Main menu

header

    Robert Gabriel Cristian Necula, un tânăr de 33 de ani, a avut o copilărie tristă. El a fost abandonat de mama sa în Gara de Nord, fiind nevoit să crească prin orfelinate, privat de dragoste. Din păcate, aceşti ani şi-au pus amprenta în mod negativ asupra tânărului, ajungând să aibă probleme de ordin psihic. Cu toate acestea, bărbatul a realizat multe de-a lungul vieţii, fiind chiar reprezentantul persoanelor cu nevoi speciale atât în România, cât şi peste hotare.

Terapie prin tricotaj
    Viaţa i-a oferit lui Robert ceea ce propria mamă i-a refuzat: o familie care îl iubeşte. Doi foşti profesori au prins drag de Robert, pe vremea când acesta avea doar 14 ani. Cum l-au văzut, cei doi şi-au dorit să îi ofere protecţia unui cămin şi au decis să îl adopte. Din primul moment l-au tratat la fel ca pe cei doi copii naturali ai lor. Pentru a uita de abandonul mamei naturale, Cristian s-a refugiat în tricotaj, fiind o adevărată terapie. Doamna Veronica, de la Casa de copii din Buftea, a fost prima persoană pe care a văzut-o Cristian tricotând, pe vremea când avea doar 7 anişori.

A împletit fulare pentru Uniunea Europeană
    Viaţa grea pe care a avut-o l-a învăţat pe Robert să se descurce singur. Bărbatul îşi doreşte să îşi câştige singur existenţa şi să îi ajute pe părinţii săi adoptivi. În 2001, el a hotărât să transforme pasiunea lui pentru tricotaj într-o adevărată slujbă. Deşi au fost puţini cei care au crezut că Gabriel va reuşi să câştige bani din tricotaj, el nu s-a descurajat şi, cu mari eforturi, a ajuns să-şi realizeze visul. În 2004, Luminiţa Gheorghiu, preşedinta Ligii pentru Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap, i-a sugerat să realizeze fulare cu simbolul Uniunii Europene, gândindu-se la ziua în care România va fi parte a acestei Uniuni. Şi iată că afacerea a avut succes.

Invitat la Rai Uno
    Un alt motiv de mândrie pentru Robert este reprezentat de colaborarea cu autorităţile de la Curtea de Argeş. Gabriel este reprezentantul persoanelor cu nevoi speciale atât în România, cât şi peste hotare. El a participat la deschiderea Şcolii de Voce Esofagiană de la Rucăr, ca reprezentant al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din Argeş, şi a fost invitat la o emisiune a postului italian Rai Uno, să vorbească despre situaţia persoanelor cu nevoi speciale din România.

Şi-a regăsit mama după 25 de ani
    Robert şi-a regăsit mama întâmplător, după 25 de ani, într-un mijloc de transport în comun. Femeia şi-a recunoscut fiul de cum l-a văzut. Cei doi au vorbit, au încercat să recupereze ce au pierdut şi, poate, în timp, vor putea crea legătura ruptă atâţia ani. Mai mult, Robert a aflat că are şi doi fraţi naturali şi speră să poată lua legătura cu ei.

Cristina Voicilă