Main menu

header

de Dana Purgaru

Longevitatea umană a cunoscut o îmbunătăţire extraordinară în ultimul secol, astfel încât vârsta de 72 de ani este „noul 30”, susţin oamenii de ştiinţă de la Institutul Max Planck pentru Cercetări Demografice din Rostock, Germania.

Speranţa de viaţă a crescut uluitor
Reducerea riscului de moarte la toate vârstele a fost atât de rapid în ultima vreme, încât speranţa de viaţă a crescut mai repede decât în precedentele 200 de milenii, de când omul a început să evolueze din speciile de hominizi.
Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences s-a aplecat asupra bărbaţilor din Japonia şi din Suedia, două ţări cu cele mai mari speranţe de viaţă de pe Terra. Cercetătorii au concluzionat că oamenii de la 1800 aveau speranţe de viaţă mai apropiate de cele ale oamenilor vânători-culegători care au trăit acum mult timp decât de cele ale bărbaţilor adulţi din ziua de astăzi.
Oamenii de ştiinţă afirmă că vânătorii-culegători din vremuri străvechi aveau la vârsta de 30 de ani aceleaşi şanse de a muri pe care le are astăzi un suedez sau un japonez la vârsta de 72 de ani.
Mai mult, afirmă cercetătorii, nu mai este deloc clar unde se găseşte graniţa dincolo de care viaţa umană nu mai poate fi extinsă.