Main menu

header

cotnari wide

20-01-1de Loreta Popa

Emil Hossu purta mănuşa actoriei fără să-i fie strâmtă, fără să-i fie largă. În teatru circulă o vorbă veche ce spune că un actor adevărat visează să moară pe scenă, iar Emil Hossu a ţinut să demonstreze tuturor cât de tare i se potrivea mănuşa acestei profesii nobile. S-a stins acolo unde doar spiritelor rare şi oamenilor cu adevărat buni li se permite. Pe scândură. Şi, pentru că Milu era un asemenea spirit rar, a plecat iubind, aşa cum a trăit. „Te iubesc, Catrinel!”, atât a mai apucat să spună. Un stop cardiorespirator i-a întrerupt reprezentaţia de pe scena Teatrului Nottara din Capitală în seara zilei de 25 ianuarie şi a murit în braţele soţiei sale, Catrinel Dumitrescu. Golul lăsat de dispariţia sa nu poate fi umplut.

A dat de trei ori la teatru până când i-a surâs norocul
Născut la 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, Emil Hossu a plecat cu gândul la cei care protestează pentru un drept simplu, de a trăi în libertate. Pentru Emil Hossu, teatrul, disciplina, munca neobosită reprezentau un mod de viaţă.
După Dictatul de la Viena, Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei, iar familia Hossu s-a mutat de la Cluj. Deoarece tatăl său era diplomat, la 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors, dar casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. Tatăl său a fost apoi trimis de regimul comunist la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a murit când fiul său avea 17 ani. „Cred că sunt cel mai tânăr deţinut politic, aveam 4 ani. Am stat un an şi trei luni în Germania, în lagărul diplomaţilor, cu sârmă ghimpată, cu santinelă, domiciliu forţat şi am trecut prin momente grele, ca traversarea unor gări în vagoane cu care, de obicei, se transportau animalele chiar cu puţin timp înainte de bombardamentul de la Dresda”, spunea Milu într-un interviu.
A vrut să facă teatru şi a dat de trei ori la Institut până când i-a surâs norocul, iar faptul că nu avea origini sănătoase cântărea destul de greu. Unul dintre rolurile care l-au lansat a fost Octav, din „Ciuta”, în regia lui Geo Saizescu, cu Mariana Mihuţ parteneră directă, cu Mihăilescu Brăila şi Ion Besoiu.

A jucat cu toată pleiada actorilor români
Nu agrea falsitatea şi minciuna, pe care, din păcate, le întâlnea tot mai des. „Am avut şansa să joc lângă actori extraordinari, am avut dialoguri cu toată pleiada actorilor în viaţă. Am jucat cu Calboreanu, cu Ciubotăraşu, Irina Răchiţeanu, Fory Etterle, Emil Botta, Toma Caragiu, George Constantin, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Mălăele. Ce să-mi doresc mai mult? Ei mi-au fost parteneri, ei îmi sunt prieteni”.
A avut şansa să joace rolul jurnalistului Mirea din „Secretul lui Bachus”, ce i-a adus un succes incredibil la public, dar şi altele precum cele din „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Noi, cei din linia întâi”, „Secretul lui Nemesis”, „Sosesc păsările călătoare”, „Iarna bobocilor” sau „Toamna bobocilor”.
Emil Hossu era partizanul muncii serioase. În ultimii ani s-a considerat un răsfăţat din punct de vedere profesional. Aproape în fiecare piesă a jucat alături de soţia sa, „Opt femei”, „De trei ori dragoste”, „Bătrânul” (în regia lui Catrinel Dumitrescu) sau „Doi pe o bancă” şi „Clipe de viaţă”.
Ultima piesă de teatru în care a jucat a fost „Aniversarea”, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, ce a avut în toamna anului 2011 un succes răsunător la Londra.

