Main menu

header

04-01-1de Elena Şerban

Numele lui Kate Middleton a ajuns pe buzele lumii întregi abia după anunţul căsătoriei sale cu Prinţul William al Marii Britanii. Născută la 9 ianuarie 1982, la Spitalul Royal Berkshire, Catherine Elizabeth este fiica unui dispecer aerian şi a unei stewardese. În copilărie, Kate a petrecut doi ani în capitala iordaniană, Amman, unde părinţii săi au lucrat. La revenirea în Anglia, în 1986, fiica soţilor Middleton a fost înscrisă la o şcoală generală dintr-un mic sat aflat în apropiere de Londra. În 1996, viitoarea ducesă a început cursurile liceului privat Marlborough. Instituţia de învăţământ nu era chiar pentru orice englez de rând. Pentru un an şcolar la Marlborough, elevii trebuiau să plătească 15.000 de lire sterline pe an. Colegii, dar şi profesorii şi-o amintesc pe Kate ca pe o adolescentă foarte populară şi care era căpitanul echipei de hochei a şcolii. După liceu a urmat cursurile Institutului Britanic din Florenţa pentru un an. Apoi, în 2001, şi-a început studiul la Universitatea St Andrews, instituţie pe care a absolvit-o cu o diplomă în Istoria Artei. La universitate, frumoasa englezoaică l-a şi întâlnit pe Prinţul William în 2001. Relaţia lor a început în 2002 şi a fost una aproape normală, ca a altor milioane de tineri din întreaga lume. Drept dovadă că, în 2007, ei s-au şi despărţit o perioadă. S-au împăcat şi s-au logodit în octombrie 2010 în Kenya, şi apoi s-au căsătorit la Westminster Abbey la 29 aprilie 2011. Anul trecut, Kate a devenit mama unui băiat botezat George, nimeni altul decât strănepotul actualei regine a Marii Britanii.

Cu toate că nu a făcut parte prin naştere dintr-o familie aristocrată, specialiştii în genealogie au descoperit că Ducesa de Cambridge şi soţul său, Prinţul William, sunt rude de gradul al 15-lea.