Main menu

header

de Laura Zmaranda

O ştiinţă ocultă, despre care se credea că are puteri miraculoase şi că ascunde secretul elixirului tinereţii. Aşa era văzută alchimia în Evul Mediu. Astăzi, deşi pare să-şi fi pierdut puterile miraculoase, şi-a păstrat încă alura mistică amplificată de imaginea metalelor care se contopesc într-o combinaţie letală cu focul mistuitor. Aceeaşi ştiinţă stă şi în spatele unei afaceri de succes, o afacere oarecum inedită pentru ţara noastră şi care are în centrul preocupărilor sticla de Murano. La Arad, în singura fabrică din România şi cea mai mare din Europa, meşterii sticlari transformă fantezia în realitate prin colecţii splendide de bijuterii prelucrate din această sticlă preţioasă. Am pătruns şi noi în lumea alchimiei şi a creaţiei având-o ca ghid pe doamna Diana Bătrân, director de marketing în cadrul companiei Millefiori.

O afacere de tip veneţian
Afacerea a început, practic, în anul 2000, atunci când Antica Murrina Venezia, o companie cu tradiţie în Italia şi care a luat naştere în anul 1960, a dorit să realizeze o unitate de producţie şi în România. Este vorba despre o investiţie tip Greenfield, în care s-a pornit de la zero cu proiectul. Locaţia aleasă a fost Aradul, datorită poziţiei geografice şi implicit a facilităţilor de a transporta produsele către Italia. Astăzi, fabrica este amplasată pe un teren care are o suprafaţă de 10.000 mp, capacitatea de producţie este de 150 de focuri şi este una dintre cele mai moderne fabrici care prelucrează sticla de Murano după metode tradiţionale. Potrivit interlocutoarei noastre, această companie a fost fondată din dorinţa de a oferi şi doamnelor din România bijuterii şi accesorii obţinute prin prelucrarea sticlei din Insula Murano. În cei 12 ani de existenţă, compania s-a dezvoltat continuu şi a ajutat activ la construirea unei pieţe în domeniul bijuteriilor şi articolelor decorative. Mai mult decât atât a fost o lecţie de economie şi de management preţioasă pentru cei care poate au pus la îndoială rentabilitatea unei astfel de afaceri. Pentru 2012, Millefiori estimează o cifră de afaceri de 3.200.000 de euro şi o dezvoltare care se reflectă în crearea unui număr de 22 de posturi noi doar în ultimele două luni, deschiderea a trei noi magazine proprii în Iaşi, Constanţa, Timişoara şi extinderea reţelei de distribuţie, plus creşterea substanţială a cifrei exportului pentru Italia.

Focul transformă materia primă în opere de artă
Sticla, adică materia primă folosită în prelucrarea accesoriilor şi obiectelor decorative, e importată din Insula Murano. Odată ajunsă în fabrica de la Arad începe procesul prin care fantezia se transformă uşor în realitate, iar sticla este modelată de mâinile iscusite ale meşterilor sticlari. În fabrică are loc un proces continuu de formare. Periodic, meşteri sticlari veneţieni vin aici pentru a dezvălui din tainele prelucrării sticlei de Murano şi îi învaţă pe cei 115 muncitori români cum să deprindă arta modelării sticlei. Deşi misticismul acestui proces în care focul şi sticla se contopesc nu poate fi redat în cuvinte putem doar să ne închipuim cum sticla se topeşte sub forţa flăcării în diferite forme. O baghetă din sticlă colorată se încălzeşte la peste 1.175°C, iar materialul încins rezultat este modelat în matriţe de mână. La piesele mai complexe, din aceeaşi sticlă încălzită se formează o bază acoperită cu foiţă de aur, argint, cu pulbere de sticlă sau decorate cu diverse modele. Răcită, finisată şi asamblată sub forma bijuteriilor, sticla de Murano ajunge în magazine proprii companiei sau partenere. Întrucât drumul de la bagheta de sticlă la bijuterie presupune multă imaginaţie şi simţ creativ, de conceptul artistic al produselor finite se ocupă designeri din Italia, dar şi din România, cu care Millefiori colaborează direct. Mai mult decât atât, pe lângă colecţiile de bijuterii, Silver, Kids, Mirese, Celebration, Deco, prezentate în cataloagele companiei, în funcţie de cererile clienţilor se pot realiza articole noi, în serie limitată sau chiar unicate.

Preţurile sunt accesibile
Iniţial, producţia a fost destinată exportului către Veneţia, de unde produsele erau distribuite pe întregul mapamond. Apoi s-a acordat tot mai multă atenţie Europei de Est, produsele din sticlă de Murano fiind tot mai apreciate şi în România. Astăzi, 65% din producţie pleacă spre Antica Murrina Venezia, iar restul de 35%, către România, Cehia, Ungaria, Austria, Republica Moldova. În ţara noastră există o reţea de şapte magazine proprii companiei Millefiori, un magazin online şi peste 150 de magazine partenere. În ceea ce priveşte preţurile bijuteriilor din sticlă de Murano, acestea variază în funcţie de complexitatea produsului. Cert este că orice doamnă îşi poate permite o astfel de bijuterie dacă ţinem seama că preţurile încep de la 10 lei.

Totul a început în secolul al IX-lea

Sticla de Murano îşi are originea pe insula cu acelaşi nume, o mică insuliţă din apropierea Veneţiei. Insula Murano este cel mai longeviv centru de realizare a sticlei din istorie, totul începând cu secolul al IX-lea. Secretul realizării sticlei de Murano a fost ţinut multă vreme, prin izolarea meşterilor pe insulă şi interzicerea ieşirii lor din ţară. Monopolul în fabricarea acestei sticle a durat secole, iar economia veneţiană se baza pe aceste activităţi. Astăzi, sticla de Murano este cunoscută şi apreciată în întreaga lume.

„În ziua de azi, doamnele preferă bijuterii care să le reprezinte, care să le reflecte personalitatea, să le ofere un plus de culoare, bucurie şi strălucire ţinutei. Toate reflectă până la urmă un anumit grad de emancipare, de educaţie şi de cultură“