Main menu

header

14-01-1de Elena Şerban

Carol al II-lea a renunţat la tronul României în favoarea unei femei. A preferat să fie dezmoştenit şi a ales să trăiască simplu, sub numele de Carol Caraiman.

 

S-a născut ca principe de Hohenzollern-Sigmaringen la 15 octombrie 1893 şi a fost fiul cel mare al Regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale, Regina Maria. A fost rege doar pentru un deceniu, în perioada 8 iunie 1930 - 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său, Mihai.

Carol a rămas în istorie mai ales pentru aventurile sale, fiind căsătorit de mai multe ori. Prima oară cu Ioana Maria Valentina Lambrino („Zizi” Lambrino), însă căsătoria a fost anulată de o sentinţă judecătorească. În ciuda acestui lucru, cei doi au continuat relaţia, ba chiar au avut împreună un fiu, Mircea Gregor Carol Lambrino.

Apoi, Carol s-a căsătorit cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei, care i-a dăruit un fiu, pe Mihai. Mariajul cu prinţesa s-a degradat din cauza aventurii pe care Carol a avut-o cu Elena Lupescu (cunoscută ca „Magda Lupescu”). De altfel, din cauza Magdei, Carol a renunţat la tron.

Se spune că regele a mai avut un fiu, cu o anume Maria Martini, despre care istoricii nu au descoperit nimic.

După ce a abdicat, Carol s-a stabilit în Portugalia, alături de iubirea vieţii sale, Magda Lupescu. Cei doi s-au căsătorit în Brazilia, la 3 iunie 1947. Doar şapte ani mai târziu, Carol Caraiman a murit la Estoril şi a fost îngropat în capela regilor Portugaliei. În 2003, la 50 de ani de la deces, rămăşiţele sale au fost aduse în România, fiind reînhumate la Mănăstirea Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie.