Fostul milionar trăieşte acum din ajutorul de la asistenţa socială.

„Rănit” de… avuţie
Cu nume predestinat, Willie Hurt (hurt, în engleză, înseamnă rănit), din Lansing, Michigan, SUA, nu a reuşit să se bucure prea mult de cei 3,1 milioane de dolari pe care i-a câştigat în 1989. Tot ce a putut să facă a fost să fie dat în judecată de fosta soţie şi să fie implicat în trafic de cocaină. În doar doi ani era falit.

A cheltuit tot pe petreceri şi silicoane
Callie Rogers întruchipa, la un moment dat, idealul adolescenţilor din lume. Pentru că la doar 16 ani era 100% independentă financiar şi părea că nici nu trebuie să muncească vreodată, deoarece devenise mai bogată cu aproape 2 milioane de lire sterline. Numai că, în doar şase ani, toţi banii s-au dus pe haine, petreceri, silicoane şi alte nebunii. În prezent, Callie, care a avut şi două tentative de sinucidere, este singură, mamă a doi copii şi lucrează ca menajeră.

Banii au „zburat” cu elicopterul
De la lăcătuş la milionar - un pas simplu şi rapid pe care l-a făcut americanul Ken Proxmire. Doar că lăcătuşul a mai vrut să facă un pas după ce a câştigat 1 milion de dolari în 1977. Către lumea afacerilor. Nepriceput deloc în acest sector, a pierdut banii în scurt timp. Privind în urmă, fiul lui Ken declara: „A fost o perioadă de iad care a ţinut trei-patru ani, dar acum s-a terminat şi trăim simplu. Nici vorbă de plimbări cu elicopterul sau cu limuzina. Tata s-a întors la vechiul lui loc de muncă”.

Faliment din filantropie
Unul dintre puţinii câştigători care nu şi-au cheltuit banii pe maşini, case sau plimbări cu limuzina este Janite Lee, de 52 de ani, din Missouri, SUA. Câştigătoare a nu mai puţin de 18 milioane de dolari în 1993, Lee - imigrantă sud-coreeană - a donat cea mai mare parte a banilor pentru diverse cauze sociale sau politice. Însă, după opt ani, a intrat în faliment, rămânând cu doar 700 de dolari.

Mai datoare decât înainte de câştig
Pe americanca Suzanne Mullins, anul 1993 a făcut-o mai bogată cu 4,2 milioane de dolari. Însă, dacă ar fi ştiut că aceşti bani nu-i vor face decât rău, poate s-ar fi gândit înainte să îi ia. Pentru că, imediat după câştig, s-a împrumutat cu 1,9 milioane de dolari de la compania la care lucra şi a garantat cu cecurile pe care urma să le primească anual de la loteria statului Virginia până în anul 2006. La un moment dat însă, a stopat plata către compania respectivă. Dată în judecată, femeia a pierdut mare parte din bani, iar ultimul milion s-a dus pe factura medicală de la spitalul unde a fost internat fiul său.

Împuşcat de rude
Jeffrey Dampier a crezut, în 1986, când a câştigat 20 de milioane de dolari la loteria din Illinois, SUA, că îi va mulţumi pe toţi ai săi, pe mamă, pe tată, pe fraţi şi pe surori. A încercat să facă asta cumpărându-le case, maşini şi excursii în locuri exotice. Doar că una dintre rude, mai precis cumnata sa, nu a fost încântată de darurile dobândite şi a decis că merită mai mult. Aşa că, împreună cu un amic, l-a împuşcat pe milionar, sperând că va rămâne cu restul de bani. Doar că Poliţia a intrat pe fir şi cei doi au fost arestaţi. Cât despre bani, aceştia au revenit celorlalţi membri ai familiei.

Gunoier, milionar şi din nou gunoier
Prinţ şi cerşetor. Pardon, gunoier şi milionar. Şi viceversa. Toate aceste cuvinte îl descriu pe englezul Michael Carroll, care a câştigat, în 2002, la loterie, 9,7 milioane de lire sterline (15 milioane de euro). Câştigul a venit la fix, deoarece Michael abia fusese concediat din postul de... gunoier. Doar că tânărul nu a ştiut cum să administreze banii obţinuţi, astfel încât să îi asigure o viaţă fericită până la adânci bătrâneţi. Pentru că, în doar şapte ani, a pierdut tot pe fete, maşini şi droguri. Ce face acum? A făcut cerere să fie reangajat pe postul de gunoier şi între timp trăieşte din indemnizaţia de şomaj de 42 de lire sterline pe săptămână.

