Main menu

header

cotnari wide

14-01-1de Andrei Dicu

La 18 februarie 1564 a trecut în nefiinţă Michelangelo Buonarroti. Fabulos sculptor renascentist, pictor, arhitect şi poet, el a exercitat o influenţă fantastică asupra artei occidentale. Cu atât mai interesant este faptul că Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni - pe numele său complet - a trăit, de fapt, blestemul propriei nedesăvârşiri, care l-a marcat pe tot parcursul existenţei sale.

Polemici între biografi pe tema sexualităţii artistului
În timpul vieţii, Michelangelo a fost considerat unul dintre cei mai mari artişti ai epocii sale, iar în prezent este privit drept unul dintre artiştii complecşi ai lumii. Multe dintre operele sale de pictură, sculptură sau arhitectură se numără printre lucrările celebre ale lumii. Deşi frescele ce acoperă bolta Capelei Sixtine a Vaticanului sunt cele mai cunoscute opere ale sale, Michelangelo se consideră, în primul rând, sculptor. A lucrat la sculpturi în marmură de-a lungul întregii vieţi, dedicându-şi doar anumite perioade celorlalte arte. Aprecierea de care se bucură frescele Capelei Sixtine se datorează, pe de o parte, marii atenţii acordate picturii în secolul al XX-lea şi, pe de altă parte, faptului că majoritatea lucrărilor sale au rămas neterminate. Un efect secundar al celebrităţii sale este acela că viaţa sa este mai bine cunoscută decât a oricărui alt predecesor. A fost primul artist occidental a cărui biografie a fost publicată în timpul vieţii, ba mai mult, au existat la concurenţă două volume bibliografice, scrise de Georgio Vasari şi de Ascanio Condivi. Dincolo de faptul că majoritatea criticilor l-au preferat pe Condivi, o sursă competentă, dar care sugera că Michelangelo ar fi fost homosexual, stilul glumeţ al lui Vasari, modul de a-l idolatriza pe sculptor şi republicarea periodică în mai multe limbi au făcut din cartea acestuia sursa obişnuită a celor mai cunoscute păreri despre Buonarroti.

Bachus şi Pieta, primele opere pe care le-a finalizat
Michelangelo s-a născut la 6 martie 1475, la Caprese, în Republica Florenţa, dintr-o familie de nobili scăpătaţi. La vârsta de 13 ani, când era deja crescut de o doică, micul Buonarroti a devenit ucenicul celui mai important pictor din oraş, Domenico Ghirlandaio, însă a renunţat după un an, deoarece nu mai avea nimic de învăţat de la acesta. Apoi, a intrat sub protecţia conducătorului oraşului, Lorenzo de Medici, cunoscut şi sub numele „Magnificul”, pentru că obişnuia să se înconjoare de poeţi şi de intelectuali. Medici a pierdut însă puterea politică în 1494, iar înainte ca dezordinea să ia sfârşit, Michelangelo a plecat la Bologna. Acolo a fost concepută Bachus, prima mare statuie terminată, inspirată de nudurile din Roma Antică. Expresia de instabilitate, sentiment care l-a caracterizat toată viaţa pe Michelangelo, redată cu o măiestrie extraordinară, aminteşte de zeul vinului şi de petrecerile dionisiace. A urmat Pieta (1498), aflată în prezent la Basilica San Pietro. Numele se referă la imaginea arhetipală care o înfăţişează pe Fecioara Maria ţinând în braţe corpul neînsufleţit al lui Iisus. Deja celebru, Michelangelo a fost solicitat să revină la Florenţa, unde a realizat uriaşa sculptură David care reprezintă şi astăzi idealul renascentist de perfecţiune umană.

14-01-2Capela Sixtină, sibilele şi cele 40 de generaţii de strămoşi ai lui Iisus
Capela Sixtină avea o mare semnificaţie simbolică pentru papalitate, reprezentând principalul loc sacru de la Vatican, destinat ceremoniilor grandioase. Ea cuprindea deja lucrări murale, iar Michelangelo fusese însărcinat să-şi adauge aportul la boltă. Tema lui s-a materializat în cele 12 personaje de mari dimensiuni, şapte profeţi şi cinci sibile (femei-profet, din miturile clasice). Includerea personajelor feminine aproape goale era neobişnuită, însă nu fără precedent în istoria artei catolice. Totuşi, opera (la care s-a adăugat şi prietenia lui Michelangelo cu pictorul Francesco Grannaci, cunoscut mason şi rozacrucian) i-a atras critici din lumea clerică, artistul fiind acuzat de apartenenţa la societăţi ezoterice, ponegrite de Biserică. Dedesubt, Michelangelo a pictat personaje reprezentând cele 40 de generaţii de strămoşi ai lui Iisus, începând cu Avraam. Vastul proiect a fost terminat în mai puţin de patru ani, fiind întrerupt între 1510 şi 1511, deoarece artistul nu a beneficiat de fonduri. Creaţia lui Michelangelo a rămas neînţeleasă vreme de două secole, şi adesea a fost acuzată ca fiind „perversă”. Ei bine, Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura şi mai ales fresca nu sunt ocupaţii pentru cei care au trecut de o anumită vârstă”. Era o aluzie la papalitate, artistul crezând că omul poate ajunge la Divinitate numai graţie inteligenţei sale, fără intermediari.

