Main menu

header

cotnari wide

665 19 2de Roxana Istudor

De la roboți humanoizi la mașini care circulă fără șofer, elemente care erau considerate până nu demult ca ținând de science-fiction intră în viața de fiecare zi. Un vis a rămas totuși de neatins: călătoria în timp.

Găuri negre care să transporte oamenii

Astrofizicianul Ethan Siegel, profesor la Colegiul „Lewis & Clark”, din Oregon, consideră că nu este imposibil ca oamenii să călătoreaacă în timp, cel puțin teoretic. După regulile fizicii, există condiții care ar permite elaborarea unor găuri negre care să transporte oamenii, dar numai înapoi. În timp ce specialiștii au încă de descoperit condițiile care se cer îndeplinite pentru a se putea construi un sistem capabil de așa ceva, „nu există nimic care să interzică această posibilitate din perspectiva teoriei fizicii”, explică Siegel.

Călătoria în timp realizabilă de oameni la acest moment, cel puțin în principiu, ar fi doar pe direcția înapoi. „Dacă există într-adevăr această materie masă negativă/energie, atunci crearea unei găuri negre supermasive și o contrapondere masă negativă/energie, apoi conectarea acestora ar trebui să permită apariția unei găuri negre traversabile. Nu contează cât de depărtate sunt două obiecte unul de altul dacă au destulă masă/energie, și pozitivă, și negativă, conectarea instantanee s-ar menține”, detaliază Siegel. Gaura neagră ar putea fi realizată într-un fel care să permită unui capăt să rămână aproape inert, iar celălalt capăt s-ar mișca la viteza luminii. Într-un astfel de tunel, teoretic, o persoană ar putea sări înapoi în timp.