S-a împrumutat pentru a pleca acasă
Lawrence Candlish, un britanic, avea doar 23 de ani când a câştigat la loterie nu mai puţin de 5,5 milioane de lire sterline. Era un simplu muncitor la o fabrică din orăşelul Glateshead când un bilet completat pe genunchi l-a trimis pe locul 61 în topul milionarilor britanici. Cu banii obţinuţi şi-a făcut o operaţie la şold şi apoi a trăit din plin. A plătit 2.870.000 de euro pentru a cumpăra rudelor apropiate (şapte) câte o casă, iar în 1998 s-a mutat în Spania şi şi-a deschis un bar, însă... în circa zece ani a rămas fără bani. Din acest motiv a ipotecat casa mamei şi a împrumutat bani pentru a se muta înapoi în Marea Britanie.

Şi românii sunt ghinionişti

Nici românii care au câştigat la Loteria Română nu au avut parte de prea mult noroc. Cel puţin cei despre care se ştie că au câştigat sume considerabile. Gabriel Bobic, din comuna Cicăneşti, Argeş, a fost unul dintre cei mai mediatizaţi şi invidiaţi români în 1995, când a intrat în posesia a 584.000 de dolari. De profesie mecanic auto, el nu a apucat să se bucure prea mult de bani, pentru că, doi ani mai târziu, a fost acuzat de ucidere din culpă. Mai precis, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a comis un accident rutier mortal şi a fost închis pentru patru ani. La momentul accidentului, Bobic şofa o maşină achiziţionată din banii de la loto. În prezent, este aproape falit după ce şi-a irosit banii în mai multe afaceri fără succes.
Suceveanul Dan Amarie a câştigat, în 2003, 52 de miliarde de lei vechi. Totuşi, când ai doar 17 ani, provii dintr-o familie nu foarte înstărită şi te trezeşti peste noapte cu aproape 1,3 milioane de euro în cont... nu e nicio surpriză că nu ştii cum să îi administrezi. Cam aşa au stat lucrurile în cazul său. Conform unui articol publicat în 2009 de cotidianul Monitorul de Suceava, Amarie mai deţine doar o sumă modestă în bancă, un teren la Timişoara şi un apartament în Fălticeni.
După patru ani de la isprava lui Gabriel Bobic, un alt argeşean devenea marele câştigător la Loto 6/49. Mădălin David Mihail, de 23 de ani, se îmbogăţea cu 2,4 miliarde de lei. Tânărul şi-a construit o vilă, a investit în câteva afaceri, iar restul banilor i-a plasat în mai multe bănci. În primă fază părea că David era mai cumpătat şi că nu va avea niciun fel de probleme. Până la un moment dat, când tânărul s-a bătut cu un poliţist şi a scăpat la mustaţă de un dosar penal. Dar nu a ratat să petreacă o noapte în închisoare, fix în aceeaşi celulă în care se afla şi... Gabriel Bobic. Acesta era cercetat atunci pentru ucidere din culpă.
10,5 milioane de euro a câştigat Cristian Constantin, din Călăraşi, în decembrie 2007 la Loto 6/49. Acum nu mai are nimic, după ce a investit sume mari în maşini de lux, a cumpărat case la rude, a împrumutat cunoscuţii, şi-a luat echipă de fotbal sau a intrat în afaceri care au dat faliment.

