Main menu

header

cotnari wide

672 17 1de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna

Vampirismul energetic este o problemă serioasă, iar urmările sale duc la îmbolnăviri inexplicabile ale omului.

Furt de energie

Avem în jurul nostru o aură care nu este altceva decât un înveliş energetic, având scopul de a ne proteja împotriva atacurilor energetice externe. Un om liniştit, care iubeşte şi acceptă pe toată lumea din jur, are o aură puternică, fără spărturi prin care să poată fi atacat. Un om fricos, disperat, neliniştit, care adună emoţii negative, are o aură spartă, prin care vampirii energetici pot pătrunde uşor şi, odată ce încep să ia energia persoanei, o condamnă invariabil la apariţia unei serioase probleme de sănătate.

Vampirismul energetic înseamnă nu doar furtul unei anumite cantităţi de energie, încălcarea învelişului aurei, ci şi un prejudiciu adus structurii fine a câmpului fiecărei persoane, care duce la deformarea sănătăţii mintale sau fizice. Omului care începe să ia energia altor semeni i se închid canalele de comunicare cu Universul şi atunci, pentru a se salva, e nevoit să ia, fără voia celorlalţi, energia lor pentru a supravieţui.

Urmașii „hoților” vor proceda la fel

Acest proces de pierdere a legăturilor cu Divinitatea, cu Universul, poate continua de-a lungul generaţiilor. Cu alte cuvinte, copiii unor vampiri vor deveni şi ei, la rândul lor, vampiri, pentru că, provenind din astfel de părinţi sau de părinte, şi ei se nasc cu canalele de legătură cu Universul închise. Ei pot păţi boli grave, pentru că se nasc fără iubire, fără înţelegerea legăturii cu Dumnezeu. Cum procedează cel mai uşor un vampir energetic pentru a-şi fura porţia de energie? Cel mai la îndemână îi este să îl înfurie pe cel care urmează să devină victima sa. Dacă vorbim despre un copil, nu trebuie decât să-şi supere, să îşi irite părinţii, colegii de şcoală, să chinuie animalele, să îşi bată joc de cei în vârstă. Astfel, ceilalţi se vor înfuria, vor ţipa la el, vor deveni foarte nervoşi şi, gata, transferul de energie s-a făcut. Aproximativ la fel procedează şi vampirul adult, cu deosebirea că el nu are nevoie să îşi atace părinţii, ci persoanele apropiate sau colegii ori oamenii cu care intră în contact. Singura lor şansă de a fi salvați este să te rogi pentru salvarea sufletului lor. De altminteri, şi în Bilbie scrie să ne rugăm pentru cei care ne blestemă şi să îi binecuvântăm pe cei care ne urăsc.

Efecte grave, acute!

Ne aduc o stare de epuizare, de disconfort când ne aflăm în preajma lor sau după ce au plecat. O persoană care a suferit un atac de vampirism energetic prezintă următoarele simptome: oboseală acută, care se poate transforma în oboseală cronică dacă legătura cu vampirul este permanentă sau frecventă; lipsă de energie, şi atunci, involuntar, victima trebuie la rându-i să vampirizeze pe altcineva pentru a-şi lua înapoi energia cedată; nervozitate accentuată sau apărută din senin, dureri de cap, formă de deochi, ameţeli, greaţă, pierderi de memorie şi chiar aritimie cardiacă.

Cum pot fi recunoscuţi

Cei care se lamentează permanent. Prin faptul că tot timpul cer afecţiunea, compasiunea noastră, ne dau rolul de salvatori chiar dacă nu-l vrem şi nu sunt capabili să primească un sfat, ci prin şirul de văicăreli urmăresc doar să îşi descarce propriul gunoi energetic pe noi şi să ne ia energia noastră bună.

Dependenţii. Ei vor de la noi permanent dovezi de dragoste sau de ajutor, ne solicită pentru cea mai mică decizie pe care nu sunt capabili să o ia, se agaţă de noi precum copiii, şi astfel ne apasă cu responsabilităţi nedorite. Ne epuizează cu solicitările lor la nesfârşit. Dacă vrem să luăm distanţă, atunci se supără şi ne acuză de faptul că nu vrem să îi ajutăm.

Hipersensibilii. Din cauza sensibilităţii lor exagerate, ne obligă să avem grijă permanent de ei, la ei orice problemă, cât de mică, devine o dramă, şi în preajma lor trăim într-un stres permanent.

