Main menu

header

cotnari wide

637 18 1de Andrei Dicu şi Claudiu Melinte

Lumea subterană a dat naştere, de-a lungul secolelor, unor opere literare cunoscute, dar mai ales reprezintă izvorul nesecat a teoriilor conspiraţioniste. La baza acestor ipoteze stă faptul că lumea „underground” este mult mai veche decât a noastră. Terra este plină de tuneluri care mai de care mai misterioase, ascunzând poveşti unice.

Tuneluri marine gigantice protejate de US Navy

Exemplul cel mai cunoscut în privinţa secretelor pe care le ascunde lumea subterană este oferit de Jules Verne, în „Călătorie spre centrul Pământului”, carte în care scriitorul vorbeşte despre trecerea din Oceanul Atlantic în Pacific „pe” ori... „sub” apă. Variantele ar fi prin Canalul Panama, ocolind pe la Capul Horn şi până la capătul de jos al Americii de Sud şi mergând pe sub gheaţă, de la Polul Nord, mai departe, prin Strâmtoarea Bering, spre Oceanul Pacific. Ei bine, soluţia SF o reprezintă călătoria cu submarinul, prin canalele subterane de sub America de Nord! Aceste catacombe marine sunt atât de largi, încât permit trecerea a două submarine nucleare unul pe lângă celălalt. Deşi au fost explorate zeci de ani, aceste canale rămân un secret bine păstrat de Guvernul american şi de US Navy, care le explorează şi le păzeşte. De altfel, secolul al XXI-lea este marcat de descoperirea existenţei unei reţele enorme de tuneluri subterane, probabil interconectate, la nivel mondial. Ipotezele variază, de la extratereştri la homo sapiens mult mai evoluaţi decât am crede, deoarece aceste spaţii au fost tratate, pentru conservare, prin metode şi tehnologii necunoscute azi.

„NASA nu urmăreşte OZN-uri!”

În regiunea Volgograd (Rusia) există lanţul muntos Medvediţki, care, începând cu anul 1997, a fost studiat de Organizaţia Kosmopoisk (Cercetaşii Cosmosului). Aici a fost cartografiată o reţea întinsă de tuneluri, cercetată pe o distanţă de zeci de kilometri. Pasajele subterane au un diametru de până la 20 de metri şi, pe măsură ce se apropie de creasta muntelui, se lărgesc tot mai mult, ajungând până la 120 de metri, transformându-se într-o imensă sală „underground”. De aici se ramifică alte trei tuneluri, în diferite unghiuri. Potrivit spelestologului rus Anton Anfilov, sub Munţii Medvediţki se găseşte un nod de tuneluri care vin din alte regiuni, inclusiv din Caucaz. De aici se poate pătrunde nu doar în Crimeea, ci şi în regiunile nordice din Rusia şi chiar pe continentul american. Această ipoteză este susţinută şi de o serie de ufologi, care sunt de părere că tunelurile sunt încă funcţionale şi utilizate ca artere de transport, iar imensele camere subterane servesc drept baze de staţionare ale unor OZN-uri. Oficialii NASA au negat însă aceste comentarii. Într-un comunicat emis anul trecut se arată: „NASA nu urmăreşte OZN-uri. NASA nu este implicată într-o activitate de acoperire a existenţei extratereştrilor pe această planetă sau oriunde în Univers”.

Interzis pentru curioşi, încă din 1909

637 18 2În anul 1909, ziarul „Phoenix Gazette” din Arizona a publicat povestea „Explorări sub Marele Canion”. Exploratorul G.E. Kincaid făcuse o descoperire uluitoare: un întreg oraş subteran, cu o reţea de tuneluri în care s-au găsit dovezi ce indicau faptul că civilizaţiile antice au migrat în America din Orient prin căi subpământene. Echipa coordonată de Kincaid a descoperit o cameră-gigant, de aproximativ 450 de metri pătraţi, din care porneau zeci de pasaje, „ca spiţele unei roţi”. Aici s-au găsit arme şi diverse instrumente din cupru, care, în mod straniu, nu au putut fi atribuite populaţiilor originare din America, precum şi mai multe tăbliţe gravate cu semne şi simboluri care semănau cu hieroglifele egiptene. De atunci şi până în prezent, Guvernul Federal a interzis accesul în zonă.

