Main menu

header

08-01-1de Elena Şerban

Sensibil şi romantic sunt cuvintele care îl caracterizează cel mai bine pe compozitorul Richard Clayderman. S-a născut cu numele Philippe Pagès, la Paris, la 28 decembrie 1953. La doar 23 de ani a decis să îşi schimbe numele în cel cu care a devenit cunoscut în întreaga lume, de teamă că cineva ar putea pronunţa greşit Philippe Pagès. A învăţat să cânte la pian încă din copilărie, de la tatăl său, care preda studiul acestui instrument la un liceu din Paris. Datorită talentului deosebit, la doar 12 ani a fost acceptat la Conservatorul din Paris, pe care l-a absolvit cu brio. După terminarea studiilor şi-a format o trupă alături de care acompania mari nume ale pop-ului francez.

Celebritatea lui Clayderman a venit pe neaşteptate pentru tânărul blonduţ şi sensibil. În 1976 a fost invitat alături de alţi 20 de pianişti să dea probă pentru a interpreta la pian o piesă scrisă de Paul de Senneville. Era vorba despre „Baladă pentru Adeline”, pe care tânărul Richard a cântat-o atât de frumos, încât a câştigat dreptul de interpretare. Succesul a fost uluitor. În doar câteva săptămâni, piesa a fost vândută în 22 de milioane de exemplare în 38 de ţări. De atunci, Richard a înregistrat alte 1.300 de piese într-un stil creat doar de el şi a fost numit „New Romantic”. Este vorba despre interpretarea unor piese moderne în manieră clasică.

Stilul său a prins atât de bine la public, încât, la un moment dat, a susţinut 200 de concerte în 250 de zile. Piesele lui Richard sunt atât de populare în Asia, încât în China, din 2006, o companie de telefonie mobilă foloseşte un cântec de-al său ca fundal sonor pentru apel.

Clayderman este la al doilea mariaj. În prezent este alături de Christina, cu care are un fiu, Peter. Compozitorul este şi tatăl unei fete, Maud, din prima căsnicie.