Scrisori de dragoste pentru Tommaso Cavalieri
Începând cu 1531, anul în care tatăl său a murit (fiind urmat la scurt timp de unul dintre fraţii săi), Michelangelo a fost tot mai mult preocupat de bătrâneţe şi de moartea iminentă. În această perioadă, artistul, în vârstă de 60 de ani, a scris o serie de scrisori în care îşi manifesta iubirea faţă de anumiţi tineri, în special faţă de talentatul aristocrat Tommaso Cavalieri, mai târziu membru activ în cadrul guvernului de la Roma. Unii biografi, mai cu seamă clerici, corelează aceste scrisori cu ideea căutării unui „fiu adoptiv”. Tot din această perioadă s-au păstrat aproximativ 300 de poeme scrise de artist, madrigaluri şi sonete, dintre care multe neterminate. În ultimii ani, Michelangelo s-a dedicat proiectării arhitecturale, un domeniu care nu necesita efort fizic. Piaţa Capitoliului şi Basilica San Pietro rămân două dintre cele mai importante obiective ale Romei, însă niciunul nu a fost încheiat de Michelangelo, ci au fost desăvârşite după moartea artistului.

Variaţii pe tema nedesăvârşirii artistului
Istoricii de artă au ajuns la concluzia că Michelangelo şi-a prevăzut sfârşitul. Ultimele două sculpturi, realizate pentru sine şi - aşadar - necunoscute publicului larg, care reprezintă trupul neînsufleţit al lui Iisus, nu au fost terminate. Prima şi cea mai mare dintre ele fusese realizată chiar pentru propriul mormânt, iar personajul Iosif din Arimateea (sau, după alţi experţi, Nicodim), care îl plânge pe Iisus, este un autoportret. Interesant este că Michelangelo mai făcuse autoportretul în lucrările timpurii, unde apărea în roluri de păcătos sau de penitent. În Judecata de Apoi, de exemplu, apare sub înfăţişarea Sf. Bartolomeu. Nemulţumit de sculptură, artistul a spart în timpul unei beţii unul dintre personaje şi a abandonat lucrul la proiect. Aceasta reprezintă o altă variaţie pe tema nedesăvârşirii, care se reflectă de-a lungul operei sale. Ultima sa sculptură a trecut şi ea prin multe lucrări de restaurare, iar în starea în care se află în prezent reprezintă două personaje abia conturate, care se îmbrăţişează. De asemenea, ultimele două poezii ale lui Michelangelo poartă o nouă amprentă. Poemele, în principal sonete, reprezintă aserţiuni religioase directe, asemenea unor rugăciuni. Nu sunt la fel de complexe din punctul de vedere al sintaxei precum cele timpurii, dar asta nu i-a împiedicat pe amatorii de senzaţional să afirme că Michelangelo le-a scris pentru „a se împăca înainte de moarte cu

• Piaţa Capitoliului şi Basilica San Pietro rămân două dintre cele mai importante obiective ale Romei, însă niciunul nu a fost încheiat de Michelangelo, ci au fost desăvârşite după moartea artistului

Marchiza de Pescara, muză ori iubită?

Referitor la orientarea sexuală a artistului, unii contemporani îl descriau pe Michelangelo Buonarroti ca având o viaţă solitară, de călugăr, fapt ce alimenta zvonurile, iar alţii sugerau că ar fi avut o relaţie, platonică e drept, cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara. Se spune că aceasta era cu 15 ani mai tânără, avea o fire boemă, iar artistul i-a dedicat mai multe sonete. Povestea ar fi început, potrivit aceloraşi surse, pe când maestrul avea 61 de ani, dar se pare că între ei nu ar fi existat decât o admiraţie neconcretizată, pentru că însăşi marchiza ar fi fost măritată la vremea respectivă.