Magia, scamatoria sau iluzionismul… Arta de a distra sau de a uimi publicul prin intermediul trucurilor. Pentru unii pare a fi o încălcare a legilor naturii, o blasfemie adusă creaţiei lui Dumnezeu. Pentru alţii este o artă. La bază însă este o îndeletnicire a iluzioniştilor, care se folosesc de principii psihologice ale înşelătoriei şi de metode manipulante şi mecanice, pentru a atrage atenţia.
Din vremea faraonilor Primele dovezi ale existenţei iluzionismului indică faptul că o distincţie s-a făcut, probabil, întotdeauna între magicieni, care se axează mai mult pe a distra publicul, şi vrăjitori sau vraci, care pretindeau că puteau controla natura şi destinul omului. Primii magicieni din istorie au fost cei din Egipt. Magicianul Dedi, care a trăit în jurul anului 2.700 î.Hr., a dat un spectacol în care a decapitat două păsări şi un bivol după care le-a pus capetele la loc, sub privirile uimite ale audienţei. Alţi magicieni au fost apreciaţi pentru capacităţile lor de a jongla cu mingi şi cu ceşcuţe.
Şi în Evul Mediu erau scamatori Prestidigitaţia cu monede, zaruri şi cărţi de joc a adus un plus de varietate şi interes pentru aceste şiretlicuri în vremea magicienilor medievali. Numărul cu sfoara tăiată şi apoi refăcută şi cel cu străpungerea unui braţ cu un cuţit fără a provoca nicio rană erau la mare căutare în tavernele şi pieţele publice.
Au apărut trucurile mai complicate Primul magician care a prestat diverse spectacole de iluzionism în America de Nord era un membru anonim al suitei exploratorului spaniol Hernan Cortes. Jacob Meyer, al cărui nume de scenă era Philadelphia, a fost primul american care a dobândit reputaţia internaţională ca iluzionist. Italianul Giuseppe Pinetti a fost cel mai imitat magician al secolului al XVIII-lea. Repertoriul său includea maşini automate, o aşa-zisă vedere „de dincolo” şi alte trucuri cu diverse aparate sofisticate. Magicianul englez John Henry Anderson, numit „Vrăjitorul din Nord“, a fost un maestru publicist. Printre schemele sale se numărau parade elaborate, postere ce luau foc şi reclame pavate pe străzi.
Houdini s-a bazat pe ştiinţă Scamatorul francez Jean Houdin, un ceasornicar care a devenit un magician profesionit la 40 de ani, a revoluţionat arta magiei prin mecanismele sale ingenioase pe care le folosea pe scenă şi prin reprezentaţiile pline de carismă. Carnetele de notiţe ale lui Houdini tratau magia în mod ştiinţific, iar el a fost primul care a folosit electricitatea ca mijloc de punere în scenă a unor mistere elaborate. Un alt magician francez care a pus la punct tehnici originale a fost Joseph Buatier, cunoscut şi drept Buatier De Kolta. Două dintre invenţiile sale nemaiîntâlnite au fost: colivia ce dispărea - un şiretlic prin care un canar viu închis într-o colivie dispărea la atingerea lui De Kolta - şi zarul de 20 de centimetri ce se mărea de 20 de ori şi apoi era ridicat pentru a dezvălui prezenţa unei femei aşezate pe un scaun.
O familie de magicieni Imaginea magicianului slab, cu mustaţă, barbişon şi cu înfăţişare satanică vine probabil de la familia Herrmann, deoarece toţi scamatorii de această provenienţă corespundeau acestei descrieri. Carl Herrmann, născut în Viena, a câştigat aplauzele şi respectul publicului în Europa şi în America. Fratele său mai tânăr, Alexander, numit „Marele Herrmann”, şi nepotul său, Leon, au fost şi ei extrem de apreciaţi în America. John Maskelyne şi partenerul său David Devant, cei mai apreciaţi iluzionişti britanici la vremea lor, au prezentat multe dintre spectacolele lor sub forma unor schiţe sau piese de teatru scurte. De altfel, teatrul lor din Londra era faimos în toată lumea. (va urma)
Magia, scamatoria sau iluzionismul… Arta de a distra sau de a uimi publicul prin intermediul trucurilor. Pentru unii pare a fi o încălcare a legilor naturii, o blasfemie adusă creaţiei lui Dumnezeu. Pentru alţii este o artă. La bază însă este o îndeletnicire a iluzioniştilor, care se folosesc de principii psihologice ale înşelătoriei şi de metode manipulante şi mecanice, pentru a atrage atenţia. 