Ritualuri sub Templul Şarpelui cu Pene

În zilele noastre, arheologii au descoperit un tunel vechi de 1.800 de ani, care duce în direcţia unui sistem de galerii aflat la 12 metri sub Templul Şarpelui cu Pene din Mexic. Arhitectul Sergio Gomez, coordonatorul proiectului, a declarat: „Accesul se face printr-un puţ larg de cinci metri. Am descoperit un tunel lung de 100 de metri, care se sfârşeşte într-o serie de galerii săpate în stâncă. Tunelul a fost deschis înaintea templului şi a fost închis din motive necunoscute. Probabil era elementul central în jurul căruia a fost construit centrul de ritualuri. Acesta a fost un loc sacru”.

Reptilieni în „Valea oamenilor fără cap”?

Valea Nahanni, din sudul Munţilor Mackenzie, din Canada, se întinde pe o suprafaţă de 500 de kilometri pătraţi. Triburile de localnici evită zona, din pricina legendelor legate de prezenţa reptilienilor, o populaţie care a trăit aici înainte de apariţia omului, şi a venusienilor, colonizatorii Terrei, sosiţi de pe Venus. Deşi nicio astfel de entitate nu a fost zărită, se crede că oamenii care au îndrăznit să intre aici în căutarea aurului, despre care se spune că există în abundenţă, au fost găsiţi de echipe de căutare fără capete. Iată de ce acest loc plin de mister se mai numeşte şi „Valea oamenilor fără cap”.

Reconcilierea cu roboţii

Ultima ipoteză legată de tuneluri este cea a existenţei aşa-numiţilor Deros sau roboţi, care trăiesc sub scoarţa Terrei. Aceştia reprezintă baza unor povestiri folclorice în care apar gnomi şi elfi, spiriduşi sau troli. Ei ne sunt prezentaţi ca nişte mici fiinţe minunate, sugerându-se că prezenţa lor este o cale de a reconcilia rasa venită din spaţiu cu cea pământeană. Acest curent urmăreşte dispariţia ostilităţii faţă de entităţile extraterestre, care nu mai trebuie privite ca duşmani.

450 de metri pătraţi măsoară camera-gigant de sub Marele Canion

O surpriză pentru Stalin

La începutul anilor ’50, din ordinul lui Stalin a fost emis un decret referitor la construirea unui tunel pe sub Marea Tătară, care desparte Rusia Continentală de Insula Sahalin şi care leagă Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, în sud. Chiar şi în condiţiile Războiului Rece, în care un astfel de tunel era o adevărată bijuterie strategică, în anul 1953 proiectul a fost abandonat. După destrămarea fostei URSS, planul a fost dat publicităţii, iar doctorul în ştiinţe fizico-mecanice L.C. Berman, care lucrase în acest tunel, a mărturisit că el fusese săpat încă din vremuri imemoriale de o altă civilizaţie şi că proiectanţii ruşi îl descoperiseră întâmplător. Pereţii erau foarte netezi, acoperiţi cu un material asemănător lavei vulcanice, iar temperaturile erau neobişnuit de mari. Cercetătorii au concluzionat că materialul respectiv nu era creat de natură. Asupra pereţilor se acţionase simultan, termic şi mecanic, iar rezultatul fusese această crustă, cu o grosime de 1,5 milimetri, extrem de rezistentă. Potrivit declaraţiilor doctorului Berman, cu tehnologia modernă nu se poate realiza o asemenea lucrare.

„Pe sub Munţii Medvediţki se poate ajunge pe continentul american!“ (Anton Anfilov)