Main menu

header

cotnari wide

475 25 1de Laura Zmaranda

Pergamentul folosit odinioară din necesitatea de a păstra scrise anumite informaţii a traversat frontierele timpului, chiar dacă utilizarea lui s-a redus considerabil. În ţara noastră, fabricarea pergamentelor ar fi fost o activitate de mult dispărută dacă doamna inginer Lucreţia Miu, directoarea ştiinţifică a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Pielărie şi Textile, nu ar fi început un demers inedit, prin care şi-a dorit să reînvie o îndeletnicire veche de mai bine de 800 de ani.

Materialele moderne nu asigură o conservare bună

- De cât timp are Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Pielărie şi Textile preocupări în domeniul prelucrării pergamentelor de uz muzeal sau artistic?

475 25 2- Începând cu anul 1999, la solicitarea muzeelor care îşi doreau să aibă acest material în atelierele de restaurare, am încercat să realizăm pergamente. În literatura de specialitate şi în literatura veche sunt descrise tehnologii orientative de fabricare, dar nu există date exacte sau amănunţite despre cum se realizau pergamentele pe vremuri. Cred chiar că a fost un secret de breaslă. Cu toate acestea am început fabricarea pergamentelor îmbinând vechile tehnologii cu cele moderne. Aproape un an întreg am folosit materialele uzuale de care dispuneam. Între timp, datorită resurselor bibliografice la care am avut acces, am descoperit că tehnologiile tradiţionale străvechi asigură o mai bună conservare a pergamentelor. Materialele noi, moderne şi acceleratorii pentru desfăşurarea operaţiilor de depărare pe care le-am putea folosi acum nu sunt la fel de eficiente ca şi cele tradiţionale şi nu duc la rezultate foarte bune în timp. A fost, în cele din urmă, o reuşită încununată şi de faptul că anul 2001 a marcat începutul unor colaborări foarte importante cu parteneri precum Biblioteca Naţională a României. Din anul 2003 am început să furnizăm pergamente către Academia de Artă Frumoasă de la Universitatea Regală de la Copenhaga, către Biblioteca Naţională a Republicii Cehe, Klementinum şi Universităţii din Torino. Colaborăm şi cu Academia de Arte de la Viena şi cu Centrul de Cercetări Slavo-Bizantine din Sofia.

Preţul diferă în funcţie de calitatea materiei prime

- Se mai fabrică pergamente şi altundeva în ţară?

- Din cunoştinţele mele, staţia de producţie a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Pielărie şi Textile este unică. Poate şi pentru că obţinerea pergamentelor este un proces care nu necesită doar cunoştinţe pe partea de prelucrare a pieilor, ci şi foarte multă atenţie şi migală.

- Aţi fost, aşadar, o „deschizătoare de drumuri”.

475 25 5- Scopul meu a fost dezvoltarea unei reţele de studiu la nivel naţional şi internaţional. Am încercat să punem la punct o metodă de investigare noninvazivă sau microinvazivă pentru a evalua starea de degradare a obiectelor şi pentru a indica un protocol de restaurare şi conservare. Suportul financiar a fost asigurat prin finanţarea obţinută în urma unor competiţii acerbe la care au participat chiar şi 1.000 de proiecte.

- Care e preţul unui pergament?

- Preţul variază între 120 de lei şi poate ajunge până la 300 de lei pe bucată, în funcţie de calitatea materiei prime folosite. Printre clienţii noştri se află Patriarhia Română, Biblioteca Teleki Bolyai din Târgu-Mureş, aceasta din urmă manifestându-şi intenţia de a realiza copii de pe cărţi foarte valoroase care nu pot fi expuse. Am primit, spre exemplu, o comandă pentru realizarea unei cărţi de onoare pe foaie de pergament asemănătoare Tetraevangheliarului de la Braşov.

Tehnologiile sunt aproape la fel ca acum 800 de ani

- Prezentaţi-ne, vă rugăm, etapele de fabricare.

475 25 4- Timpul de prelucrare şi realizare a unui pergament este de aproximativ două săptămâni. Se începe prin înmuierea pieilor în apă. Acestea se umflă şi permit oxidului de calciu să pătrundă în profunzime, înlăturând sarea utilizată la conservare. Depărarea şi decărnarea aderenţelor se fac aplicând var pe faţa pieilor. Produsul astfel obţinut se spală şi se întinde bine pe un câşlău, unde, cu ajutorul unui cuţit semicircular neascuţit, sunt îndepărtate prin răzuire murdăria şi resturile de carne rămase. Pielea este frecată uşor pe partea cărnoasă, adăugând continuu apă de var, obţinută din var stins, pregătit prin expunerea temporară la aer pentru diminuarea efectului de oxidare. În timpul acestui tratament, rama este aşezată în poziţie orizontală, cu partea cărnoasă în sus. Partea de faţă este tratată doar cu praf de cretă (carbonat de calciu), care are efect de lustruire. Urmează apoi lustruirea cu piatră ponce sau praf de piatră ponce. Frecarea şi polişarea se fac de câteva ori, până când toate fragmentele de piele de pe partea cărnoasă şi a stratului papilar de pe faţa pielii au fost îndepărtate. Apoi, pergamentul este uscat la întuneric şi răcoare timp de câteva zile. Pentru a da acelaşi aspect ambelor părţi ale pergamentului, se răzuieşte folosind utilaje sau hârtie abrazivă. Acolo unde pielea întreagă, atât faţa, cât şi stratul cu reţeaua de fibre, este lăsată nerăzuită, ca, de exemplu, pentru pergamentul de legătorie, pigmentaţia este îndepărtată cu aluminiu, enzime sau agent de albire (apă oxigenată). Când este complet uscat, pergamentul se scoate de pe ramă şi, dacă este necesar, se taie după măsură.

Atât formulele de prelucrare vechi, cât şi cele noi utilizează aproape aceeaşi metodă de tratament. De asemenea, instrumentele şi echipamentele, cum sunt ramele şi cuţitele, sunt practic aceleaşi. În ultimii 800 de ani, puţine s-au schimbat în ceea ce priveşte fabricarea pergamentului. Principala diferenţă între atunci şi acum este folosirea substanţelor chimice şi a instrumentelor de prelucrare. Utilajele moderne fac posibilă subţierea pieilor la grosimea dorită. Pergamentele trebuie păstrate la un nivel de umiditate de 55%-60% şi la o temperatură între 12 şi 18 grade Celsius. Spre deosebire de alte materiale, sunt rezistente la deteriorările determinate de lumină.

Poate fi răzuit şi refolosit

475 25 3- Care credeţi că este viitorul pergamentului?

- Cred că va exista întotdeauna o nişă de utilizatori care vor dori să deţină acest material deosebit de rezistent, cu o viaţă incomparabil mai mare decât hârtia. Pergamentul este un material care permite inclusiv printarea, dar nu cea pe bază de laser. Se poate scrie cu orice tip de cerneală, dar un plus de originalitate şi de autenticitate îi dau cernelurile ferogalice. În plus, are un grad de hidrofilie nu foarte avansat, ce permite răzuirea şi, implicit, refolosirea lui. Pergamentul va fi un obiect de lux folosit pentru documente importante. Parlamentul britanic, spre exemplu, cheltuieşte în jur de 1.000.000 de lire sterline pe an pentru pergamentul necesar scrierii actelor legislative.

Cele mai vechi exemplare de pergament par a fi fragmente de piele de cămilă găsite în regiunea Hebron din Iordania de azi, care datează cu aproximaţie din secolul al VIII-lea î.Hr.