de Iulian D. Moleianu
Teoria existenţei Universurilor paralele şi chiar cea a proiecţiei universale (care susţine nici mai mult, nici mai puţin că noi, pământenii, suntem de fapt proiecţiile pe Terra ale unor entităţi superioare, dintr-un alt Univers) suscită interes de sute de ani. Dincolo de tezele avizate, aparţinând unor oameni de ştiinţă credibili, asistăm la o mediatizare dizgraţioasă a subiectului, în general pe internet, astfel că rareori putem fi siguri cine „bate câmpii” şi cine vorbeşte în cunoştinţă de cauză.
Contradicţii fără final
Existenţa lumilor paralele a dat naştere, de-a lungul vremii, atât unor teorii ştiinţifice aplicate, cât mai ales unui val întreg de ficţiuni, care mai de care mai abracadabrante, dar în acelaşi timp mai variate. Sigur, au apărut romane şi filme de succes, dar niciodată nu s-a ştiut, cu exactitate, ce presupune, de fapt, existenţa Universurilor paralele (sau concentrice). La o rapidă căutare pe internet, tastând simplu „lumi paralele”, veţi avea surpriza de a găsi atât site-uri cu pretenţii ştiinţifice, cât şi (o să râdeţi!) site-uri dedicate amatorilor de plăceri... deocheate. De altfel, până la urmă, totul capătă nuanţe logice, pentru că vorbim, în general, despre rodul unor fantezii, pentru că nu mulţi sunt cei care pot „explica”, într-adevăr, cum arată aceste lumi pluridimensionale. În majoritatea povestirilor SF din deceniile trecute, apoi în anumite experimente care au avut loc în ultimii ani, s-a folosit deseori sintagma „Universuri paralele”, înţelegând prin aceasta existenţa unor lumi care au caracteristici total diferite de ale noastre. Mai întâi, s-a spus că acestea fac parte din alte galaxii, din alte sisteme solare, apoi că ar fi vorba despre entităţi construite din antimaterie (un alt capitol despre care nu ştim mare lucru), care chiar pot exista. Mai târziu s-a afirmat că sunt lumi „construite” din aceeaşi materie ca şi a noastră, dar care trăiesc în alt spaţiu şi în alt timp, cu alte dimensiuni.
NASA îşi bazează cercetările pe experimental AMS-02
Şi dacă oamenii de rând şi iubitorii de SF au crezut că existenţa unui alt Univers sau chiar a mai multora, paralele cu al nostru, este o fantezie, experţii de la NASA au abordat lucrurile în cel mai serios mod, dovadă că povestea este cât se poate de reală. Preconizat pentru februarie 2011, experimentul AMS-02 a avut loc pe 19 mai 2011, când Spectometrul Alpha Magnetic 2 a fost cuplat la ISS (Staţia Spaţială Internaţională), o structură artificială creată de om, cu o greutate de 227.598 kg, care se mişcă pe o orbită ce variază între 319,6 km şi 346,9 km şi care face înconjurul Pământului în 91,20 de minute. AMS-02 captează „particule exotice”, de antimaterie, materie întunecată sau chiar necunoscută, sperând să detecteze acele Universuri paralele cu al nostru. Foarte probabil, de aceste lumi paralele ne despart intervale spaţio-temporale extrem de mici, dar cu care nu putem intra în contact, din pricina lipsei unei „punţi” comune, care s-ar putea crea numai din întretăierea acestor lumi cu a noastră, ca şi cum am privi două diagrame, două cercuri care se întrepătrund.
