Main menu

header

639 17 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

În materie de paranormal, se pare că Bucureștiul le are pe toate. Potrivit legendelor, misterele ar fi început odată cu întemeierea orașului, când ciobanul Bucur ar fi fost bântuit chiar de oile sale care fuseseră mâncate de lupi. De atunci, întâmplările cu fantome și demoni sau tunelurile subterane bântuite trezesc frica bucureștenilor și curiozitatea turiștilor. Dincolo de farmecul exotic al Capitalei, se pare că aceasta are asupra sa un blestem aprig, aruncat chiar de Vlad Țepeș în anul 1459, când apare prima atestare a orașului București.

Comerțul cu blesteme

Să fi existat un adevărat du-te-vino al blestemelor cumpărate sau vândute pe teritoriul Bucureștiului practicat încă de acum 600 de ani? Așa spun specialiștii, unii dintre aceștia afirmând chiar că a fost un adevărat comerț cu blesteme. Despre ce este vorba? Legendele spun că totul a pornit de la actele oficiale din vremurile medievale care au pătruns în Țara Românească în secolul al XIV-lea și care conțineau blesteme îngrozitoare. Cât de puternice erau afuriseniile? Într-atât încât îi îngrozeau până și pe cei mai necredincioși, dar mai ales pe cei cărora le era destinat documentul, care niciodată nu aveau curajul să încalce termenii contractului. Un exemplu în acest sens îl constituie un act de danie pe care Matei Basarab l-a dat Mănăstirii Cotmeana: „Iar dacă nu se va cinsti şi nu va înnoi şi nu va întări această carte a domniei mele şi miluire, ci acei cnezi o vor strica şi o vor nimici şi o vor lăsa în uitare, acela să fie de trei ori blestemat şi afurisit de 318 sfinţi părinţi care sunt la Nicheia şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu acei necredincioşi iudei şi să-i fie pârâşă înaintea lui Hristos şi Maica noastră de Dumnezeu Născătoare şi să-l afle bubele lui Ghiezie în veacul veacului, amin”.

Cărțile de afurisenie

Undeva prin secolul al XVII-lea au apărut în Țara Românească și așa-numitele cărți de blestem. Din acel moment, domnitorii erau singurele persoane care puteau să judece și tot aceștia cereau Bisericii realizarea acestor volume înfricoșătoare destinate exclusiv aflării adevărului în diferite momente de cumpănă, când alte soluții nu existau. Cărțile de blesteme erau scrise doar de înalții ierarhi ai Bisericii, adică episcopi sau mitropoliți, și în rare cazuri de sinodul reunit, și conțineau blesteme care de care mai ieșite din comun. Interesant este faptul că acestea erau citite în biserică, înainte ca să fie judecat cineva, iar cei pedepsiți jurau pe acel document că nu mint. În anul 1459, la data de 20 septembrie, când a avut loc prima atestare a Bucureștiului, tot un blestem aruncat de Vlad Țepeș constituie finalul documentului emis de domnitor: „(...) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalţi care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin (...)”.

„Apă! Vrem apă!”

Majoritatea legendelor cu mistere nu s-au pierdut în neant, ci, odată cu trecerea timpului, au fost trecute din generație în generație. Pe Strada Franceză, de exemplu, din Centrul Vechi al Capitalei, spun strămoșii că a existat un orfelinat pentru copiii amărâţi şi abandonaţi de părinţi. Proprietarul stabilimentului, un anume Hagi-Orman Stavrache, un personaj hâtru cu un suflet câinos, se spune că nu avea bucurie mai mare decât să-i vadă pe cei mici cum plângeau de foame și de sete, obligându-i chiar să-l privească atunci când se ospăta cu cele mai bune bucate. După ce zeci de copii au murit de inaniţie, orfelinatul a fost închis, dar fantomele micuţilor distruși nu au plecat din acel loc. Multe persoane care au trecut după miezul nopții prin acea zonă afirmă că și astăzi se aud voci stinse de copii care cer un singur lucru: „Apă! Vrem apă!”. Gemete și plânsete sfâșietoare se aud din când în când și în spatele Bisericii Stavropoleos unde în vechime funcționa un spital numit Spitalul Poștelor. Ce se întâmpla acolo era mai mult decât revoltător: oameni cu boli grave erau internați nu pentru a fi vindecați, ci pentru a le fi furate organele. Și de multe ori se crede că aceștia erau tăiați de vii…

Nici clădirea UNATC „I.L. Caragiale“ se pare că nu a scăpat de întâmplările ciudate, aceasta fiind vizitată mereu de fantoma marelui actor Octavian Cotescu, care închide şi deschide uşi şi ferestre şi bântuie vechiul lift

Avocatul… diavolului?

Potrivit legendei, dacă pomenești în fața unui italian numele de Colobraro acesta o ia la fugă. Orașul este supranumit cel mai blestemat loc din Europa și ascunde nenumărate legende, potrivit cărora acolo s-ar fi născut copii cu două inimi şi trei plămâni, iar ruinele ar fi bântuite de fantome. Istoria spune că totul a început la sfârșitul secolului trecut, când un avocat a aruncat un blestem greu asupra oraşului. Biagio Virgilio, un avocat bogat, care nu pierduse niciun caz, era înconjurat de duşmani. Într-o zi, aflându-se la tribunal cu un caz extrem de important, acesta a exclamat: „Dacă ceea ce spun este fals, atunci să cadă candelabrul din tavan!”. Și… candelabrul s-a desprins și a căzut. Din fericire, niciunul dintre cei prezenți nu a fost rănit, însă din acel moment orice rău se întâmpla în localitate era asociat cu blestemul lui Virgilio, care, într-un final, a trebuit să plece împreună cu familia din Colobraro. De acest blestem sunt speriați chiar și poliţiştii, care nu îi amendează pe şoferii care circulă cu viteză pe străzi de teama consecinţelor supranaturale.