Main menu

header

489 25 1de Andrei Dicu

La 30 august 1948, Guvernul comunist a decis înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, care a devenit, în scurt timp, principalul organ represiv al PCR. Adulată de nostalgicii comunişti şi detestată de majoritatea românilor, Securitatea rămâne un subiect la modă, mai ales din pricina faptului că, inclusiv în zilele noastre, nu puţini dintre conaţionalii noştri sunt convinşi că membrii acestui aparat misterios s-ar afla, în continuare, la conducerea ţării.

De la presiunea psihică la Volga neagră

Securitatea a fost serviciul de informații din România în perioada comunistă. Nimic spectaculos, pentru că orice ţară are nevoie de un serviciu de informaţii sau, dacă vreţi, de spionaj. Însă, din nefericire, Securitatea s-a aflat în spatele multor crime şi persecuţii la care erau supuşi nu doar opozanţii regimului comunist, ci şi mulţi oameni nevinovaţi, care cădeau pradă denunţurilor mincinoase. Însă, dincolo de tortura fizică a celor care chicoteau împotriva sistemului, Securitatea instaurase o adevărată teroare psihologică, bazată pe dezinformare şi pe zvonistică. Principala sa armă era „turnătoria”, iar în anii ’50-’60 nu rare erau cazurile în care membrii aceleiaşi familii se reclamau, reciproc, la Securitate. Mulţi intelectuali sau oameni cu origini burgheze ajungeau să semneze angajamente prin care erau obligaţi să prezinte rapoarte în care era menţionată „activitatea” unor apropiaţi, suspectaţi că ar întreprinde acte împotriva orânduirii proletare. Teroarea era atât de mare, încât arestările curgeau pe bandă rulantă. Devenise un obicei ca, la ore târzii din noapte, pe străzile oraşelor să bântuie automobilele Volga, de culoare neagră, care îi „săltau” pe cetăţeni chiar şi pentru o glumă nevinovată. Apoi, odată ajunşi în beciurile Securităţii, românii mărturiseau sub tortură şi ce n-au făcut. Securitatea s-a aflat, în cea mai mare parte a existenței sale, în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Interne. În calitate de instrument al PCR, ale cărui directive măreţe le ducea glorios la împlinire, Securitatea s-a făcut vinovată de nenumărate crime și încălcări ale drepturilor omului încă de la înfiinţarea sa, produsă sub bagheta comisarilor veniţi din URSS. Până la mijlocul anilor ’60, a contribuit la sovietizarea României, apoi la menținerea regimului comunist la putere. În aceste scopuri a fost dezvoltat un sistem tenebros de supraveghere și de represiune. Din instrumentariul Securității au făcut parte, în special în perioada stalinistă, anchetele, şantajul, tortura (smulgerea unghiilor, bătaia la tălpi, şocurile electrice etc.) și violul.

Nicolski şi Pantiuşa, promotorii groazei

Securitatea a fost creată de SMERŞ, o divizie a NKVD (serviciul de informaţii rus), având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, un evreu rus care folosea numele „Alexandru Nicolski”. Primul director al Securității a fost gen. lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (numele său real era Panteleimon Bodnarenko), devenit celebru după ce l-a împuşcat în cap pe fostul său prieten, liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, care contestase anumite decizii ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolski şi Pantiuşa erau renumiţi pentru atrocităţile la care se dedau, iar sadismul lor îi surprindea chiar şi pe confraţii din celelalte ţări comuniste.

Şefii PCR coordonau din umbră activitatea securiştilor, fapt care a generat în epocă inclusiv mostre de umor negru, de tipul „Luca (n.r. - Vasile Luca), Ana (n.r. - Ana Pauker) şi cu Dej bagă spaima în burgheji”. Gheorghe Gheorghiu-Dej a inițiat o campanie de epurări după model stalinist, în urma căreia și-a eliminat potențialii dușmani din interiorul partidului, aşa cum a fost cazul lui Pătrăşcanu. Securitatea, sub comanda lui Alexandru Drăghici, a avut un rol important de jucat în această campanie. Apoi, Securitatea (sau „Cooperativa Ochiul şi Timpanul”, cum i se spunea în popor) a devenit, practic, garda lui Nicolae Ceaușescu până în 1989, când acesta a fost executat la Târgovişte. Departamentul Securității Statului a fost desființat oficial la 30 decembrie 1989, iar personalul a fost redistribuit în șase agenții de informații și/sau contrainformații. Ultimul şef al acestui monstru represiv a fost generalul Iulian Vlad, care s-a implicat masiv în evenimentele din decembrie 1989, şi al cărui rol rămâne controversat.

Misterul arhivelor şi conturilor

După 1990, un grup de ofițeri ai SRI a încercat să distrugă documente ale fostei Securități. În prima fază, s-a apelat la fabricile de tocat hârtie de la Grădiștea și Scăieni, dar muncitorii de acolo nu au colaborat. Atunci, colonelul Nicolae Bordeianu a transportat aproximativ 90 de saci cu documente la o rudă care avea un cuptor de pâine, la Berevoiești. S-au ivit probleme tehnice, iar sacii a fost duși pe malul pârâului Râușor, situat la câțiva kilometri de comuna argeșeană. Infractorii au descărcat camionul, au făcut o groapă și au dat foc hârtiilor, apoi au acoperit groapa cu pământ. Hârtiile însă nu au ars în totalitate. Locul a fost descoperit din întâmplare de văcarul satului, și multe documente au ajuns în posesia ziariștilor şi a SRI-ului. Ulterior, au fost predate CNSAS. Un alt mister neelucidat este cel al conturilor Securităţii, în care se zice că s-ar fi aflat peste două miliarde de dolari. Totuşi, se spune că mulţi dintre aceşti bani au ajuns în posesia unor miliardari ale căror nume nu le menţionăm din respect pentru hârtia de ziar, dar pe care îi puteţi vedea zilnic la televizor…

Pleşiţă, Priboi şi Vişinescu, printre torţionarii celebri

489 25 2În ultima vreme asistăm la deconspirarea multora dintre torţionarii securişti, care, după 1990, s-au bucurat de libertate, de linişte şi de pensii exorbitante. Cei mai cunoscuţi sunt Nicolae Pleşiţă (generalul care a comandat atentatul condus de Carlos „Şacalul” la postul de radio Europa Liberă, de la München), Alexandru Vişinescu (foto), Petrache Goiciu, Ristea Priboi (devenit ulterior ofiţer SIE şi parlamentar PSD), Gheorghe Crăciun, Vidosava Nedici, Mihai Patriciu, Constantin Ciurlău, Florian Cormoş, Liviu Borcea, Augustin Albon, Ştefan Georgescu şi Marin Constantinescu. Unii dintre ei au murit, fără să plătească pentru crimele comise. Alţii trăiesc şi ne dau lecţii de libertate. Încă o dovadă că Securitatea reprezintă simbolul trecutului abominabil al comunismului mioritic, dar şi stigmatul de care nu vom scăpa niciodată, pentru că acest sistem a creat mentalităţi aproape imposibil de schimbat.

„Luca, Ana şi cu Dej bagă spaima în burgheji“ folclor din anii ’50

„Cooperativa Ochiul şi Timpanul“ era specializată în bătăi, tortură, violuri şi dezinformare