Main menu

header

17-01-1de Elena Şerban

Che Guevara este numele de care amintesc cu drag toţi cei care se consideră rebeli şi care vor să iasă din tipare. Puţini ştiu, însă, despre Ernesto Rafael Guevara de la Serna mai mult decât un cântec, un chip stilizat pe tricouri şi o amiciţie ratată cu Fidel Castro.

Născut în Argentina la 14 iunie 1928, Che Guevara a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi luptător pentru drepturile sud-americanilor săraci.

A venit pe lume într-o familie prosperă în care se vorbea franceza şi în care problemele financiare nu existau.

În timpul studiilor, la Facultatea de Medicină, a călătorit prin toată America Latină unde a descoperit viaţa grea a oamenilor. Atunci şi-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru oamenii de rând.

Viitorul revoluţionar şi-a luat diploma de medic în 1953 şi, după doar un an, convins că inegalităţile sociale din America de Sud vor fi rezolvate doar prin revoluţii populare, se duce în Mexic. Aici îşi stabilise tabăra Fidel Castro, alături de o mână de cubanezi. În 1956 cei doi prieteni au cucerit puterea în Cuba şi au stabilit relaţii diplomatice cu Uniunea Sovietică şi Coreea de Nord.

Devenit lider al Cubei, Fidel Castro i-a oferit lui Che Guevara gradul „El Comandante”, cel mai înalt din cadrul gherilei şi i-a conferit şi steaua „José Martí”, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră.

Prietenia dintre Fidel şi Che nu va dura decât un deceniu.

În 1966, El Comandante a renunţat la toate funcţiile sale şi la cetăţenia cubaneză şi a plecat în Bolivia pentru a reaprinde spiritul revoluţionar. În 1967, a fost capturat de armata boliviană ajutată de CIA şi executat.

În ciuda spiritului revoluţionar şi a stilului său de viaţă, El Comandante a avut timp şi de familie. A fost însurat de două ori: cu Hilda Gadea, din Guatemala, alături de care a avut o fiică, şi cu Aleida March, care i-a dăruit patru copii: Aleidita, Camilo, Celia şi Klaus.