Main menu

header

cotnari wide

669 18 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Există anumite poduri care sunt înconjurate de legende ce vorbesc despre forțe ale întunericului chemate să ajute la edificarea acestor monumente seculare ce se mai pot vedea și astăzi.

Pactul cu Necuratul

Undeva în sudul Franței, peste Râul Lot, există Podul Valentre. A fost construit între 1308 și 1378, deci a durat șapte decenii să fie edificat. Și pentru că nu se mai isprăvea, constructorul ar fi chemat spiritele rele în ajutor. A făcut și un pact cu diavolul, care urma să termine podul, și în schimb să ia sufletul omului. Dar constructorul a reușit să-l păcălească pe necuratul, iar acesta, furios, a încercat fără succes să distrugă construcția pe care el însuși o încheiase. Legenda a dăinuit, iar la renovarea din 1879 a podului, arhitectul a adăugat silueta unui demon care încearcă să fure bucăți din pod.

Primul care a traversat Ponte della Maddalena a fost un... porc

Ponte della Maddalena trece peste Râul Serchio, din Italia. Legenda spune că a fost terminat de spiritele rele, întrucât arhitectul nu putea duce construcția la bun sfârșit în termenul prevăzut. În schimb, forțele întunecate au cerut sufletul primei persoane care avea să treacă peste podul terminat. Dar arhitectul a mers la un preot care i-a spus să lase un porc să traverseze podul înaintea tuturor. Supărate, spiritele rele au intrat în adâncul apelor și nu s-a mai auzit de ele. Mai târziu, în jurul anului 1500, o capelă a fost ridicată pe malul râului, în onoarea Mariei Magdalena, iar podul i-a preluat numele.

A înşelat spiritele rele

Peste Râul Afon Mynach, din Țara Galilor, există o construcție-unicat, atât de complicată, încât mulți s-au îndoit că a fost creată de om: podul diavolului. Practic sunt trei poduri construite unul peste celălalt, cu primul ridicat deasupra unui teren atât de dificil, încât legenda care spune că o femeie ar fi făcut un pact cu spiritele rele pentru această construcție dăinuie și azi. Se povestește că o localnică nu putea să treacă râul din cauza unor inundații masive. Pe malul celălalt îi rămăsese izolată o vacă, animalul care îi asigura supraviețuirea. Văzând-o la ananghie, forțele întunericului i-ar fi propus femeii să-i construiască un pod în schimbul primului suflet care l-ar fi trecut. După ce construcția a fost gata, femeia a trimis un câine să traverseze. Spiritele rele nu au mai deranjat pe nimeni. Un al doilea pod a apărut deasupra celui dintâi în 1753, iar cel de-al treilea în 1901, peste cele două.

Un criminal cu apă sfințită

669 18 2Ponte da Mizarela, care se ridică peste Râul Rabagao, din Portugalia, este supranumit și „podul Infernului”. Povestea spune că un criminal l-a rugat pe diavol să-i facă un pod ca să-l ajute să scape de cei care îl urmăreau pentru a-l pedepsi. Necuratul s-a conformat pe loc, apoi a făcut construcția să dispară din fața urmăritorilor. Acum aștepta răsplata: sufletul omului. Doar că între timp fugarul ajunsese la un preot care îl învățase să arunce apă sfințită peste construcție. Infractorul s-a întors pe malul apei, a cerut diavolului să refacă podul, apoi a aruncat apa sfințită, și astfel și-a recuperat sufletul amanetat răului.

Despre podul de la Schollenen Gorge, Elveția, se povestește că un sat întreg ar fi făcut un pact cu diavolul pentru construcție; când a fost gata, oamenii l-au păcălit pe Necuratul