Computerele, depăşite de fluxul informaţional
Potrivit unui studiu apărut anul acesta, specialiştii de la Stanford University susţin într-un comunicat oficial că „există, de fapt, mai multe Universuri paralele, argumentul teoretic fiind acela că propriul nostru Univers este doar o membrană tridimensională a unui Univers multidimensio- nal”. Mai simplu spus, lumea în care trăim, cea pe care o percepem prin simţurile noastre şi cea pe care am dedus-o doar teoretic, întregul Univers cunoscut de noi, cu galaxii, sisteme solare şi planetare, face parte dintr-un alt Univers, mult mai mare, ce are caracteristici „mult mai” complexe decât ale noastre, deşi poate expresia pare pleonastică. Trebuie spus că, în luna august a acestui an, „interceptând” cam 50 de milioane de raze pe zi, AMS-02 a înregistrat deja peste un miliard de evenimente, adică informaţii despre diverse particule. Datele respective au fost transferate la POCC (Payload Operation Control Center). Prelucrarea acestor date este însă adevărata stavilă în faţa cercetărilor ştiinţifice, deoarece capacitatea computerelor de pe Terra se dovedeşte limitată în contact cu acele entităţi. Menţionăm că AMS-02 primeşte circa 10 megabiţi pe secundă şi că a transferat pe Pământ peste trei terrabiţi de informaţii.
Existenţa „Particulei lui Dumnezeu”, pusă din nou la îndoială
Coroborate cu datele obţinute în cadrul experimentului terestru LHC, informaţiile adunate par să indice faptul că este foarte posibil ca, simultan cu noi, dar în timpi diferiţi, să existe alte Universuri, alte lumi, despre care nu ne putem imagina nimic, fabulaţiile fiind „soluţia” cea mai la îndemână. Dată fiind importanţa acestor date, dar şi a altora, colectate pe ISS, s-a hotărât ca viaţa staţiei spaţiale, fixată până în anul 2016, să fie extinsă până în 2020 sau chiar până în 2028. Şi pentru că AMS-02 are unele obiective comune cu LHC, s-a decis ca după 2014 să-şi dubleze energia şi acesta din urmă. La „Lepton Photon Conference”, care are loc în fiecare an la Mumbai, s-a afirmat iniţial că bosonul Higgs, supranumit „Particula lui Dumnezeu”, nu există, deşi în 2012, la Geneva, o serie de fizicieni cu renume afirmaseră exact contrariul, ba mai mult, însuşi Vaticanul înclinase spre a aproba această teză. Departe de a fi un eşec, rezultatul era apreciat ca foarte important, el contribuind la trecerea la o altă etapă de căutări, continuarea fiind dovada că absolut tot ceea ce se presupune poate exista cu adevărat. În septembrie, savanţii de la CERN şi-au schimbat declaraţiile, spunând că „au văzut urme ale particulei”, dar că nu au încă date suficiente despre acest fenomen. Dacă va fi, din nou, confirmată existenţa acestei particule, asta va fi, într-adevăr, cea mai mare descoperire a omenirii din ultima sută de ani. Odată recunoscută oficial, pentru a doua oară, „Particula lui Dumnezeu” ar deschide noi porţi spre cunoaşterea lumii în care trăim, a Universului şi, cu siguranţă, spre alte lumi neştiute de noi până în prezent. Şi, de ce nu, ar conduce la apariţia unor noi… secrete.
Experimentul LHC, opera fizicienilor din 85 de ţări
Experimentul LHC pleacă de la „Large Hadron Collider” (Mare Accelerator de Hadroni) şi se bazează pe funcţionarea unui accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, între Munţii Alpi şi Munţii Jura, de lângă Geneva. Construcţia a fost finalizată în mai 2008 şi a costat peste 3 miliarde de lire sterline. Acceleratorul are o formă de cerc cu circumferinţa de 27 km şi este situat la 100 m sub pământ. LHC este considerat cel mai performant accelerator de particule din lume, iar scopul său este de a explora validitatea şi limitările Modelului Standard, modelul teoretic de bază din domeniul fizicii particulelor. Teoretic, acceleratorul ar trebui să confirme existenţa bosonului Higgs, acoperind elemente lipsă ale Modelului Standard şi explicând felul în care particulele elementare capătă anumite proprietăţi, cum ar fi masa. Acceleratorul a fost construit în colaborare cu peste 800 de fizicieni din peste 85 de ţări precum şi în parteneriat cu sute de universităţi şi laboratoare importante. După greutăţi tehnice importante a fost repus în funcţiune în noiembrie 2009 şi funcţionează şi acum, încercând să detecteze atât apariţia unor particule necunoscute, cât şi existenţa altor lumi paralele.