„Dispare un alt ultim mohican”
A lucrat mult împreună cu maestrul Geo Saizescu, şocat de la aflarea veştii că Milu nu mai este. „Îmi pare atât de rău! Degaja o mare căldură sufletească, avea un talent care s-a remarcat în teatru, în multe roluri, dar şi în filme. În cele două «Secrete», el s-a afirmat ca un om de atitudine, care a ştiut să lupte pentru adevăr, ceea ce şi în realitate era adevărat. Emil Hossu a fost un model şi pentru tânăra generaţie, şi pentru generaţia sa. Este dureros, pentru că în toamna anului trecut abia ce-i înmânasem Premiul pentru spirit şi umor naţional oferit anual de Societatea umoristică Păcală. În ţara Maramureşului, după premiera «Secretului lui Bachus», i-am oferit lui Milu rolul principal din «Sosesc păsările călătoare», după Fănuş Neagu. Milucă a fost surprins nemaipomenit. A fost un gest spontan din partea mea şi nu-l regret”.
Eugen Cristea şi-a găsit cu greu cuvintele la aflarea veştii dispariţiei colegului său de breaslă şi prieten drag. „De acest om mă leagă nişte amintiri extraordinare, fireşte, dinainte de 1989. Am dormit cu el în cameră în majoritatea turneelor. Un om de o drăgălăşenie şi mai ales de un haz turbat. Cred că m-am îngrăşat după aceste turnee cel puţin trei kilograme din cauza glumelor şi a farselor pe care ni le făceam unii altora. Un partener de scenă extraordinar. Ne-am întâlnit foarte mult în radio, la teatrul radiofonic, în piese pentru copii. Ultima oară ne-am întâlnit exact când am demonstrat la Cotroceni pentru căţei, am dat mâna cu el şi l-am întrebat ce face de arată atât de bine. Dispare un alt ultim mohican, pentru că, în ciuda vârstei, Hossu rămăsese un june prim în teatrul românesc. Un om căruia nu am ce să-i reproşez. Din punctul acesta de vedere, seamănă mult cu doamna Stela Popescu. Eu pe aceşti doi oameni nu i-am auzit niciodată bârfindu-şi colegii. E ceva ce nu multă lume ştie. Eram o dată la Galaţi, mai tineri ce-i drept şi mult mai frumoşi, am luat-o puţin pe ulei şi am vorbit toată seara numai în versuri, pe care le făceam pe loc unul celuilalt. «Dar bună dimineaţa îţi urez, mai am acum un singur crez», «Te salut Eugene bun, ca pe-o lovitură de tun». Era plăcerea noastră. Când ne vedeam pe stradă vorbeam tare, în versuri, se uita lumea la noi ca la urs. Era ceva ce ne-a aparţinut numai nouă”.

„Te iubesc, Catrinel!“

20-01-2De 22 de ani gândeau la fel, iubeau la fel şi animalele, şi prietenii. Nu au avut sentimentul de teamă când s-au cunoscut. Ea i-a spus că este ghinionistă, iar el că împreună vor fi mult mai norocoşi. Şi aşa au fost, pentru că se iubeau necondiţionat. Ea Balanţă, el Săgetător. Ea, Catrinel Dumitrescu, el Emil Hossu. De aceea nu au fost niciodată pe prima pagină a ziarelor. Aveau în comun relaţiile sociale, profesia, aceleaşi lucruri care le plăceau, unul dintre acestea fiind marea. Emil Hossu a mai fost căsătorit cu violonista Anca Hossu şi avea un băiat, Dan Hossu, dar, din păcate, nu erau în relaţii foarte apropiate. După 1990 el şi Catrinel au avut patru generaţii de studenţi. Înseamnă mult, înseamnă multe şi nu este puţin. Împreună erau mai puternici, împreună erau unul. Ultimele sale cuvinte au fost pentru iubirea vieţii sale: „Te iubesc, Catrinel!” Copilul lor de suflet era câinele din rasa Golden Retriver, Alun. Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu erau fericiţi că în viaţa lor intrase de curând şi o maidaneză pe nume Lizuca, pe care abia aşteptau să o scoată de la hingheri. N-a mai fost să fie.