Main menu

header

06-01-1de Elena Şerban

Data de 11 februarie 1941 rămâne în istoria muzicii ca fiind ziua în care a fost înmânat primul Disc de Aur. Premiul i-a fost acordat muzicianului american Glenn Miller, pentru că a vândut 1,2 milioane de copii ale melodiei „Chattanooga Choo Choo”.

Cea mai bună cuantificare
Evenimentul de la 11 februarie 1941 a deschis o pagină nouă în muzica de toate tipurile din lume. Aproape orice muzician visează să câştige cel puţin un astfel de premiu, care este aproape o garanţie a succesului. De argint, de aur, de platină sau de diamant, premiile din industria muzicală sunt oferite în funcţie de numărul de piese sau albume vândute. Nu există dubii în această privinţă.

Numite după metale preţioase
Pentru a primi un Disc de Aur, un artist ar trebui să vândă un album în 250.000 de copii sau o piesă în peste 500.000 de exemplare. Acest lucru este valabil în Marea Britanie, deoarece în Statele Unite lucrurile sunt considerabil schimbate. Astfel, abia dacă un muzician vinde 1 milion de copii ale unui album sau 500.000 ale unui single poate spera să primească un Disc de Aur.
Un Disc de Argint - aproximativ jumătate din pragul de Aur (premiul este acordat numai în Marea Britanie).
Discul de Platină înseamnă că artistul a vândut 1 milion de copii ale unui singur cântec.
Multiplatina se oferă pentru peste 2 milioane de exemplare vândute, iar Discul de Diamant, pentru peste 10 milioane (sau mai multe Discuri de Platină).
Este important de reţinut că aceste cifre nu sunt bătute în cuie şi nu sunt identice pentru fiecare stat. Numărul de piese sau de albume vândute pentru a se primi un astfel de premiu depinde de populaţia de pe teritoriul în care se oferă discul aferent.

Deţinători de astfel de premii
După ce Glenn Miller a primit primul Disc de Aur pentru „Chattanooga Choo Choo”, a venit rândul unor alţi artişti să fie „înnobilaţi” cu un Disc de Aur. Este vorba despre Elvis Presley, care a primit în 1956 premiul pentru cele peste un milion de copii ale piesei „Don’t be cruel” şi de Harry Belafonte. Acesta din urmă a fost primul artist din lume care a vândut peste 1 milion de copii ale unui album. Este vorba despre „Calypso”, în 1957.

Nişte plastice ieftine
Pentru a primi un Disc preţios este nevoie de o muncă titanică din partea artistului sau a echipei sale de producţie. Însă, acordarea unor astfel de discuri este oarecum un titlu onorific. Este mai mult o recunoaştere internaţională a muncii şi a talentului artistului, întrucât acordarea unor astfel de premii nu este însoţită şi de beneficii materiale. Mai mult chiar, nici nu e nevoie de eforturi materiale deosebite din partea celor care oferă premiul. Pentru că un disc mult râvnit valorează, fizic, între 135 şi 275 de dolari.

Artişti de Diamant!
Printre puţinii artişti ai lumii care se pot lăuda cu Discuri de Diamant obţinute în cariera lor se numără Michael Jackon pentru albumul „Thriller” din 1982 (pentru care a primit 29 de Discuri de Platină), trupa Eagles, în 1976 (29 de Discuri de Platină), pentru „Greatest Hits”, Pink Floid pentru albumul „The Wall” din 1979 (23 de „platine”) sau Led Zeppelin, pentru albumul „Led Zeppelin IV” din 1976 (23 de Discuri de Platină). Artista Shania Twain s-a bucurat de primirea unui Disc de Diamant pentru cele mai multe copii vândute ale albumului „Come on over”, în 1997, pentru care a câştigat 20 de Discuri de Platină.

România, în cădere liberă
În urmă cu câţiva ani, artiştii români puteau spera că primesc un Disc de Aur dacă vindeau cel puţin 50.000 de unităţi ale unui album. Acum, din cauza crizei economice, un Disc de Aur se obţine cu mai mare uşurinţă. Astfel, pentru doar 5.000 de albume vândute, soliştii pot primi un Disc de Aur.

- Specialiştii în muzică sunt de părere că Discul de Aur din anul 1941 ar fi echivalent acum cu două Discuri de Platină.

Dispariţie fără urme

06-01-2Primul câştigător al unui Disc de Aur, Alton Glenn Miller, a avut o viaţă plină. El a fost un muzician de geniu, născut la 1 martie 1904. De-a lungul vieţii a fost compozitor, aranjor şi şef de orchestră în perioada muzicii swing. Printre şlagărele sale se numără: „In the Mood”, „American Patrol”, „Chattanooga Choo Choo”, „Tuxedo Junction”, „Moonlight Serenade”. Datorită succeselor sale, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial a fost solicitat de Ministerul Apărării al SUA să cânte pentru soldaţii americani detaşaţi în Franţa. Nu a mai ajuns însă în Hexagon, deoarece avionul cu care călătorea a dispărut la 15 decembrie 1944, când traversa Canalul Mânecii. Trupul său nu a fost niciodată descoperit.

- Primul Disc de Platină a fost primit în 1976 de Johnide Taylor, pentru piesa „Disco Lady“ şi de trupa Eagles, pentru albumul lor, „Greatest Hits“.
- În SUA, râvnitele discuri sunt oferite după o contorizare executată de specialiştii Asociaţiei Producătorilor de Muzică. Asociaţia este formată din reprezentanţi ai celor mai importante case de discuri (EMI, Sonny, Universal).
- Există şi o categorie pe care nu şi-o doreşte niciun artist. Este vorba despre Discul de Plumb, care certifică faptul că un artist a avut o piesă sau un album care nu s-a vândut deloc.