Main menu

header

de Dana Purgaru

Oricât de incredibil ar părea, există un sat cu 2.000 de locuitori al căror venit depăşeşte 250.000 de dolari pe an. Numele acestuia este Huaxi şi se află în China.

Un sat socialist model
Cei 2.000 de oameni sunt acţionari ai Jiangsu Huaxi Group, companie condusă de membrii familiilor fondatoare şi listată la bursă din anul 1998. În anul 2011, corporaţia a avut o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.
Fondat în 1961 de secretarul Partidului Comunist Wu Renbao, Huaxi este un „sat socialist model”. Visul lui Renbao a fost de a tranforma un sat de fermieri într-unul de oameni bogaţi, iar acesta s-a îndeplinit. În acest sat există fabrici de oţel şi de textile şi se folosesc cele mai moderne metode din agricultură.

Are un zgârie-nori de 328 m
Una dintre cele mai importante afaceri care s-a dezvoltat în Huaxi este turismul, satul fiind vizitat în fiecare an de peste 2 milioane de persoane. Acestea pot admira atât stilul de viaţă al locuitorilor bogaţi şi muncitori, cât şi o replică a Arcului de Triumf din Paris, a Operei din Sydney, dar şi turnul de 328 m înălţime, ce găzduieşte un hotel cu 2.000 de paturi, 3.000 de angajaţi şi un taur din aur care valorează 47,2 milioane de dolari.