Main menu

header

20-06-1de Dana Purgaru

În timp ce majoritatea bărbaţilor încearcă să-şi ascundă corpul odată cu înaintarea în vârstă, americanul Jim Morris a uimit lumea întreagă recent, când a pozat gol la 78 de ani şi şi-a încordat muşchii pe care i-a exersat o viaţă întreagă. Secretul său: sport şi dieta vegană.

Model la vârsta a treia
Jim Morris a fost imortalizat în ipostaza „Gânditorului”, statuia creată de sculptorul francez Auguste Rodin, iar imaginea sa este folosită de organizaţia pentru protejarea animalelor PETA într-o campanie nouă, intitulată „Gândeşte înainte să mănânci”.
Morris este vegan - nu consumă produse de origine animală - şi promovează de mulţi ani acest stil de viaţă. „Dieta vegană ajută la prevenirea obezităţii, a bolilor inimii, a cancerului, diabetului şi infarctului”, a declarat bărbatul de 78 de ani, care nu încurajează consumul de carne, lactate, ouă, miere şi nici folosirea de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii din piele.

„Artrita mă ţinea treaz toată noaptea”
Culturistul american născut în 1935 are în palmares foarte multe titluri însemnate, printre care se numără Mister New York (1966), Mister California (1970), Mister America (1973), Mister International (1974), Mister Universe (1977) sau Mister Olympia Masters (1996). În timpul carierei sale de 50 de ani, Morris a avut grijă nu numai să facă sport, ci şi să mănânce sănătos. El a devenit vegetarian la 50 de ani şi vegan la 65 de ani, fapt ce i-a schimbat viaţa în bine. „Ajunsesem să fac injecţii cu cortizon direct în coate în fiecare săptămână. Artrita mă ţinea treaz toată noaptea. De când am devenit vegan, toate problemele mele de sănătate au dispărut complet. Şi, mai miraculos, după ce am purtat ochelari timp de 35 de ani, vederea mea s-a îmbunătăţit până în punctul în care folosesc ochelari foarte rar”, a declarat Morris pentru revista americană „Frugivore Magazine”. „Nu mai iau niciun fel de medicamente în afară de injecţii săptămânale cu testosteron şi vitamina B12, iar analizele mele sunt perfecte. Toate!”, a completat acesta.

Încurajează stilul de viaţă vegan
De când şi-a schimbat dieta, motivat de problemele de sănătate din ce în ce mai multe, dar şi de cartea „Studiul China” a lui Colin Campbell - pe care o descrie drept „Biblia mea” -, Jim Morris a observat schimbări benefice imediate. „Proteinele din produsele animale sunt încărcate de grăsimi, chimicale şi tot felul de alte lucruri nocive”, a declarat el într-un interviu pentru PETA. „Când concuram şi mă îndopam cu tot felul de lucruri, aveam multe probleme digestive. Eram constipat şi balonat şi mă simţeam mizerabil tot timpul... Ştiu sigur că n-aş fi aici, în această condiţie fizică, dacă aş fi continuat să mănânc aşa cum o făceam”, a mărturisit culturistul de vârsta a treia, care îi încurajează pe toţi să adopte stilul de viaţă vegan. „Laptele e pentru bebeluşi. Oamenii sunt singurele fiinţe care continuă să bea lapte după ce au fost înţărcaţi. Cred că mulţi oameni nu realizează că, dacă nu mai consumă produse lactate, vor ajunge să spună «Uau, n-am crezut că pot să mă simt aşa de bine»”, a precizat Morris.

„Fiecare este propriul creator şi propria creaţie”
Jim Morris împărtăşeşte experienţa trăită ori de câte ori are ocazia şi îndeamnă la o viaţă trăită conştient: „Sănătatea şi starea de bine sunt un mod de viaţă. Nu înseamnă o anumită dietă sau un anumit set de exerciţii, ci o combinaţie de toate acestea. Fiecare om trebuie să accepte responsabilitatea deplină pentru viaţa sa, pentru sănătatea sa şi pentru alegerile pe care le face. Cultura civilizaţiei vestice merge împotriva sănătăţii pentru a aduce profit, nu sănătate. Fiecare este propriul creator şi propria creaţie”.

Are grijă să mănânce 5 categorii de alimente
În cadrul unui interviu acordat HealthFoodDaily.com, Jim a dezvăluit că nu are o mâncare preferată, deoarece îi place la fel de mult să consume boabe, cereale, fructe, nuci şi legume şi că nu obişnuieşte să ia masa la restaurante. El recomandă tuturor să includă în hrană câte ceva din cele cinci grupe de alimente, să mănânce numai atunci când le e foame şi numai ce le pofteşte corpul. Culturistul nu dă atenţie caloriilor, nici procentelor de proteine, carbohidraţi ori grăsimi consumate, deoarece ştie că nu are cum să dea greş din moment ce a eliminat din dieta sa toate alimentele procesate. De asemenea, Morris a dezvăluit faptul că în viitorul apropiat va realiza o carte despre viaţa sa şi despre ceea ce a învăţat de-a lungul timpului, în speranţa de a-i ajuta şi pe alţii.

A fost bodyguardul lui Elton John

Morris a fost toată viaţa model, are în palmares peste 30 de titluri câştigate în concursurile de culturism, are o sală de fitness, a antrenat numeroase vedete şi a fost bodyguardul lui Elton John timp de 15 ani. În acest moment, bărbatul cu un fizic de invidiat trăieşte în California şi lucrează ca antrenor personal pentru cei care doresc să fie în formă, în special bătrâni.

„Încordează-ţi muşchii pentru o sănătate mai bună”, este îndemnul lui Jim Morris

20-06-2„Varianta“ feminină şi-a început cariera la... 56 de ani!

Jim Morris are o corespondentă în sexul opus şi... frumos. La 77 de ani, Ernestine Shepherd este deţinătoarea titlului de „Cea mai bătrână culturistă din lume”, distincţie ce i-a fost acordată de Cartea Recordurilor la 18 martie 2010. Ea şi-a început „cariera” sportivă la 56 de ani (!) şi de atunci se antrenează în fiecare zi cu convingerea fermă că niciodată nu e prea târziu pentru a avea grijă de sănătate: „Vârsta e doar o cifră. Oricine poate fi în formă dacă vrea”.