Cei care creează conflicte. Pentru rezolvarea problemelor lor sunt capabili de agresivitate verbală, acesta fiind modul lor de a funcţiona. Ei nu ştiu şi nici nu vor să ştie ce este pacea, însă persoana care este agresată va pierde foarte multă energie.

Cei certaţi cu legea. La ei nu există nimic de respectat, nu au reguli pe care să le urmeze într-un statut social şi de aceea tot ce fac ei consideră că au dreptul şi e normal, chiar dacă invadează teritoriul, inclusiv cel sufletesc, al altuia.

Bolnavii şi bătrânii. Cei aflaţi în suferinţă sau în neputinţă din pricina vârstei au nevoie de ajutor, de afecţiune şi, poate fără voia lor, de energia noastră. Bolnavii cer mereu să fie cineva la căpătâiul lor, la fel şi bătrânii, mereu vor pe cineva în preajmă. În cazurile grave de boli, cei suferinzi ar muri fără a fura energia celor care vin să îi ajute. De aceea, nu este întâmplător faptul că foarte multă lume care se dedică misiunii de a încerca să participe, mai ales sufleteşte, la vindecarea unui bolnav, în special din categoria socotită pacienţi incurabili, riscă enorm să dezvolte în timp maladia celui lângă care au stat. Un sfat este să nu dormiţi alături de bătrâni în acelaşi pat sau în cameră sau lângă persoane grav bolnave dacă nu vreţi să vă puneţi viaţa în pericol. Pentru ei rugaţi-vă, faceţi meditaţii, daţi-le cele necesare, dar nu zăboviţi mult timp în preajma lor, pentru că o faceţi pe riscul dumneavoastră.

Cum ne putem proteja

Odată ce am identificat atât faptul că suntem vampirizaţi energetic, precum şi cine este vampirul, se recomandă să rupem legăturile cu acea persoană fie şi temporar. Pentru a avea energia necesară apărării, trebuie să învăţăm să iubim necondiţionat, adică să nu aşteptăm nimic de la nimeni. Atunci vom primi din partea lui Dumnezeu o cantitate foarte mare de energie. Trebuie să fim foarte atenţi la relaţiile personale. Aceste tipuri de relaţii ne ating la toate nivelurile: spiritual, energetic, mintal, emoţional şi, în cele din urmă, fizic. Problema este că nimeni nu a explicat oamenilor ce se întâmplă când intrăm într-o legătură, de orice tip, ce schimburi subtile au loc înainte de o strângere de mână, de a zâmbi sau de a ne încrunta. Şi nimeni nu ne-a spus că şi atunci când o persoană se află la distanţă, dar ne gândim la ea, o aducem instantaneu în câmpul nostru, producându-se schimburi energetice fără ca acel om să fie de faţă cu noi. De aceea, când avem o nemulţumire pierdem energie, când suntem bucuroşi, câştigăm energie.

Vampirismul energetic înseamnă nu doar furtul unei anumite cantităţi de energie, încălcarea învelişului aurei, ci şi un prejudiciu adus structurii fine a câmpului fiecărei persoane

Cei mai acaparatori sunt părinţii, copiii, soţii sau şefii

Aceştia ne fură energia prin critică, acest lucru fiind o negare a valorii noastre, prin interdicţie, care ne atinge libertatea de exprimare, ne leagă liber-arbitrul, prin luarea la întrebări ca la interogatoriu, ce produc presiune asupra răspunsului nostru, prin indiferenţă. Pentru a nu deveni vulnerabili în faţa altora sau noi să vampirizăm, fie şi inconştient, pe alţii, este obligatoriu să nu avem aşteptări de la nimeni şi, mai ales, în relaţiile de dragoste. În acest tip de relaţii suferim cele mai mari decepţii, neîmpliniri, avem frustrări, tendinţa de control, de a lua la întrebări partenerul. Putem să ne luăm energia fără a vampiriza pe alţii, şi asta o putem face prin rugăciune şi meditaţie, prin bucurie, care se poate manifesta prin râs, cântec, dans, iar cel mai mult se realizează prin iubire necondiţionată şi prin spovedanie, acela fiind momentul în care ne uşurăm de un mare balast care ne apasă sufletul.