Main menu

header

671 3 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Unul dintre cei mai populari actori ai generației sale, Will Smith a demonstrat de-a lungul timpului abilitatea remarcabilă de a interpreta comedie, dramă, thriller sau acțiune. Cariera sa este plină de performanțe impresionante, la care starul a ajuns muncind din greu pentru a-și transforma corpul „după asemănarea” fiecărui personaj.

Tracțiuni, ridicări, salturi în zeci de repetări

671 3 2A trecut ceva vreme de când Will Smith intra în atenția cinefililor din toată lumea ca „Prințul din Bel-Air”. Puțini și-ar fi imaginat atunci că vor urma „Men in Black”, „Ali”, „Eu, Robotul” sau „Hancock”. Anul acesta, starul împlinește 50 de ani și pare să fie în mare formă. O demonstrează rolul din „Suicide Squat”, film din 2016 pentru care Smith s-a antrenat mai dur ca niciodată. Mai precis, actorul a făcut timp de cinci zile în fiecare săptămână ridicări de toate felurile, în seturi de zeci de repetări, exerciții înclinate, apăsări, exerciții pentru umeri, ridicări frontale și laterale, împingeri, legături și salturi. Alături de antrenorul său personal, Aaron Ferguson, Will Smith a variat greutatea cu numărul de repetări, a făcut tracțiuni ce antrenează spatele, zona lombară, bicepsul şi partea din spate a umărului, a lucrat cu scripeți, cu haltere, ca și cu propria greutate. Rezultatul i-a uimit pe mulți cinefili.

„Toți cei din platou au auzit cum mi-a pocnit piciorul”

671 3 3Regimul de antrenament pentru această peliculă în care Smith are rol negativ a fost atât de dur, încât la un moment dat starul a făcut o întindere musculară. „M-am speriat, pentru că la această vârstă nicio problemă nu mai este una minoră. Toți cei din platou au auzit cum mi-a pocnit piciorul. Medicul mi-a spus că va trebui să stau deoparte șase săptămâni, dar acesta era un film mare pentru mine, așa că nu am ascultat sfatul”, își amintește Smith. Această atitudine și etica muncii pe care o afișează Will, chiar dacă este un star, au reprezentat un model pentru colegii de platou. „Când cel mai important actor din distribuție muncește atât de mult, moralul la filmări este cu totul altul. Dacă întârzia cu doar un minut să facă ceva, îl puteam vedea pe Will alergând să recupereze”, povestește actorul Joel Kinnaman.

A pus 15 kilograme de mușchi pentru rolul Muhammad Ali

671 3 4Când Will Smith a decis să interpreteze personajul marelui campion de box Muhammad Ali, criticii au ridicat din sprâncene, neîncrezători. Actorul era considerat „un slăbănog”, cu o greutate de 83 de kilograme la aproape 1,90 metri înălțime. Pentru a pune 15 kilograme de mușchi pe el, Smith a muncit un an, câte cinci zile pe săptămână, câte șase ore pe zi. Performanța sa a făcut criticile să înceteze. „Smith a realizat o treabă extraordinară în rolul lui Ali”, nota după lansarea peliculei editorialistul Peter Bradshaw, în „The Guardian”. Pentru rolul memorabil, starul a dublat efortul fizic cu o dietă direcționată spre creștere musculară, așa că a consumat șase-opt mese pe zi, suplimentându-și aportul cu shake-uri de proteine. Nu a eliminat complet carbohidrații, dar i-a luat numai din surse sănătoase.

Elimină grăsimea cu alergări pe kilometri întregi și cu exerciții cardio

671 3 5În 2004 era lansat filmul „Eu, Robotul”. Cinefilii care își aminteau de masivul Smith în „Ali” au fost încântați să vadă un Smith suplu și plin de fibră, dar rezultatul a venit în urma unor exerciții foarte serioase. Cu ajutorul antrenorului personal, Smith a crescut greutățile pe care le ridica în mod curent la 175 de kilograme, iar după șase luni de efort procentul de grăsime din corpul său scăzuse de la 12% la 8%. Ca să-şi definitiveze aspectul suplu, Will Smith a alergat opt kilometri zilnic. Pentru pelicula „Legenda vie” („I Am Legend”), din 2007, actorul a recurs la altă transformare. Antrenorul de fitness Josh Schlottman menționează faptul că „Smith a trebuit să scape de nouă kilograme de grăsime. A ridicat foarte multe greutăți și a făcut nenumărate exerciții cardio în fiecare săptămână. Am fost impresionat de cât de concentrat este și de cât de mult muncește”.

Fără „cheat days”

671 3 6Când vine vorba despre regimul alimentar, Will Smith este, de asemenea, un exemplu de urmat. În cea mai mare parte a timpului urmează o dietă bazată pe surse de proteine cum sunt carnea de curcan sau de pui. Uneori, dar foarte rar, consumă ceva dulce după efort, dar actorul nu are „cheat days”, nici măcar „cheat meals”. „Planurile mele profesionale au dat întotdeauna rezultate nu pentru că am avut vreun secret sau vreo rutină specială. Antrenamentele pe care le fac și dieta pe care o urmez sunt la îndemâna oricui. Nu am făcut altceva decât să le respect și să rămân concentrat asupra scopului pe care l-am avut de atins de fiecare dată”, explică starul.

Când anumite roluri o cer, Will Smith apelează la completarea antrenamentelor cu suplimentele care îi poartă numele, mai exact, o combinație personalizată între două produse la care recurg toate vedetele masculine ale Hollywoodului atunci când vor să pună masă musculară și să elimine grăsimea: Testo AmpX și Muscle AmpX. Primul crește mușchii, al doilea, testosteronul

Carne slabă, legume, migdale şi nuci

671 3 7Will Smith are un plan general de dietă foarte simplu, ușor de urmat de oricine. Consumă în medie cinci mese lejere zilnic, astfel: dimineața - omletă din albușuri, ovăz, suc de portocale; gustare - migdale și nuci; prânz - pui sau curcan la grătar cu legume și orez brun; gustare - migdale și nuci; cină - carne de pui sau curcan la grătar, orez brun, legume la aburi, salată de crudități. Pentru ocazii speciale cum sunt rolurile ce necesită transformări vizibile ale corpului, actorul face doar „reglaje fine” ale acestui tip de alimentație sănătoasă.