În perioada 24 februarie - 1 martie 2009, Muzeul Ţăranului Român a fost gazda Târgului de Mărţişoare. La eveniment au participat peste 200 de persoane, printre care studenţi de la Arte Plastice, maeştrii şi membrii fundaţiilor care sprijină copiii cu dizabilităţi psihice. Mărţişoarele create inclusiv de micuţii cu handicap ajung la inimile tuturor, mai ales că fiecare obiect are povestea lui.
Şnurul alb-roşu, un simbol al prosperităţii
Târgul organizat de Muzeul Ţăranului Român a ajuns la cea de-a şasea ediţie, devenind deja o tradiţie. Despre însemnătatea lui ne vorbeşte doamna Lila Passima, iniţiatoarea acestui proiect: „Încercăm să recuperăm un obicei ce şi-a schimbat total funcţia. În urmă cu 200 de ani, mărţişorul era un simbol, un şnur (fir roşu şi alb sau alb şi negru) ce avea menirea de a proteja. Se spune că şnurul semnifica prosperitatea. Bunicile sau mamele obişnuiau să îl lege de încheietura mâinii sau chiar la gâtul copiilor. La început era doar şnurul, după care i-a fost agăţată o monedă de argint sau de aur, umplând tradiţia cu legende.”
Eveniment umanitar
„După 1900, obiceiul s-a transformat, mărţişorul devenind un obiect decorativ, de recuzită. La acest târg, participanţii au încearcat să reînvie obiceiul prin prezentarea mai multor categorii de mărţişoare menite să reinventeze tradiţia. Avem un grup de expozanţi care ne este fidel şi creează unicitatea ofertei. De această dată şi-au dat concursul fundaţii şi asociaţii ce au ca scop ajutorarea copiilor cu handicap neuromotor. Caracterul târgului este unul umanitar,
profiturile obţinute prin vânzarea mărţişoarelor fiind destinate îmbunătăţirii vieţii micuţilor năpăstuiţi de soartă“, a completat doamna Passima (foto).
Povestea clopoţelului
M-am uitat în jur şi am văzut mese pline cu mărţişoare realizate de aceşti copii cu dizabilităţi psihice. Încet, am luat un clopoţel realizat din lut. Emoţionată, reprezentanta Şcolii Speciale numărul 9, Mihaela Soare, mi-a spus că acel obiect a fost făcut de un copil autist. Clinchetul clopoţelului răsună a speranţă, speranţa unui copil autist că munca sa va fi apreciată. Mă uit mirată la creaţia acestui copil, ale cărui amprente se observau pe obiect şi decid să-l cumpăr. „La orele de terapie ocupaţională se lucrează pe abilitatea manuală. Întâi le-am arătat cum se face, după care au căpătat experienţă încetul cu încetul. Este necesară multă răbdare cu ei. Le place foarte mult ceea ce fac, pentru că îi deconectează. Cu banii obţinuţi organizăm excursii”, povesteşte doamna Soare.
Terapia ocupaţională, un succes
O altă fundaţie ce luptă pentru integrarea în societate a persoanelor cu handicap neuromotor este Fundaţia „Trebuie”. Aceasta cuprinde copii şi adulţi cu nevoi speciale. „Obiectele expuse sunt de la Centrul de Terapie Ocupaţională. Este un proiect-pilot la care lucrăm de zece ani şi care vizează tinerii cu deficienţă mintală. Ne bucurăm că anul acesta am reuşit să-i introducem în câmpul muncii. Este cel de-al patrulea an în care ne prezentăm cu produsele lor, iar impactul ne-a surprins chiar şi pe noi. Cu ajutorul terapiei ocupaţionale ne axăm pe dezvoltarea abilităţilor, de la cunoaştere la vorbire şi până la integrare şi incluziune în muncă. Pe tot parcursul anului îi ajutăm să-şi descopere capacităţile, încurajându-i. Pornim de la cele mai mici detalii, precum 
tăiatul hârtiei şi cum să folosească lipiciul, până ce se ajunge la forma finală. Ca să le stimulăm dorinţa de integrare în muncă, ei primesc lunar o sumă de bani pentru a le induce sentimentul că munca lor nu este zadarnică. Produsele lor sunt apreciate şi asta îi motivează. Este păcat să fie consideraţi ca aparţinând unui alt segment al societăţii doar pentru că au un handicap. Aceşti oameni îşi schimbă comportamentul în bine din clipa în care încep terapia. Spre exemplu, toate operaţiunile făcute de autişti sunt duse la bun sfârşit, aceştia având capacitatea de a învăţa foarte rapid”, ne spune Luminiţa Neacşu, membru fondator al Fundaţiei „Trebuie“.
În România au început diverse campanii cu scopul de a îi ajuta pe oamenii cu handicap locomotor să fie integraţi în societate. Astăzi, aceste fundaţii luptă pentru o viaţă normală a copiilor cu dizabilităţi psihice şi pentru a-i introduce în câmpul muncii.
Claudia Stan
