Main menu

header

cotnari wide

684 18 1de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu

Faimoasa Insulă a Paştelui, cunoscută sub numele de Rapa Nui şi, în acelaşi timp, supranumită „Buricul Pământului”, graţie aşezării sale, este o zonă încărcată de mistere. Actualmente teritoriu chilian, insula este una dintre destinaţiile exotice ale turiştilor din întreaga lume, care au, însă, parte şi de surprize neplăcute.

Căpitanul Cook a descoperit grotele

Insula Paştelui este situată la 27 de grade, 8 minute şi 24 de secunde latitudine nordică şi 110 grade, 45 de minute şi 50 de secunde longitudine estică, la 2.700 de mile de Tahiti şi 2.600 de mile de oraşul chilian Valparaiso, fieful artiştilor sud-americani. La nord-vest se găseşte Arhipelagul Galapagos, iar la sud cel mai aproape teritoriu „uscat” este continentul Antarctica. Suprafaţa sa este de 166 de kilometri pătraţi şi, chiar dacă se află în calea vânturilor din Antarctica, clima rămâne temperată. În scrieri, insula a fost menţionată pentru prima oară în 1686, de piratul David, dar abia în 1722 Jacob Roggeween, comandantul olandez al unei flotile alcătuite din trei corăbii, a descoperit acest teritoriu, pe care, în cinstea sărbătorii religioase prăznuite cu o zi înainte, l-a botezat Insula Paştelui. În 1774, insula a fost explorată de celebrul căpitan Cook, care a descoperit că aici se află o mulţime de grote care au fost locuite în vechime de o populaţie despre care nu se ştie nimic nici măcar în zilele noastre. De asemenea, motivul pentru care aceşti oameni erau obligaţi să trăiască sub pământ rămâne un mister, mai ales că la suprafaţă au fost găsite fundaţiile a numeroase locuinţe, destul de evoluate pentru acele vremuri.

Enigma neelucidată a celor 900 de „moai”

Mai mult, Insula Paştelui este celebră şi pentru cele peste 900 de statui uriaşe de piatră, numite în limba locală „moai”. În afara acestui loc, doar la British Museum şi la Santiago de Chile, în grădina unei instituţii de stat, se mai găsesc două astfel de statui. Majoritatea sunt distruse sau dărâmate, însă există şi situri arheologice care uimesc prin frumuseţea şi grandoarea acestor ansambluri de statui uriaşe. Turiştii pot vizita şi cariera de piatră de unde erau extrase blocurile de rocă din care erau sculptate statuile şi unde se poate vedea chiar una care a fost abandonată înainte de a fi finisată. Cea mai mare problemă este legată de elucidarea misterelor care dăinuie de sute de ani: cum au fost realizate statuile, cu ce mijloace şi cum au fost deplasate pe locurile actuale, deoarece distanţele sunt foarte mari, iar localnicii nu cunoşteau roata. Se spune că în jurul anului 1950, celebrul explorator Thor Heyerdahl a întrebat un băştinaş care părea foarte în vârstă, un fel de guru al acelor locuri, cum au fost transportate statuile, iar acesta ar fi răspuns: „Nu a trebuit să le transportăm noi. Statuile au mers singure!”.

Antene radio din piatră?

684 18 2S-au lansat multe teorii cu privire la aceste statui, dar niciuna nu reuşeşte să explice în întregime rolul acestora şi nici scopul pentru care au fost realizate. Fără a enumera celelalte teorii referitoare la acest subiect, menţionăm că, pornind de la o observaţie făcută de savanţi pe marginea modului de propagare a undelor radio în apropierea acestor statui, s-a constatat că acestea funcţionează ca nişte veritabili elemenţi vibratori activi pentru anumite frecvenţe din spectrul radio. Adică, practic, aceste statui funcţionează ca antenele radio! Datorită concentraţiei foarte mari în fier a compoziţiei naturale a bazaltului şi a granitului din care sunt dăltuite statuile, comportarea lor în câmpuri electrice şi mag- netice devine specifică.

