Main menu

header

962 3 1de Roxana Istudorşi Silviu Ghering

Star emblematic pentru generația sa, cunoscut și iubit de cinefilii din toată lumea, Mark Wahlberg a urmat „calea grea” spre celebritate, fără să precupețească vreun efort, fără să lase neabordată vreo provocare și transformând în poveste credibilă orice scenariu. Unul dintre pilonii acestor evoluții profesionale remarcabile este transformarea frecventă a trupului la care s-a supus actorul pentru rolurile care i-au definit statutul de vedetă mondială.

Infractor, cântăreț, model pentru lenjerie intimă, actor

Mark Wahlberg este faimos în primul rând pentru că scoate în evidență tot ce este mai bun din fiecare rol pe care îl joacă. Născut pe 5 iunie 1971, în Boston, Massachusetts, cel mai mic dintre cei nouă copii ai familiei, a fost foarte afectat de divorțul părinților și părea s-o ia pe drumul infracționalității. Când avea 14 ani, Mark a abandonat școala și a început să trăiască în stradă - vindea droguri, fura, iar în final a fost închis pentru 45 de zile. Timpul petrecut în celulă a fost punctul de cotitură din viața starului de azi. Cu ajutorul unuia dintre frații săi, Wahlberg s-a apucat de cântat, sub numele de Marky Mark. Apoi, Wahlberg a fost model pentru lenjerie intimă, a lansat un al doilea album și a „sărit” în industria filmului. Şi-a făcut debutul pe marele ecran în 1994 și a început să urce - încet, dar remarcabil. 

„A fost foarte dificil să mă îngraș și apoi să revin la normal”

962 3 2Odată cu rolul „Dirk Diggler” din 1997 din filmul „Jurnalul unei vedete de film porno”, Mark Wahlberg devenea un nume, iar în anii următori a dat replica pe marele ecran unor staruri ca Leonardo DiCaprio, Ice Cube, Spike Jonze, George Clooney, Joaquin Phoenix sau James Caan. În 2003, odată cu rolul din „Jaf în stil italian”, Mark a urcat în topul listei marilor vedete de la Hollywood. Se remarcase deja prin versatilitatea interpretării și printr-o capacitate uimitoare de a-și transforma corpul, când sexi, pentru roluri de seducător, când perfect conturat, ca în „Luptătorul” sau „Lunetistul”, când plinuț, ca în rolul din filmul „Trage tare și te scoți”, pentru care s-a îngrășat peste 20 de kilograme „A fost foarte dificil să fac această transformare, de la 75 de kilograme să ajung la 96 de kilograme și apoi să revin la normal”, a recunoscut Mark, într-o emisiune tv.

Antrenamente, crioterapie și multe gustări

962 3 3În 2018, regimul de viață al lui Mark Wahlberg făcea înconjurul lumii - era anul filmului „Mile 22: Misiune secretă”, în care a făcut un rol de forță și de acțiune, care a cerut antrenamente riguroase și o alimentație adecvată. Se trezea la ora 2:30, se ruga 15 minute, la 3:15 lua micul dejun, apoi, de la ora 3:40 începea antrenamente care durau până la ora 5:15, când mânca din nou. Urmau ședințe de crioterapie, gustări la ore fixe, prânzul, un nou antrenament, la ora 16:00, apoi cina. Toate aceste reguli fiind adoptate după ce ajunsese la o extremă fizică în rolul „Jim Bennett” din „Jucătorul”, când a trebuit să slăbească masiv. „Am ținut atunci o dietă preponderent lichidă și săream coarda de 200 de ori pe zi, pe lângă multe alte exerciții”, a detaliat Wahlberg într-un interviu.

Un carnivor convins devenit vegetarian peste noapte

962 3 4Felul lejer, dar deloc simplu, în care a trecut de la o dietă la alta în numele personajelor pe care le-a interpretat a uimit de multe ori. „Filme și roluri diferite necesită pregătiri diferite. Dacă trebuie să ies din formă și să mă îngraș, mănânc prăjeli și beau bere”, susține „Pete Wagner” din „Familie de-a gata”. În restul timpului, pentru a-și menține musculatura, Wahlberg a fost un adept convins al aportului de proteine, pe care le-a luat mereu din carne (pui, pește, curcan) și albușuri, iar pentru vitamine a însoțit mereu chiftelele și burgerii pregătiți de bucătarul personal cu verdețuri și salate de legume. Apoi a venit pandemia. Mark a adoptat abrupt o dietă vegetariană, schimbare uluitoare după cantitățile mari de carne care îi alcătuiau anterior meniul zilnic. „Nu mă odihneam suficient, făceam două antrenamente pe zi, șase până la șapte zile pe săp- tămână, mâncam șapte până la opt mese, în principal proteine, pur și simplu nu mă simțeam bine. Într-o zi am făcut o supă de post și am trecut imediat la o dietă pe bază de plante. Ceea ce trebuia să fie o cură de 12 zile s-a transformat într-un stil de viață”, mărturisea „Cade Yeager” din „Transformers. Exterminarea” în anul 2020.

Interval de 18 ore între mese

962 3 5Și din nou a intervenit un rol care a dat totul peste cap. Amintitul film „Father Stu” l-a obligat pe Wahlberg să pună mai multe kilograme, „Stuart Long” fiind un fost boxer care a devenit preot. Dar filmările s-au încheiat și Mark nu s-a mai întors la dieta cu multe proteine care îi menținea corpul în formă pentru rolurile de acțiune în care a strălucit de-a lungul anilor. Dar asta nu înseamnă că s-a întors la regimul cu „cârnați din plante, hummus și shot-uri de suc din verdeață, turmeric și oțet de mere cu usturoi crud și ghimbir”. Wahlberg a schimbat din nou felul în care se alimentează, descoperind recent postul intermitent - și nu oricum, ci de cel puțin cinci ori pe săptămână și cu un interval de 18 ore între mese, de regulă între orele 18:00 și 12:00 în ziua următoare. În plus, a întocmit și o listă de alimente pe care a decis să le elimine definitiv sau să le evite cât poate (ovăz, unt de arahide, afine și cândva nelipsitele ouă). Într-un interviu acordat Wall Street Journal, „Billy Taggart” din „Orașul corupt” a povestit că adoptarea postului intermitent a fost o idee grozavă, care funcționează pentru el: „Noua versiune de dietă dă rezultate mai bune. De când țin post intermitent, nu mai este nevoie să stau atât de mult în sala de antrenament”.

„Credința mea trebuie să fie centrul tuturor lucrurilor pe care le fac“

Mark Wahlberg practică golf și înot pentru relaxare și face kinetoterapie pentru unele probleme cu spatele

Reduce inflamaţia şi diminuează riscul de afecţiuni

Mark Wahlberg a rămas un adept al trezitului foarte dimineață - cel târziu la ora 4:00 este în picioare. Actorul din „Agenții de rezervă” continuă să aibă mare grijă și de aspectul său fizic și, după ce consumă un cocteil de suplimente, se îndreaptă spre sala de gimnastică, unde se antrenează timp de aproximativ o oră și jumătate, variind exerciții în funcție de rolurile viitoare, dar concentrându-se pe sesiunile cu greutăți. „Postul intermitent a redus necesitatea de exerciții cardio”, punctează starul. De asemenea, în zilele în care se antrenează mai intens, actorul „strânge” intervalul în care se hrănește cu o oră, chiar două. Wahlberg a fost convins să adopte acest regim de prietenul său Ari Emanuel și consideră că postul intermitent reduce inflamația și diminuează riscul de afecțiuni cronice.