Main menu

header

518 22 1de Carmen Ciripoiu

Până în acest moment nu se cunoaște vreo profeție referitoare la altă icoană care să înspăimânte atât de mult încât să genereze teama de a o vedea în totalitate luminată, cu ochii larg deschiși. Însă icoana lui Iisus Hristos de la Celic Dere, din judeţul Tulcea, ascunde multe secrete…

Chipul Mântuitorului care se curăță singur...

În contextul războiului ruso-turc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un soldat din armata austro-ungară a poposit la Mănăstirea dobrogeană Celic Dere având asupra sa o icoană tulburătoare. Era complet neagră, astfel încât nu se distingea nimic pe toată suprafața acesteia. Nimeni nu știe de ce, cum nimeni nu înțelege care a fost motivul pentru care acel soldat a ales tocmai acest loc unde să lase spre dăinuire sfânta icoană. Se zice că bărbatul i-a spus părintelui rus care slujea la Celic Dere în acea perioadă că, atunci când va voi Dumnezeu, icoana se va curăța singură, atenționându-l cu vorbele: „Părinte, țineți această icoană! Dacă Sfinția voastră nu veți trăi până la sfârșit, cei care vă urmează să păstreze această icoană. Să aveți mare evlavie, că prin ea se va săvârși o mare minune. Această icoană o vedeți că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată”. La rândul său, preotul a lăsat icoana la maicile care s-au perindat la sfântul lăcaș împreună cu mesajul vechiului soldat rus. Toată lumea aștepta minunea, care a început să se înfăptuiască, măicuțele fiind martorele tăcute ale acesteia, pentru că, în timp, pe suprafața neagră a început să apară chipul Mântuitorului. Ce urmează să se petreacă în continuare cu această icoană rară, una dintre puținele în care Iisus Hristos apare cu ochii închiși? Nu există nici măcar o singură persoană care să poată răspunde la întrebare. Se aude doar că, la sfârșit, când va fi curățată complet, i se vor deschide larg ochii.

Legenda locului

518 22 2Atenți la catastrofele naturale și istorice care s-au petrecut de-a lungul timpului și la ritmul în care se curăță icoana, oamenii locului au observat că, odată cu fiecare dezastru, cu fiecare război, chipul Mântuitorului mai capătă o rază. Când a fost Războiul de Independență, icoana se spune că a început să se curețe într-un ritm amețitor, apoi mare prăpăd a căzut pe capul oamenilor. În perioada marilor inundații, icoana iar a dat de veste. La fel și când urma să vină un mare cutremur. Și la Războiul balcanic, spun localnicii că s-a întâmplat la fel, iar înainte de Primul Război Mondial și în perioada interbelică, chipul lui Iisus Hristos s-a luminat în cea mai mare parte. Atenționarea ostașului că prin ea se va săvârși o mare minune a generat până acum doar teama de cataclisme sau chiar de sfârșitul lumii, însă, privit dinspre partea care s-a luminat, Mântuitorul… zâmbește! Ce planuri are Domnul cu noi dacă prin această incredibilă icoană ne măsoară, bucată cu bucată, drumul vieții?

Maica Domnului Nerosaiskaia, de două ori în flăcări

518 22 3Începutul minunilor icoanei Maicii Domnului Nerosaiskaia, o altă icoană rară păstrată de Mănăstirea Celic Dere, s-a petrecut când, în urma unui incendiu, din toată gospodăria „stăpânilor” acesteia, o familie de credincioși din Basarabia, nu a rămas decât… icoana. Înnegrită, dar nevătămată. După moartea acestora, moștenitorii au hotărât să ardă mica icoană și s-o înlocuiască astfel cu alta mult mai frumoasă. Pentru a doua oară, icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia a ajuns în flăcări, fiind aruncată într-un cuptor încins. Dar… minune, flăcările au năvălit afară, și icoana a rămas neatinsă de foc. Înfricoșați, oamenii au învățat să o prețuiască și au așezat-o la loc de cinste. Într-un ajun al unei Sfinte Învieri, stăpânul casei a intrat în camera în care se afla icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia și a văzut cum din aceasta se revărsau raze luminoase, iar un glas îi spunea: „Luați-mă de aici și duceți-mă unde sunt adunate fecioarele, ca să mă duc împreună cu ele să fac ascultare în Turcia”. În acea perioadă, în Dobrogea se aflau, într-adevăr, mai multe grupuri de fecioare care primeau învățătură despre rânduilele călugărești. Anunțate de preotul din comună, acestea au îndeplinit dorința Maicii Domnului și au luat icoana. După ce Dobrogea a fost eliberată de sub otomani, aceleași fecioare au însoțit sfânta icoană a Maicii Domnului Nerosaiskaia la vechea Mănăstire Celic Dere. Printre mulțimea de credincioși prezenţi la eveniment se aflau și doi călugări bolnavi, care s-au așezat la pământ. Când s-a trecut cu sfânta icoană peste ei, aceștia s-au însănătoșit pe loc. Maica Domnului Nerosaiskaia săvârșise o altă minune…

„Nu voi mă apărați pe mine, ci eu pe voi”

Sfânta icoană a stat în biserica mănăstirii până în anul 1916, când, din cauza războiului, maicile au fost nevoite să se refugieze. Înainte de retragere însă, acestea au ascuns cele mai de valoare obiecte ale mănăstirii într-o peșteră aflată chiar în incinta sfântului lăcaș, printre care și icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia. În prima noapte de refugiu însă, icoana a apărut în vis uneia dintre slujitoarele Domnului, certând-o: „Să mă luați de unde m-ați ascuns, că nu voi mă apărați pe mine, ci eu pe voi.” A doua zi, două dintre maici s-au întors în mănăstire și au reașezat sfânta icoană în biserică, la locul ei. În timp, Maica Domnului Nerosaiskaia a început să facă din ce în ce mai multe minuni. Se spune că, pe unde trecea sfânta icoană, seceta înceta, bolile se vindecau, dăunătorii și insectele dispăreau. Cu bunătatea sa cea fără de margini, Maica Domnului Nerosaiskaia nu uită pe nimeni. Iar atunci când noi nu vom mai putea face nimic, când vom fi cu păcatele puse înaintea sa, Sfânta Fecioară ne va ridica din patul suferinței.

„Luați-mă de aici și duceți-mă unde sunt adunate fecioarele, ca să mă duc împreună cu ele să fac ascultare în Turcia“

Cocoşul de pe deal

În anul 1833, trei călugări veniți de la Mănăstirea Neamț au cumpărat de la o musulmancă o bucată de pământ în apropiere de Niculițel. Deși Dobrogea se afla sub stăpânire otomană, totuși autoritățile le-au permis călugărilor să ridice un lăcaș de rugăciune. La început, construcția era una simplă, din nuiele, lipită cu pământ, iar oamenii au numit-o simplu: Cocoș. De la un înaripat sălbatic al cărui glas se auzea, noapte de noapte, pe dealul la poalele căruia a fost ridicată mănăstirea.

Add comment


Security code
Refresh