Main menu

header

de Dana Purgaru

Chiar dacă urmează regimuri drastice de slăbit, unele persoane obeze nu reuşesc să slăbească pe termen lung. Oamenii de ştiinţă de la Garvan Institute of Medical Research din Sydney, Australia, au aflat care este cauza.

De vină este o neuropeptidă
Cercetătorii au găsit o cauză neaşteptată pentru care persoanele obeze nu reuşesc să slăbească atunci când ţin o cură de slăbire. Ei au descoperit că o substanţă cunoscută sub numele de neuropeptida NPY, ce stimulează apetitul, controlează capacitatea corpului de a arde sau de a conserva energia. Studiul, publicat în jurnalul „Cell Metabolism”, arată că atunci când o persoană consumă dintr-o dată mai puţine calorii sau când dieta se schimbă radical, nivelurile ridicate de NPY transmit către corp mesajul că acesta este în starea de înfometare, astfel că organismul începe să stocheze cât mai multă energie cu putinţă pentru a avea rezerve. „Evoluţia ne-a oferit aceste mecanisme pentru a ne ajuta să supravieţuim în perioadele de foamete. Acum, că mâncăm mai mult decât ar trebui, pentru că mâncarea este disponibilă tot timpul, de multe ori energia suplimentară este stocată ca grăsime”, a explicat profesorul Herbert Herzog, coautor al studiului. „De aceea, atunci când vom încerca să slăbim, NPY se va activa şi va contracara efectul pe care dorim să-l obţinem prin reducerea cantităţii de calorii consumate”, a mai spus specialistul.

Ţineţi diete pe termen lung
Potrivit oamenilor de ştiinţă, obezitatea este o epidemie pe care cercetătorii nu au reuşit să o combată până în prezent, din cauza acestei neuropeptide. „Acum, că am identificat mecanismul prin care creierul previne slăbirea, putem proiecta medicamente ce ţintesc şi controlează aceste tipuri de neuroni”, a explicat expertul.
Specialiştii au subliniat în urma acestui studiu că dietele care sunt în prezent la modă nu au cum să funcţioneze. „Efortul de slăbire trebuie să fie efectuat pe o perioadă mai îndelungată, iar acest lucru este subestimat de majoritatea oamenilor”, a concluzionat Herzog.