Main menu

header

595 3 1de Raluca Grințescu

Dieta „One One One” are o singură regulă: o proteină, un carbohidrat şi o grăsime (sănătoasă!) la fiecare masă. Unul dintre clienţii nutriţionistei Rania Batayneh a pierdut cu această dietă 23 de kilograme în trei ani. Rania Batayneh a testat dieta timp de 12 ani pe mai mult de 800 de clienţi de-ai săi, care au pierdut împreună peste 1.000 de kilograme. Aceasta a fost gândită mai degrabă ca un stil de viaţă, decât ca o dietă de scurtă durată. Atât timp cât respectați regula, niciun aliment nu vă este interzis.

Vă este poftă de pizza?

Aveți voie, căci blatul (carbohidraţi), sosul de roşii (proteine), brânza (grăsime) şi legumele alcătuiesc o masă consistentă. Dieta poate fi adaptată pentru orice stil de viaţă şi orice pofte, cu condiţia să respectați proporţiile. De asemenea, trebuie să ţineți cont şi de cantităţi! Nutriţionista a aşezat în paginile cărţii „The One One One Diet” 75 de reţete, dar şi multe sfaturi foarte utile. Rania promite că cei care vor ţine această dietă își vor îmbunătăţi sănătatea generală, îşi vor scădea colesterolul şi tensiunea arterială, vor avea un nivel crescut de energie şi vor scăpa de kilogramele în plus pentru totdeauna.

Și-a recâștigat încrederea

595 3 2Yasmine Farazian mânca pe fond nervos din cauza problemelor de la serviciu, sărea peste micul dejun, la prânz ronțăia o pungă cu chipsuri sau un sendviș, iar la cină, paste, orez şi friptură. A ajuns astfel, în mai 2011, să cântărească 93 de kilograme. Şi-a dat seama că are nevoie să slăbească atunci când nu s-a mai putut privi în oglindă: „Chiar nu mai credeam că sunt frumoasă, şi dacă voiam să îmi schimb jobul trebuia să schimb întâi felul în care mă vedeam pe mine pentru a-mi recâştiga încrederea”. Pe lângă regulile pe care i le-a dat nutriţionista, cele din Dieta One One One, Yasmine a început să alerge pe bandă de trei ori pe săptămână. În iunie 2012 ajunsese la 77 de kilograme. Tot în 2012 şi-a dat demisia de la job, iar în momentul în care şi-a găsit un loc de muncă mai plăcut, iar nivelul stresului a scăzut, Yasmine şi-a atins în luna iulie scopul de a cântări 70 de kilograme, iar de atunci îşi păstrează aceeaşi greutate.

Regula dietei e foarte simplă: o proteină, un carbohidrat şi o grăsime la fiecare masă