Main menu

header

cotnari wide

682 3 1de Roxana Istudor

Pe lângă mâncarea în sine, și aroma ei poate să îngrașe. La această concluzie au ajuns mai multe studii recente, care au pus în legătură mirosul alimentelor cu creșterea în greutate.

Au loc modificări metabolice

Nu este vorba neapărat despre faptul că atunci când oamenii percep o aromă delicioasă își pot pierde determinarea de a se menține la dietă, ci și de anumite modificări care au loc la nivelul metabolismului și care pot încuraja creșterea în greutate, notează „Daily Mail”. Punând mai multe grupe de animale de laborator la diete supracalorice, cercetătorii de la Universitatea California Berkeley au „setat” trei niveluri de miros: zero, mediu și stimulat. La finalul experimentului s-a constatat că animalele care nu aveau miros au scăzut în greutate, iar la polul opus, cele care percepeau mai acut aroma mâncării s-au îngrășat cel mai mult.

Supraponderalii au o sensibilitate crescută la arome

În articolul pe care l-au publicat pe această temă, cercetătorii au notat că simțul mirosului îi ajută pe oameni să-și țină metabolismul sub control, ordonând corpului să stocheze hrana pe post de grăsime sau s-o „ardă”. Există o legătură clară între sistemul care alcătuiește mirosul și regiuni ale creierului care controlează metabolismul, în primul rând hipotalamusul. De altfel, și cercetătorii britanici de la Universitatea din Portsmouth au pus în evidență anterior că persoanele supraponderale au o sensibilitate crescută la aroma alimentelor, fiind, pe cale de consecință, mai ușor „seduse” de acestea.

Creierul reacționează ca la o dependență

Ce se întâmplă, de fapt, la nivelul creierului atunci când persoanele cu miros sensibil dau de o aromă îmbietoare? Se eliberează cantități anormal de mari de dopamină, o substanță a „plăcerii”. Din păcate, același răspuns este înregistrat și în cazul celor care folosesc medicamente care creează dependență, arată publicația „Molecular Psychiatry”. De asemenea, scanarea răspunsului creierului la miros a scos la iveală faptul că, totodată, o aromă delicioasă merge direct la porțiuni din creier asociate cu impulsivitatea, în același timp fiind redusă activitatea în zonele creierului responsabile cu autocontrolul. „Cercetările au demonstrat faptul că unele zone din creier ale oamenilor supraponderali răspund diferit la mirosurile alimentelor față de răspunsul creierului persoanelor cu greutate normală”, explică specialistul britanic Lorenzo Stafford.