de Raluca Grinţescu
Noaptea de Sânziene este una magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile Cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul), cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.
Sfintele care alină suferințele oamenilor
Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Drăgaicele, Sânzienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii.
Prezic viitorul
Sărbătoarea Sânzienelor, marcând solstiţiul de vară, dădea prilej la numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va desfăşura în viitorul apropiat sau îndepărtat. Cea mai obişnuită metodă consta în împletirea unei coroniţe de flori şi aruncarea ei de către fete sau de băieţi, peste casă sau peste ocolul vitelor. Cununile fetelor erau împletite în formă rotundă, cele ale băieţilor, în formă de cruce. Din întreaga floră spontană a României, sânziana este cea mai îndrăgită floare, mai ales din punct de vedere simbolic. Până în zilele noastre, în Maramureş, înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru cositul fânului şi începutul secerişului.
Umblatul cu făclia
Momentul cel mai important al sărbătorii, în unele sate maramureşene, este umblatul cu făclia. Făclia este lucrată meşteşugit dintr-un lemn de molid uscat şi crăpat la un capăt, unde se fixează răşină de brad cu surcele uscate de molid şi fire de cânepă. Odată cu lăsarea serii, copiii şi feciorii urcă pe coama dealurilor, se strâng în cerc pentru a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşază în linie dreaptă, la o depărtare suficientă unul de altul, pentru a nu se arde cu răşina topită ce sare în timpul rotirii făcliilor. Este interesant că făcliile se rotesc numai într-un singur sens, cel al mersului aparent al soarelui pe bolta cerească, adică în sensul invers rotirii acelor de ceas. Din punct de vedere subtil, focul şi mirosul de răşină purifică atât spaţiul înconjurător, cât şi oamenii care participă la ritual, având un efect asemănător tămâiei. Când făcliile sunt pe cale de a se stinge, tinerii coboară în sat şi le împlântă în mijlocul grădinilor.
Ursita apare în vis
Prin diferite practici, fetele sperau că îşi vor vedea în vis ursitul şi că vor deveni, practicând un ritual magic, „frumoase şi curate ca roua, ca apa neîncepută”. Ritualul era o baie purificatoare, realizată în noaptea de Sânziene, în roua florilor şi în apa râurilor. În acea noapte, susţine tradiţia maramureşeană, toate apele curgătoare se află sub protecţia unei zâne numite „Frumuseţea verii”.
Florile au proprietăți mistice
Floarea de sânziană este o floare de câmp frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice. Pentru a avea eficienţa dorită trebuie culeasă după un anume ritual: florile se culeg în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi seminţele, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietăţile lor sunt miraculoase. Astfel, întăresc copiii debili şi limfatici dacă se pun în apa lor de baie; vindecă frigurile; puse în alcool vindecă rănile şi urmele loviturilor; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi şi de piele.
Scăldatul în ape sălbatice
Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut. Se mai spune că dacă la miezul nopţii beți roua căzută pe floarea de sânziană, aceasta vă purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faceți în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume - obligatoriu şi sânziana, tot anul veți fi sănătos.
„În faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”
În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta întregul an care urmează veți fi sănătoși. Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor, deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc, copacul despre care ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”.
Credinţe populare
Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare e foarte bogată:
Verbina alungă durerile de cap
Una dintre plantele deosebit de folosite în medicina populară este verbina, care se culege doar în nopţile de Sânziene, de Înălţarea la Cer şi de Sf. Petru şi Pavel. Acestei plante i s-a acordat un respect deosebit încă din Antichitate: romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea în pantofi, îţi lua oboseala pe loc. Se spune că nu e voie să o scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. Însă, înainte de a o scoate, se toarnă pe pământ ceară şi miere. După ce este scoasă trebuie să fie pusă uşor pe pământ şi să fie vegheată până la răsăritul zorilor. În medicina populară se mai spune că dacă culegeți această plantă înainte de asfinţitul soarelui, tot anul următor nu veți avea dureri de cap.