Main menu

header

883 3 2de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Pentru majoritatea celor care se antrenează regulat, ideea de a se vedea în timp ce depun efort și transpiră nu este neapărat una atrăgătoare. Pe de altă parte, inventatorii dispozitivelor de fitness au venit cu un produs care, prin performanțe, poate face pe oricine să se privească cu interes în timp ce face exerciții: oglinda smart.

Antrenorul personal, pe ecran în timp real

Unul dintre cele mai recente și interesante dispozitive de fitness este oglinda cu inteligență artificială care aduce sesiunilor de antrenament atât de multe beneficii, încât este dată cu totul uitării ideea că ar putea fi neplăcut pentru o persoană să se vadă transpirând și încordându-se. Dispozitivul, vertical, care are încorporată tehnologie de ultimă generație, conține un computer care se poate conecta la internet și funcționează ca un ecran video, făcând legătura cu antrenorul personal, care poate da indicații ce corectează postura sau amplifică eficiența exercițiilor. Antrenorul apare în timp real pe ecranul-oglindă împreună cu reflexia persoanei care folosește dispozitivul, rezultând o imagine dublă și implicit ajustări și modificări ale antrenamentului, corectarea diferitelor mișcări, încurajări, sfaturi.

Minimizează erorile de postură care pot duce la accidentări

883 3 3Pe lângă faptul că oglinda smart este echipată cu camere și difuzoare care fac legătura cu exteriorul ca și cum antrenorul ar fi alături de practicant, utilizatorii au opțiunea de a vedea lecții live individuale sau cursuri de grup, cu o serie de antrenamente, inclusiv greutăți, Pilates, cardio sau yoga. De asemenea, oglinda are un ecran tactil, este echipată cu numeroși senzori conectați la un sistem de inteligență artificială care poate oferi inclusiv reacții de răspuns cu privire la mișcările efectuate și poate sugera îmbunătățiri. „Atunci când o persoană se vede în această oglindă poate să-și ajusteze forma corpului sau poziția, astfel încât să aibă beneficiile optime ale exercițiilor de forță și, în același timp, să minimizeze erorile de postură care pot duce la accidentări”, detaliază Colleen Logan, vicepreședinte pentru relații publice al iFit, producător american al unor astfel de oglinzi.

„Din perspectivă psihologică, exercițiul în fața propriei reflecții oferă un feedback important despre tehnica de alergare sau forma de ridicare a greutăților și poate, de asemenea, să genereze motivația oamenilor pentru a efectua exerciții fizice văzându-și mușchii în acțiune“ (Anthony Papathomas, Universitatea Loughborough, Anglia)

Varianta de wellness sugerează rutine de îngrijire

O formă similară de dispozitiv cu înaltă tehnologie încorporată este pe cale de a intra pe piață - oglinda de wellness, care folosește senzori și inteligență artificială pentru a evalua starea pielii și sănătatea unui utilizator, notează BBC. Firma franceză CareOS produce în prezent două astfel de variante de dispozitive, care sunt concepute pentru a le înlocui pe cele folosite în mod curent în băi. Oglinzile smart pentru wellness utilizează o cameră și senzori de lumină infraroșu și ultravioletă pentru a analiza pielea și temperatura unei persoane și apoi sugerează o serie de rutine de îngrijire. Utilizatorul poate accesa și tutoriale de îngrijire a pielii - pe bază de abonament. „Baia este un loc în care mâinile sunt ori pline, ori umede, ori cu cremă pe ele, așa că... oglinda pe care o vom lansa este fără atingere - utilizatorul trebuie doar să gesticuleze în fața ei”, detaliază Violaine Monmarche, co-fondatorul CareOS.