Main menu

header

09-01-1de Elena Şerban

Michael Phillip Jagger s-a născut la 26 iulie 1943, în Dartford, Anglia, fiind primul dintre cei doi băieţi ai profesorului Basil Fanshawe Jagger şi ai Evei Ensley Mary. Crescut pentru a călca pe urmele tatălui, Mick se dovedeşte un elev silitor, primind o bursă la Şcoala de Economie din Londra. Întâmplarea face ca Jagger, ajuns în capitala Angliei, să îl reîntâlnească pe Keith Richards, fostul său coleg din clasele primare. Alături de acesta, între 1960 şi 1962, pune bazele trupei The Rolling Stones. Primul album apare în 1964. Ce a urmat, după cum spune chiar Mick, „Nu a fost tăcere!”. Turnee mondiale, locuri fruntaşe în topurile muzicale, cântece intrate în istorie, milioane de fani, controverse, scandaluri, droguri, aventuri amoroase şi chiar o condamnare a lui Jagger la închisoare (respinsă la Apel). Trupa The Rolling Stones, cu solistul său în frunte, era şi este un punct de referinţă în fenomenul rock mondial. Succesul pe plan muzical i-a deschis lui Jagger şi porţile Hollywoodului. Astfel, în perioada 1966-2011, acesta a avut roluri sau apariţii în 25 de filme artistice şi documentare.

Nici în plan personal Mick Jagger nu a fost prea liniştit. A fost căsătorit de două ori şi are şapte copii cu patru femei: Karis (43 de ani) - fiica Marshei Hunt, Jade Sheena Jezebel (42 de ani) - fiica Biancăi de Macias (prima soţie), Elizabeth Scarlett (29 de ani), James Leroy Augustin (28 de ani), Georgia May Ayeesha (21 de ani), Gabriel Luke Beauregard (16 ani) - copiii lui Jerry Hall (cea de-a doua soţie) şi Lucas Maurice Morad (14 ani) - născut în urma unei scurte aventuri cu Luciana Gimenez.

În ciuda imaginii controversate, la 12 decembrie 2003, Mick Jagger a fost înnobilat, fiind numit cavaler al Marii Britanii de Charles, Prinţul de Wales. Jagger are o avere estimată la 190 de milioane de lire sterline.