Main menu

header

cotnari wide

de Andrei Dicu

Credincioşii ortodocşi din România, dar mai ales din Rusia, au rămas surprinşi în momentul în care au aflat povestea Zoiei, o fată care a rămas pur şi simplu paralizată timp de patru luni, după o glumă proastă făcută la o petrecere. Chiar dacă întâmplarea s-a petrecut acum mulţi ani, cazul trezeşte, în continuare, semne de întrebare.

Revelion de groază la Kuibisev
Fenomenul inexplicabil s-a petrecut în noaptea de 31 decembrie 1955, în localitatea rusească Kuibisev (actuala Samara). Zoia, o fată care petrecea Revelionul alături de câţiva prieteni, a început să danseze la un moment dat cu icoana Sfântului Ierarh Nicolae, din motivul absurd că iubitul său, pe nume Nikolay, nu a însoţit-o la chef, invocând că trebuie să meargă la serviciu. Anul Nou s-a nimerit taman în Postul Crăciunului rusesc, atunci când Biserica recomandă credincioşilor să se abţină de la petreceri. Imediat ce Zoia a început să danseze cu icoana în mână, încăperea a fost zguduită de un zgomot ciudat, iar o lumină orbitoare i-a năucit pe invitaţi. Instantaneu, tânăra a rămas înţepenită ca o stană de piatră, cu icoana Sfântului Nicolae în braţe, spre stupefacţia asistenţei. La fel de şocaţi au fost şi medicii sosiţi la locul faptei, mai ales că Zoia nu a răspuns la niciun tratament. Au încercat să-i facă injecţii, dar pur şi simplu acele se rupeau în trupul fetei… Starea sa a rămas aceeaşi timp de patru luni, în care Zoia nu a putut mânca şi nu a băut apă. Autorităţile comuniste de la Moscova au cerut o explicaţie savanţilor în domeniu, dar nici aceştia nu au putut oferi un verdict. Povestea a circulat, pe şest, şi printre credincioşii ortodocşi, care erau convinşi că, pur şi simplu, s-a petrecut un miracol.

Din trupul fetei răzbăteau ţipete înfiorătoare
Potrivit documentelor referitoare la acest caz, sora unei asistente prezente la eveniment ar fi mărturisit că autorităţile sovietice au intervenit imediat: „Miliţia a pus-o pe sora mea să semneze un act prin care se angaja să păstreze tăcerea asupra celor petrecute. Totuşi, ea ne-a povestit că încercase să-i facă injecţii Zoiei, dar a fost imposibil. Era ca şi când trupul său ar fi fost de piatră… Acele nu intrau în piele, ci se rupeau! Tot oraşul vorbea despre asta, iar oamenii credeau că o pedepsise Dumnezeu!”.
Chiar dacă în fosta Uniune Sovietică un asemenea eveniment putea răzbate cu greu barierele cenzurii, un articol din publicaţia „Voljskaia Kommuna”, apărut la 24 ianuarie 1956, vorbea despre minune şi despre ţipetele înfiorătoare ce se auzeau, sporadic, din trupul Zoiei. Totuşi, savanţii sosiţi de la Moscova au dat o sentinţă ciudată, în spiritul acelor vremuri, în care ateismul era literă de lege: Zoia suferea de o formă de tetanos necunoscută! Numai că, potrivit aceleiaşi surse, nu există nicio boală care să împietrească, propriu-zis, un corp şi să-l facă imposibil de urnit din loc…

