Main menu

header

  Un oraş şi un râu de care nu ştia mai nimeni pe planetă, Kununurra, a ajuns pe buzele tuturor. Şi mai ales ale femeilor deznădăjduite că nu pot face copii.

Nicole Kidman crede în cascada fertilităţii

  Kununurra, nume cu rezonanţe indigene australiene, este un oraş situat pe râul cu acelaşi nume din nordul Australiei de Vest. Cea care a popularizat ciudatul nume în întreaga lume a fost actriţa australiană Nicole Kidman. „Am rămas însărcinată pentru că am făcut baie în cascada de pe Râul Kununurra”, a declarat frumoasa blondă. „A fost o sarcină miraculoasă, pot spune, ţinând cont de faptul că îmi pierdusem orice speranţă. Mai mult, nici nu mai sunt atât de tânără.”  Actriţa se afla în ţara sa natală pentru realizarea celui mai recent film al său, „Australia”. Declaraţia este susţinută şi de faptul că Nicole nu a fost singura reprezentantă a sexului frumos din echipă care a devenitmămică la puţin timp după „bălăceala” din cascada fertilităţii din Outback, aşa cum este cunoscută de indigeni. „Şapte copii au fost concepuţi în timpul filmărilor şi numai unul dintre ei e băiat”, spunea frumoasa blondă într-un interviu realizat în luna iulie 2008, la puţin timp după ce a născut-o pe Sunday Rose.

Un oraş tânăr

  Kununurra este situat în Reginea Kimberley, la o distanţă de peste 3.000 de kilometri de metropola australiană Perth. Numele acestui oraş, cu aproape 5.500 de locuitori, este pronunţia englezească a termenului Gunanurang, ce în dialectul Miriwoong înseamnă „râu mare”. Din păcate, în prezent, doar circa 20 de persoane mai folosesc pentru comunicare acest dialect, chiar dacă mare parte a populaţiei acestui oraş este de origine aborigenă. Localitatea este situată la confluenţa dintre râurile Ord şi Dunham şi este destul de nouă pe harta Australiei. De fapt, oraşul s-a format undeva în anii ’50, dintr-o colonie de muncitori şi specialişti care lucrau la sistemul de irigaţii de pe Râul Ord.

Locul de filmare a peliculei „Australia”

  Unul dintre cele importante puncte de atracţie ale oraşului Kununurra, care s-a dezvoltat senzaţional din punct de vedere al locurilor de distracţie, este Parcul Copacilor.

  Câţiva dintre aceşti arbori au fost plantaţi în ultima vreme de celebrul muzician australian Rolf Harris şi de regizorul nominalizat la Oscar Baz Luhrmann, care pregăteau filmul „Australia”. O mare parte dintre scenele filmului cu acest nume s-au realizat în zona Kununurra.
După declaraţia lui Nicole Kidman, oraşul ar putea să fie împânzit de numeroase femei care îşi doresc să fie mame. De altfel, tot mai multe voci susţin că declaraţia actriţei poate fi considerată o strategie de promovare turistică a zonei şi a Australiei în general. Oricum, zarurile au fost aruncate şi timpul va dovedi dacă a fost o legendă sau o simplă propagandă.

Elena Şerban