Main menu

header

769 3 1de Gabriela Militaru şi Nicoleta Gheorghe

Noul film cu și despre Batman și care va purta simplul nume al personajului principal („Batman”) va avea premiera la 25 iunie 2021. Până atunci se fac primele pregătiri, iar actorii își intră în rol. Pentru aceasta, actorul principal, Robert Pattinson, are nevoie să slăbească pentru că stilul său de viață între două filmări nu este chiar demn de un supererou. Așa că, după cum a făcut în repetate rânduri, actorul cunoscut din „Twilight” sau „Orașul pierdut Z” a început deja să muncească la fizicul său.

„Pentru o vreme am mâncat doar ton la conservă”

Robert Pattinson nu pare să fie prea interesat de fizicul lui și, cu toate acestea, actorul a ținut cură de slăbire în mai multe rânduri pentru a intra în pielea personajelor sale. Încă de pe vremea francizei „Twilight”, actorul, acum în vârstă de 33 de ani, obișnuia să se pregătească fizic pentru personajul său, foarte îndrăgitul vampir Edward Cullen. Pentru a arăta ca un vampir umanizat, actorul a trebuit să slăbească foarte mult. De aceea, Robert a mărturisit că a încercat „să scape de orice gram de grăsime din organism pentru ca atunci când îmi scoteam tricoul să arăt ca un extraterestru. Mi se părea că așa mă potriveam cel mai bine cu personajul. Credeam că dacă aș fi arătat ca Adonis, toată lumea ar fi râs de mine”, a declarat el. „Arătam foarte diferit de cum eram obișnuit. Aveam mai mulți mușchi ca niciodată, dar era totuși ciudat”, a mai adăugat el. Iar ce este cel mai ciudat este felul în care actorul a ales să slăbească. „Pentru o vreme am mâncat doar ton la conservă. Și mă gândeam că este sănătos”, a povestit el. În plus, imediat după „Twiligh”, actorul a filmat „Twilight Saga”, pentru care s-a antrenat cu Nathan Mellalieu. Pentru reluarea rolului Edward Cullen, actorul a trebuit să facă sesiuni drastice de sport în fiecare săptămână. La recomandarea antrenorului, actorul a insistat mai mult pe box pentru a-și reliefa mușchii. Însă curând, ideea că a pierdut deja prea multe kilograme și că în niciun caz nu se află în pericolul de a se îngrășa, l-a determinat să renunțe la dietă și să înceapă să mănânce tot mai mult. „Am trecut la dieta pe bază de cheeseburger”, a glumit actorul, care s-a îngrășat destul de repede după încheierea filmărilor la prima parte a peliculei și a trebuit să slăbească câte puțin pentru fiecare reluare a filmului.

Cinci minute de cardio, pedalări și abdomene

769 3 2Următoarea dată când Robert Pattinson a fost nevoit să slăbească drastic a fost în 2015, când a început să filmeze la „Orașul pierdut Z”. Pentru a nu mai face greșeala din trecut să se înfometeze, actorul a apelat la serviciile trainer-ului Harley Pasternak. Acesta i-a creat o dietă personalizată și un program de fitness pe măsură. Pentru a intra în pielea caporalului Henry Costin, actorul a trebuit să renunțe la tot ce însemna grăsime, carbohidrați și zaharuri, motiv pentru care a reușit iar să slăbească. „Aveam mijlocul de 71 de centimetri și nu mă gândeam decât că pot purta jeanși skinny”, a povestit actorul. Și, cu toate acestea, actorul a insistat asupra faptului că nu a avut probleme cu alimentația, așa că alura de fotomodel a fost doar o fază „care a durat trei zile”, după cum singur a declarat. Și totuși, pentru a fi un om al pădurilor în film, actorul a depus mult efort fizic în fiecare zi: cinci minute de cardio urmate de pedalări, fandări cu greutăți și abdomene, fiecare exercițiu câte trei sesiuni a 25 de repetiții.

A fost nevoit să reducă şi cantitatea de alcool

Se spune că abdomenul plat se clădește în bucătărie și se etalează la sala de gimnastică. Iar Robert Pattinson trebuie să aibă acest crez, mai ales acum, de când a fost ales drept noul Batman. Întrebat ce are de gând să facă pentru a se identifica perfect cu îndrăgitul personaj, actorul a răspuns că are o strategie care este, momentan, la început, dar care avansează cu rapiditate și dă rezultate. În ceea ce privește dieta pentru Batman, Robert s-a declarat un extremist veritabil. „Pot să mănânc numai pizza timp de luni întregi, așa că atunci când vine vorba să țin regim e ca și cum corpul meu mi-ar mulțumi că îl hrănesc sănătos”, a mărturisit el. Așa că a venit vremea pentru un nou regim din care nu lipsesc produsele care îi conferă energie, dar îl ajută și să pună mușchi, cum ar fi: ovăz, orez brun, unt de migdale, somon, pui și vită la grătar, avocado, toate stropite doar cu ulei de măsline sau lapte de nucă de cocos. În plus, Robert Pattinson, care s-a declarat întotdeauna mai mult un adept al consumului de alcool decât al dietei, a precizat că „odată cu vârsta simt că e nevoie de mai mult efort pentru scăpa de kilograme și pentru a mă menține în formă”. Așa că el a fost nevoit să reducă și cantitățile de alcool pe care le consumă.

Robert Pattinson folosește măști pentru ochi, declarându-se „obsedat de ele“

Actorul care va juca în filmul „Batman“ face sport nonconformist pentru a intra în pielea personajului

Genuflexiuni cu saci de nisip în spate

769 3 3Cât despre felul în care se pregătește fizic pentru rol, Robert Pattinson a declarat că are o cu totul altă viziune despre ce înseamnă sportul decât o avea în urmă cu mai mulți ani. „Nu mi-a plăcut niciodată să fac sport. Am făcut-o doar pentru roluri. Dar, de când înaintez în vârstă, am început să îmi dau seama că mișcarea contează foarte mult. Dacă nu depun efort o să ajung să am nevoie de un transplant de șold”, a glumit actorul. Prin urmare, s-a apucat de sport intens și pentru rolul din „Batman” și, de data aceasta, chiar îi face plăcere. „Atunci când nu simți presiune să faci ceva, totul iese foarte bine”, spune Robert, din al cărui antrenament zilnic nu lipsesc cinci minute de cardio, bicicletă, fandări laterale cu greutăți și abdomene. Recent, actorul a fost văzut antrenându-se pe plajă cu un exercițiu nonconformist, și anume alergând și făcând genuflexiuni cu saci de nisip în spate.