Main menu

header

de Elena Şerban

8,6 miliarde €, cea mai scumpă casă!

Cea mai scumpă casă din lume costă nu mai puţin de 8,6 miliarde de euro!!! Ce are aşa deosebit această casă? Nu e construită pe Lună, are o suprafaţă de doar 752 de metri pătraţi şi un garaj pentru patru maşini. Arhitectul Stuart Hughes, cel care a pus la punct acest imobil, spune că preţul uriaş se datorează faptului că la construcţia casei au fost folosite 200 de tone de aur şi platină. Un alt motiv care a dus la acest cost exorbitant este acela că podeaua e confecţionată din piatră de meteorit şi din oase de dinozaur. Hughes aşteaptă acum un cumpărător pentru casa situată la graniţa dintre Elveţia şi Italia.

O sticlă cu vin de... 85.000 de euro

În topul celor mai scumpe vinuri este o sticlă din 1811, ce a fost vândută contra fabuloasei sume de... 85.000 de euro! Butelia de Château d’Yquem a fost cumpărată de un colecţionar, înainte de achiziţie fiind certificată de oenologi. Specialiştii au acordat punctajul maxim licorii produse în perioada războaielor napoleoniene, într-o podgorie de lângă Bordeaux. Se ştie că, în general, vinurile albe nu rezistă în timp şi îşi pierd calitatea după câţiva ani, însă Château d’Yquem este o excepţie.

Lentile de contact cu aur şi diamante

Lentilele de contact cosmetice, care pot schimba culoarea ochilor, sunt din ce în ce mai utilizate. Pentru a veni în întâmpinarea celor cu gusturi sofisticate, medicul oftalmolog indian Chandrashekhar a scos pe piaţă lentilele de contact din aur şi diamante. Combinaţia i-ar putea costa pe doritori sume cuprinse între 11.000 şi 16.000 de dolari. Realizate după o idee a designerului Sanjay Shah Chawan, acestea au maximum 5 g, sunt concepute dintr-o lamelă din aur, încrustată foarte fin cu 18 diamante, şi se fabrică doar pe bază de comandă specială.