Sfântul Nicolae a readus-o la viaţă după patru luni
Şi povestea nu se opreşte aici… Se spune că, într-o zi de sâmbătă, în ajunul Bunei Vestiri, în cea de-a treia săptămână a Postului Paştelui, un bătrân cu barbă albă a încercat să pătrundă în casa în care se afla Zoia, însă ar fi fost oprit de miliţienii de afară. A revenit a doua zi şi, profitând de faptul că miliţienii părăsiseră obiectivul pentru câteva minute, a reuşit să intre în casă. Legenda spune că, atunci când s-au întors, miliţienii l-au auzit pe bătrân spunându-i fetei: „Aşadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”. Imediat, au intrat în casă, dar… n-au găsit pe nimeni. Surprinzător, la data de 23 aprilie (6 mai după calendarul nou), tocmai când credincioşii prăznuiau Paştele, Zoia a revenit la viaţă. După fix 128 de zile, timp în care nu a mâncat, nu a băut, nu a dormit şi nu s-a aşezat, Zoia arăta şi se simţea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi, a recunoscut că bătrânul care a readus-o la viaţă a fost însuşi Sfântul Nicolae şi a spus: „Lumea moare din pricina păcatelor! Rugaţi-vă şi fiţi credincioşi!”.

Miliţienii au albit de frică la poarta casei
După scurgerea anilor, presa rusă a comentat pe larg evenimentul. Publicaţia „Kosmsomolskaia Pravda” nota declaraţia unei anume Anna Ivanovna Fedotova, care afirma: „Am fost de două ori în casa Zoiei şi am întrebat un miliţian tânăr ce se petrece acolo, iar el mi-a răspuns: «Mă întrebi acelaşi lucru ca şi soţia mea, dar nu-ţi voi spune nimic. Priveşte singură!» Şi-a scos chipiul şi mi-a arătat părul albit, apoi a continuat: «Vezi? E mai grăitor decât orice cuvânt! Noi am semnat o declaraţie şi ni s-a interzis să vorbim despre acest subiect. Dar dacă ai şti cât de frică mi-a fost s-o privesc pe această fată împietrită…»”.

• Icoana Sfântului Ierarh Nicolae a împietrit-o brusc pe tânăra rusoaică.

Emil Străinu: „Mi-e greu să cred că este adevărat!“

Generalul Emil Străinu, cunoscut expert în domeniul fenomenelor paranormale, ufolog, scriitor şi realizator tv, a părut surprins la aflarea celor întâmplate. „N-am auzit, până acum, de acest fenomen. Sigur, nu-mi pot permite să vorbesc despre ceea ce nu cunosc, dar, în general, sunt la curent cu tot ce se petrece în acest domeniu în toată lumea, şi mi-e greu să cred că un astfel de caz important mi-ar fi scăpat, în măsura în care ar fi ceva adevărat. Probabil că, dacă ar fi fost ceva real, atât eu, cât şi alţi specialişti am fi aflat de mult despre caz”, ne-a precizat, în exclusivitate, maestrul Emil Străinu. Şi totuşi, povestea Zoiei a făcut furori în epocă şi a devenit inclusiv subiectul unui film rusesc, intitulat „Minunea”. Subiectul este legat de un miracol petrecut în zilele noastre, săvârşit de Sfântul Ierarh Nicolae şi consemnat în mai multe cărţi ortodoxe.

Dan Ciachir: „Fenomenul nu trebuie privit ca o pedeapsă, ci ca tămăduire“

Cunoscutul scriitor, teolog, poet şi memorialist Dan Ciachir are o altă părere, pe care ne-a expus-o, de asemenea, în exclusivitate: „Pe vremea aceea, ruşii îl aveau pe Episcopul Luca al Crimeei, care a fost şi canonizat. A murit prin anii ’60, dar în memoriile sale - pe care le-am studiat - nu a pomenit nimic despre acest episod. Asta nu înseamnă însă că nu s-a petrecut. Orice minune e posibilă şi nu ar fi ceva ieşit din comun. Faptul că această fată ar fi stat împietrită timp de patru luni şi apoi şi-ar fi revenit nu trebuie privit ca o pedeapsă, ci ar fi vorba despre tămăduire!”.

„Ni s-a interzis să vorbim despre acest subiect. Dar dacă ai şti cât de frică mi-a fost s-o privesc pe această fată împietrită…“ (un miliţian rus)