Main menu

header

cotnari wide

474 2 1de Elena Şerban

Au aceeaşi zi de naştere, acelaşi nume de familie, aceeaşi familie şi aceeaşi pasiune uriaşă pentru muzică. Celebra cântăreaţă germană, care făcea furori în anii ’80, Sandra, dar şi fostul său soţ, compozitorul român Michael Creţu, sunt născuţi în aceeaşi zi: 18 mai. Frumoasa solistă, în 1962, iar talentatul muzician, în 1957.

Sandra

Sandra Ann Lauer s-a născut în orăşelul german Saarbrücken şi şi-a început cariera în 1974, la vârsta de doar

12 ani, la un post de radio din oraşul natal. Primul single, dedicat câinelui său, „Andy mein Freund”, îi va aduce notorietatea pe plan local. Succesul a venit însă pe când tânăra cu gropiţe în obraji avea doar 16 ani. Şansa sa a fost că una dintre componentele trupei Arabesque, grup foarte cunoscut în Japonia, nu a mai putut face parte din proiect. Venirea Sandrei în trupă a crescut faima Arabesque. După câţiva ani, artista s-a retras din trupa care i-a adus celebritatea pe plan mondial. Retragerea a fost însă de bun augur, deoarece Sandra l-a cunoscut pe Michael Creţu, cel care i-a compus hitul care a dus-o pe solistă în topurile europene. „Maria Magdalena” se numeşte piesa cu care Sandra a făcut apoi turnee în întreaga lume. Au urmat „In the Heat of the Night” (1985), „Hi! Hi! Hi!” (1986), „Everlasting Love” (1987), „Stop for a Minute” (1987), „Heaven Can Wait” (1988), „Hiroshima” (1990), „One More Night” (1990), „Don’t Be Aggressive” (1992), „Such a Shame” (2002).

Sandra şi Michael s-au căsătorit în 1988 şi au împreună doi băieţi gemeni: Sebastian şi Nikita, născuţi în 1995. Artista a venit de mai multe ori în România, în interes muzical. O scurtă perioadă, ea a făcut parte şi din trupa Enigma, al cărei lider era soţul său. Acum, solista a ales să iasă din lumea reflectoarelor şi îşi dedică cea mai mare parte din viaţă fiilor săi.

Michael Creţu

474 2 2Cunoscut mai mult peste graniţă decât în România, Michael Creţu a venit pe lume la Bucureşti. Mama sa avea origine austriacă, iar tatăl, român get-beget. A fost pasionat încă de mic de muzică. Nici nu avea cum altfel, de vreme ce unchiul său a fost celebrul violonist Ion Voicu, tatăl politicianului Mădălin Voicu. De altfel, Michael a studiat muzica clasică la Liceul nr. 2 din Bucureşti, în perioada 1963-1965, după care, împreună cu mama sa, s-a mutat la Paris. Aici, în capitala Franţei, şi-a continuat studiile muzicale, pe care le-a finalizat la Academia de Muzică din Frankfurt în 1978. Datorită talentului său a compus melodii pentru Frank Farian, producătorul german care s-a aflat în spatele succesului din anii ‘70 și ‘80 al trupelor Boney M și Milli Vanilli. Dar, cu toate că a lucrat cu numeroşi muzicieni renumiţi, numele său a ajuns să fie ultracunoscut publicului român abia după ce a devenit soţul Sandrei.

Michael a avut şi o importantă carieră solo. Primul solo al său a fost lansat, odată cu single-ul „Wild River”, în anul 1978. Al doilea album solo al lui Creţu, intitulat „Legionäre”, a fost scos în anul 1983. Un alt proiect al lui Michael a fost „Enigma”, cu care a avut mai multe hituri, dintre care cel mai cunoscut în România este „Return to Innocence”. În 1993, cunoscuta casă de filme Paramount Pictures i-a propus lui Creţu să compună coloana sonoră pentru filmul „Silver”. Michael şi Sandra au divorţat în 2007, dar se implică împreună în creşterea celor doi copii.