Vulcanul Terevaka „sforăie” în adâncuri

684 18 3Cel mai impunător punct al insulei este Muntele Terevaka, cu vârful la peste 500 de metri altitudine. Acesta este cel mai tânăr dintre vulcani şi se pare că a erupt acum 2.000-3.000 de ani, dar localnicii spun că, uneori, se mai aude cum „sforăie” în adâncuri. În afara celor trei vulcani semeţi de pe insulă mai există alte aproximativ 60 de centre de erupţie. Existenţa acestor vulcani leagă, prin tradiţii şi legende, Insula Paştelui de legendarul continent Mu, care ar fi existat în epoca preistorică în Oceanul Pacific şi care ar fi dispărut în urma unui cataclism planetar, rămăşiţele sale fiind actuala Polinezie şi Insula Rapa Nui. După anul 2000, în urma cercetărilor geologice şi geofizice, ipoteza a devenit tot mai credibilă şi mai argumentată ştiinţific.

De la „Buricul Pământului”, la „Peştera Canibalilor”

Termenul „Te Pito to Henua” sau „Buricul Pământului” a fost adoptat de iniţiaţii din Rapa Nui, deoarece este posibil ca insula să fi fost folosită ca punct geodezic sau marcator central într-un străvechi sistem global de coordonate cer/pământ. În situl numit Tongariki există o statuie care are mâinile ca şi cum şi-ar proteja buricul. În situl ceremonial din craterul Orongo sunt foarte multe petroglife, cu inscripţii şi desene legate de aşa-zisul „cult al omului-pasăre, al cerului şi al soarelui”. Interesant este faptul că Peştera Ana Kai Tangata, unde se pregăteau şamanii „hopu” pentru ceremonia omului-pasăre, se traduce prin... „Peştera Canibalilor”.

Turişti păcăliţi cu ajutorul vameşilor

Cercetătorii intervievaţi de postul „Discovery Channel” susţin că actualele noastre cunoştinţe nu ne permit să înţelegem exact nici cultura şi nici evenimentele petrecute pe Insula Rapa Nui. La venirea primilor europeni, aşa-zis „colonizatori”, vechea civilizaţie se stinsese, iar cunoştinţele iniţiatice dispăruseră de mult. Din mărturiile istorice, artefacte, ruinele aşezărilor umane şi relicve, s-a putut constata că în zonă a existat o puternică tradiţie şamanică, inedită datorită caracteristicilor locale definitorii şi unice. Însă politeţea şi ospitalitatea locală sunt lăudabile până în momentul în care încerci să scoţi ceva de pe insulă. Localnicii păstrează secretele şi este bine de ştiut că „indiscreţii” care încearcă să ia cu ei orice eşantion de piatră sunt aspru amendaţi. Nu poate fi scoasă pe calea aerului nici măcar pulbere de sol, aceasta reacţionând chiar şi în cantităţi infime la contactul cu aparatura de identificare. Ba mai mult, unele obiecte sunt vândute de localnici turiştilor şi apoi sunt recuperate prin anunţarea autorităţilor vamale, care le confiscă.

„Nu a trebuit să transportăm statuile. Au mers singure!“ (băştinaş din Rapa Nui)

1722 este anul în care exploratorul Jacob Roggeween a descoperit acest teritoriu mirific

David Hatcher Childress propune teoria „Mu“

684 18 4În lucrarea „Vechea Tongă şi Oraşul Pierdut Mu”, scriitorul David Hatcher Childress expune o teorie interesantă, argumentată ştiinţific, potrivit căreia continentul străvechi Mu a fost înghiţit de ape după un cataclism planetar. În urmă au rămas actualele insule ale Arhipelagului Polinezian şi Insula Paştelui, care, de fapt, n-ar reprezenta altceva decât vârfurile munţilor vechiului continent dispărut, legendă care, de altfel, circulă în Oceania, în Pacificul de Sud şi în Polinezia, încă din vechime.