Biserica Santa Maria este situată în Viterbo, Italia. În fiecare duminică, sfântul lăcaş găzduieşte peste 200 de români, care participă la slujbele religioase. Despre această legătură a românilor de peste graniţă cu Dumnezeu ne povesteşte evlaviosul paroh Gheorghe Ionaşcu.
„Punctul de întâlnire al românilor”
Italia este una dintre ţările ce adăposteşte mii de români plecaţi peste graniţe, în speranţa unui trai mai bun. Sfântul lăcaş a fost înfiinţat din iniţiativa Episcopului Calinic al Argeşului, în 1999, fiind numit paroh Gheorghe Ionaşcu, mulţumită calităţilor sale duhovniceşti şi dăruirii faţă de persoanele nevoiaşe. După evenimentele petrecute în Ialia, în care câţiva români au tâlhărit şi ucis italieni, comunitatea de români a avut de suferit. Toate incidentele au fost intens mediatizate la vremea respectivă de mass-media din ţară, şi nu numai. Astfel, preotul Ionaşcu, chemat de primarul Romei, Walter Veltroni, a dat declaraţii în presă adresate italienilor, liniştind spiritele şi stopând nefastele întâmplări. Biserica din Viterbo este punctul de întâlnire a românilor care muncesc pretutindeni în Italia şi vin aici pentru a se sfătui, a lua aminte la poveţele părintelui şi a găsi o portiţă către Bunul Dumnezeu.
Construită de Ordinul Cavalerilor de Malta
„Prin bunăvoinţa Episcopului catolic local (şeful Catedrei de Teologie Dogmatică a Vaticanului), Lorenzo Chiarinelli, comunitatea ortodoxă a primit o biserică începând cu 21 ianuarie 2000, în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, ne spune preotul. Lăcaşul, ca şi construcţie, datează din 1890, fiind construit de Ordinul Cavalerilor de Malta. Acesta conţinea altarul central, identic cu al unei biserici bizantine. Construcţia în sine este în stil romanic şi poate găzdui peste 200 de persoane. În jurul bisericii s-au făcut săpături pe lângă pereţi, şanţurile au fost apoi umplute cu material combustibil, fiind un scut de apărare împotriva invaziilor păgâne. Lăcaşul sfânt este construit dintr-un singur plan dreptunghiular şi are ziduri groase din piatră. În stânga altarului principal există o mică uşă, ce duce în sacristie, locul în care se păstrează obiectele de cult şi veşmintele preoţeşti.
Icoana rugului aprins, punctul de atracţie
Comunitatea românilor a construit un altar, transformând biserica într-o frumoasă capodoperă romanică. Icoana centrală este „Reprezentarea rugului aprins”, o copie după Icoana lui Daniil de 
la Rarău (Sandu Tudor). Rugul aprins reprezintă focul de pe Muntele Sinai, ce nu s-a mistuit, pe care l-a văzut Moise. Acesta semnifică puritatea Fecioarei Maria, deoarece, asemenea rugului nestins, ea va rămâne pururea Fecioară, chiar şi după naşterea lui Iisus. Rugul este simbolul rugăciunii neîncetate, al rugăciunii lui Iisus. Această interpretare aparţine părintelui iroschimonah Daniil Teodorescu, iniţiatorul rugului aprins, care a murit în închisoarea de la Aiud.
Claudia Stan
Legenda oraşului invincibil
Oraşul Viterbo se numeşte şi Oraşul Papilor, pentru că o bună perioadă, de aproape şapte ani, aici au locuit papii. La Viterbo se află Palatul Papilor (foto), locul în care s-au ales Sfinţii Părinţi în acea perioadă. Tot atunci s-a născut şi cuvântul „conclav”, semnificând sala în care cardinalii decideau noul Papă. Palatul este o clădire deschisă acum vizitatorilor, iar într-o parte laterală rezidă şi acum dioceza, episcopia catolică. Biserica era punct de intrare în oraş şi este locul prin care Papii în perioada conclavului erau alimentaţi fără ştirea poporului. „Era un fel de oraş invincibil”, spune parohul Gheorghe Ionaşcu.
