Main menu

header

cotnari wide

de Andrei Dicu

Oare de câte ori n-am glumit amar, enervaţi de indolenţa autorităţilor sau a funcţionarilor statului, sau chiar în piaţă, la policlinică şi chiar la meciuri şi am afirmat categoric că în România ar trebui introdusă taxa pe prostie?... Ei bine, iată că ideea n-ar fi deloc atât de fantezistă dacă e să luăm în calcul cele mai ciudate taxe consemnate de-a lungul istoriei. Citiţi şi vă minunaţi, în speranţa că nu le vom da „idei” şi celor preocupaţi să inventeze noi taxe.

Împăratul Vespasian, la colţul infamiei după reforma latrinelor
Taxe şi impozite există pe lume încă de la apariţia primelor monede, fapt consemnat în Asia Mică, în secolul al VII-lea î.Hr. Însă, poate cea mai nedreaptă şi chiar cinică taxă consemnată de istoricii Antichităţii este cea instituită de împăratul roman Vespasian (69-79 d.Hr.), pentru folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia sa. Până atunci, romanii îşi satisfăceau nevoile fiziologice pe unde apucau şi pe unde aveau chef, însă „reforma closetelor” (cum am putea numi-o astăzi, în glumă…) a transformat Roma şi ulterior întregul Imperiu Roman într-un loc civilizat, după ce sute de ani oamenii se confruntaseră cu realitatea insalubră a unei… Vame Vechi a Antichităţii. Întrucît unii senatori au murmurat împotriva acestei cheltuieli socotite ca inutilă, împăratul a hotărât să recupereze cheltuiala, stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la latrină, numită ulterior chiar „vespasiană”, evident în cinstea împăratului. Dar vocile au murmurat din nou, socotind inadmisibilă taxarea nevoilor fiziologice, fapt care i-a permis lui Vespasian să lanseze o sintagmă rămasă celebră: „Pecunia non olet”, adică „Banii nu au miros”. Contestatarii au tăcut, iar latrina publică a devenit un simbol de civilizaţie urbană, răspândindu-se ulterior în întreaga lume, iar în vremurile moderne este cunoscută ca „toaletă”, „WC” sau… „budă”.

Scoţienii au inventat taxa pe fereastră
În Anglia, şi mai ales în Scoţia secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, a fost introdus impozitul pe fereastră, care viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu multe geamuri. Fereastra era simbolul bunăstării, astfel că perceptorii de taxe n-au stat mult pe gânduri. Loviţi de noua reglementare, cei săraci au început să zidească ferestrele caselor. Există şi astazi în unele regiuni case medievale cu ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător de îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege specială, dar la un moment dat se ajunsese în situaţia în care oamenii plăteau chiar şi 10-15 lire sterline lunar.

Birul pe pălărie, inamicul eleganţei
Pe teritoriul Marii Britanii a funcţionat, de asemenea, în perioada 1784-1811, un impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria sau cu jobenul său, era imposibil ca impozitul să nu aducă venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape imposibilă, întrucît la plata impozitului, contribuabilul primea un ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte, câte pălării, atâtea ecusoane, fapt ce a deteriorat estetica localurilor elegante, unde gentlemenii erau obligaţi să-şi etaleze pălăriile şi jobenurile marcate, de parcă ar fi fost o turmă de oi…

Impozitul pe viaţă, umor negru englezesc
În Anglia secolului al XIV-lea s-a introdus o altă reglementare, prin care orice persoană era obligată la plata unei sume fixe, pentru faptul că trăieşte. Impozitul se plătea chiar din momentul naşterii unui copil, iar legea făcea o interesantă precizare: „Persoanele decedate nu mai datorează impozit pe viaţă”.

Impozitul pe frică, dezonorant, dar sănătos
Englezii sunt campionii birurilor… În timpul domniei Regelui Henric I (1100-1135), numeroşi tineri se sustrăgeau de la serviciul militar, iar autorităţile s-au gândit să legifereze situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită „impozit pe frică”, pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă. Totuşi, existau mulţi amatori, fapt ce l-a determinat pe Regele Ioan Fără de Ţară să majoreze impozitul cu 300%. Legea taxei pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani.

În China, urechile costau un liang de argint
Oficial, impozitul pe ureche a fost introdus în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile sale sunt mult mai vechi, fiind răspândit în mai toată China. Pentru fiecare dintre urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel, cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti era, nici mai mult, nici mai puţin, decât tăierea urechilor, iar având în vedere cinismul autorităţilor chineze, nu putem să nu ne întrebăm retoric ce s-ar fi întâmplat dacă vreunui funcţionar zelos i-ar fi venit ideea introducerii taxei şi pe alte părţi ale corpului uman, mai ales în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi…

Petru cel Mare şi „blatul” cu preoţii ruşi
Vreme de sute de ani, în Rusia, barba stufoasă a fost nu doar o modă, ci un „must have”, cum ar spune contemporanii sclifosiţi, şi reprezenta simbolul masculinităţii absolute. Deşi în Occident realitatea era diferită, iar ruşii erau consideraţi neîngrijiţi, murdari etc., acest lucru nu i-a deranjat aproape deloc pe vecinii noştri. Totuşi, pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare (cel care anterior înfiinţase taxa pe nevastă) a hotărât să taie bărbile cu care se făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii. Măsura nu a fost însă acceptată de cler, astfel că ţarul a trebuit să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă, stabilit prin Ucazul din 1689, preoţii fiind scutiţi de impozit.

Taxa pe umbră, nebunia veneţienilor
Nici în vremurile noastre nu suntem scutiţi de surprize neplăcute. Taxa pe umbră a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia în 1993. Proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare sau orice amenajare care face umbră, au fost obligaţi la plata unei sume fixe de 100.000 de lire pe an.

• Primele taxe şi impozite datează din secolul al VII-lea î.Hr. şi au fost colectate în Asia Mică

Zootehniştii neozeelandezi, victorioşi împotriva… „vânturilor“

Ei bine, inventatorii impozitelor trăsnite au primit şi mari lovituri. În anul 2003, în Noua Zeelandă s-a iniţiat un proiect de lege prin care proprietarii de vaci erau supuşi unui impozit special antipoluant, considerându-se că ierbivorele emit 50% dintre gazele cu efect de seră. În timpul dezbaterilor însă a intervenit protestul zootehniştilor, Noua Zeelandă fiind recunoscută drept mare producătoare de lapte şi carne de vită. Aceştia au avut succes, proiectul a fost respins, şi jenanta lege n-a mai apărut.

• Celebra expresie „Banii nu au miros“ îi aparţine împăratului Vespasian