Un conaţional are cheia succesului

Visul oricărui om este de a găsi reţeta prin care să aibă succes frecvent la loto. Sau la orice alt joc de noroc. Dacă ar fi să dăm crezare informaţiilor despre românul Ştefan Mandel, câştigător a 14 premii la loteriile din întreaga lume, am putea să spunem că el are această reţetă. Contabil de meserie şi pasionat de cifre, Ştefan Mandel a lucrat la un sistem matematic, pe care nu l-a dezvăluit niciodată nimănui, prin care a reuşit să reducă în mod considerabil numărul variantelor de câştig la loto. Graţie schemei sale, în 1964, când avea 30 de ani, a devenit mai bogat cu 78.783 de lei. Românul a fugit din ţară în 1966 şi s-a stabilit în Australia. Primul său câştig important a fost de 1,4 milioane de dolari, jackpot-ul loteriei din Sydney. Cu o parte din bani a înfiinţat „Fondul Internaţional Loto”, unde s-au înscris mii de membri care finanţau proiectul românului. Şi nu degeaba! Potrivit publicaţiei australiene „Night & Day”, fondul a câştigat peste 40 de milioane de dolari la 14 loterii din întreaga lume. Aproape izgonit din Australia, Ştefan Mandel s-a stabilit în 1992 în SUA. Prin mijloace specifice sau doar printr-un noroc fabulos, el a câştigat marele premiu al loteriei din statul Virginia, în valoare de 27 de milioane de dolari. Aceasta a fost ultima reuşită de proporţii a românului, care acum locuieşte în Vanuatu, o insulă din Oceanul Pacific.

Şi lor le-a pus Dumnezeu mâna în cap

În afară de câştigătorii, mai mult sau mai puţin norocoşi, menţionaţi în acest articol a existat o serie de alte persoane care s-au îmbogăţit considerabil pe spezele loteriilor. Iată câteva dintre acestea:
- Dolores McNamara (Irlanda) a câştigat, la 29 iulie 2005, 115.436.126 milioane de euro la Loteria MegaMillions. Femeia încă deţine titlul de cel mai bogat câştigător la loto din Europa, pentru suma pe care a primit-o după ce i-au fost calculate taxele.
- În 2002, americanul Andrew J. Whittaker Jr, din Virginia de Vest, a câştigat 314,9 milioane de dolari la Loteria Powerball. După recalcularea taxelor, Andrew a rămas cu 114 milioane de dolari.
- Geraldine Williams, o femeie de serviciu, a „curăţat” seifurile loteriei americane după ce a câştigat la Mega Millions 294 de milioane de dolari. În urma calculării impozitelor, câştigul s-a redus la 117,6 milioane de dolari. Chiar şi aşa, tot nu e cazul să mai dea cu mopul vreodată.
- „Ştiu că Dumnezeu e bun. Dar câteodată e foarte, foarte bun!”, a exclamat Helen Lerner în septembrie 2005 după ce, împreună cu soţul său, a câştigat 258 de milioane de dolari la MegaMillions. După ce statul american şi-a luat partea sa, cuplul a rămas cu 117 milioane de dolari.
- Robert şi Tayne Harris, din Portal, Georgia, au încasat, formal, cecul de 275 de milioane de dolari, pe care l-au primit pentru că au ghicit numerele norocoase la MegaMillions. Primul gând pe care l-au avut a fost dacă să ia suma întreagă (după plata taxelor), caz în care câştigul ar fi scăzut la 167 de milioane, sau în plăţi anuale.
- Cel mai mare câştig disponibil la British National Lottery (40 de milioane de dolari) a fost împărţit în 1995 de Paul Maddison şi Mark Gardiner.
- Cel mai mare jackpot al Loteriei Naţionale Irlandeze a fost de 29,7 milioane de dolari, disponibil în iunie 2008, şi a revenit unui sindicat format din 16 muncitori din Carlow.
- În 2007, irlandezii Paul şi Helen Cunningham câştigaseră cea mai mare sumă pentru un singur bilet - 16,2 milioane de euro.
- Tot în 2007, premiul cel mare de la MegaMillions a fost împărţit între Ed Nabors, din Georgia, şi soţii Elaine şi Harold Messner, din New Jersey. Acest jackpot, câştigat la 6 martie, a fost cel mai mare din lume - 390 de milioane de dolari. Ed Nabors (52 de ani) era şofer de camion la acel moment şi, cu banii câştigaţi, i-a cumpărat o casă fiicei sale. „Locuia într-o rulotă, pentru că nu puteam să o ajut. Acum pot”, a declarat milionarul.