de Carmen Ciripoiu
Într-un sat din apropierea Brașovului, într-o biserică săpată în piatră, fenomenele paranormale par să se deruleze ca într-o periculă de film. La templul făcător de minuni de la Șinca Veche, tineri, bătrâni, oameni cu sufletul plin de durere, din România și din toate colțurile lumii, vin să-și rezolve problemele. Se spune că dorințele cele mai puternice se împlinesc foarte repede la trei sărbători importante ale creștinătății: de Sfântul Gheorghe, de Lăsata Secului de Paști și de Schimbarea la Față. Grație mărturiilor unor înalte fețe bisericești care au vizitat locul, lăcașul a fost sfințit chiar de mitropolitul Ardealului, PS Antonie Plămădeală.
Mister și istorie
Dovezile despre existența acestor locuri pline de mister sunt controversate, astfel că vechimea sa este estimată într-un interval cuprins între 250 și 7.000 de ani. În preajma anului 1700, în perimetrul comunei Șinca Veche se spune că au existat cinci mănăstiri, patru din lemn și una săpată în piatră. Cele patru lăcașuri de rugăciune s-au risipit ca un fum, că nimeni nu le mai poate localiza. În timpul împărătesei Maria Tereza (perioada anului 1762), așezarea de la Șinca Veche a trecut prin aspre încercări. Doar patru familii se spune că au mai rămas atunci în acel loc, iar biserica din grotă ar fi servit ca refugiu. Mănăstirea Săpată sau Templul de la Șinca Veche, cum i se mai spune, le-a fost oamenilor prietenă, dar și ocrotitoare a dreptei credințe. Secolele s-au scurs, iar acum nici măcar bătrânilor locului nu le-a rămas vreo amintire despre cine a săpat, s-a rugat sau a slujit în biserica lor din piatră, din adâncuri. Poate doar pereții încăperilor pot spune mai multe despre trecutul lor, însă deocamdată se odihnesc în tăcere.
Lăcaşul cu două altare
Prin modul în care a fost construită, biserica săpată direct în piatră este un miracol al credinței și o minune arhitecturală. E greu de gândit și mai ales de explicat în simple cuvinte cum au reușit cei care i-au dat viață să o cioplească bucată cu bucată, cu câtă trudă au tăiat ferestrele lateral, în așa fel încât în interior să pătrundă lumina naturală, sau cum au făcut acea tăietură rectangulară prin care cele două încăperi ale bisericii comunică între ele. Pentru că templul este format din două altare construite în spirală (unul mai mare și celălalt de dimensiuni mai mici), dar mai ales pentru că cele două altare țin legătura printr-un ochi magic, mai mulți cercetători susțin că nu ar fi o construcție creștină, ci ar fi fost ridicată în perioada dacică, poate chiar predacică. Cel mai inedit element al bisericii este chiar turla acesteia, ridicată din interiorul lăcașului, la construcția căreia se spune că ar fi fost folosită gresie moale. Turnul interior are 10 metri lungime şi se termină cu o mică fereastră, prin care razele de lumină cad direct pe altar. În tavanul templului se poate observa și acum o spărtură. Nesemnificativă la prima vedere, se spune că, în vechime, toată spirala care formează templul era împodobită cu cristale şi cu pietre semipreţioase… Spărtura aceasta, construită tot în spirală, are forma unui simbol energetic bine cunoscut: Yin şi Yang. De asemenea, Steaua lui David, ce stă înscrisă pe peretele uneia dintre încăperi, are același simbol. În anul 1789, un pastor reformat din Făgăraș nota despre acest lăcaș plin de mister: „Mănăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste, încât călugării, când slujesc, se plimbă cu cărțile după razele soarelui”. Deși ascunsă de privirile curioșilor sub un pâlc de pădure, în biserica subterană, despre care tot mai mulți istorici spun că este unică în lume, pângărită și parțial distrusă, se produc și acum fenomene inexplicabile.
Corurile enigmatice
Oamenii locului spun că cine ajunge la Templul de la Șinca Veche trebuie întâi de toate să se oprească la altarul mare, să-și îndrepte ochii către cer, cerându-și iertare pentru toate greșelile făcute cu voie sau fără de voie. Apoi să treacă în camera alăturată, la altarul cel mic, unde este inscripționat un portret despre care se spune că este al Mântuitorului. Acolo, orice rugăminte îi va fi ascultată și îndeplinită. Tot legendele povestesc că templul este o poartă către alte lumi, prin care se comunică, aşa ca şi pe vremuri, cu ființe din alte dimensiuni. În jurul bisericii din Șinca Veche viața ia o altă întorsătură, apa din izvorul aflat în apropiere are puteri tămăduitoare, iar laptele vacilor care pasc iarba din împrejurimi are cu totul alt gust… În preajma unor sărbători religioase, la Șinca Veche se aud coruri extrem de melodioase. Muzica este religioasă, iar cuvintele, deși foarte clare, sunt foarte greu de deslușit… Au coborât oare îngerii la Șinca Veche să ne dăruiască limpezimea muzicii atât de copleșitoare, făcând să uităm de tot răul care ne înconjoară? De asemenea, pe aparatele de fotografiat ale turiștilor apar de nenumărate ori imagini luminoase sub forma unor globuri strălucitoare de dimensiuni diferite, cu margini translucide și în interior de un alb intens. Aceste sfere de lumină arată că la Șinca Veche se produc fenomene energetice încă necunoscute, ce pot fi comparate cu cele din celebra Pădure Baciu. Dincolo de orice speculații și controverse, biserica de la Șinca Veche rămâne un loc plin de mister, unde minunile se întâmplă cu adevărat…
Ştiaţi că...
Tot la Șinca Veche se vorbește despre niște cristale de cuarț prin intermediul cărora ar comunica ființele de dincolo cu lumea noastră? Există tot mai multe zvonuri potrivit cărora din pământul peșterii apar uneori aceste cristale de cuarț, care sunt însă luate ca suveniruri de turiști, mulți dintre aceștia nebănuind însemnătatea acestora.
Locul unde se împlinesc dorinţele curate
Într-una dintre încăperile mănăstirii, numită de localnici Mănăstirea Ursitoarelor sau Templul Ursitelor, unde razele soarelui străpung cupola săpată în stâncă, se spune că se împlinesc toate dorințele curate. Acum un secol, cei necăsătoriți se urcau pe dealul unde este săpată mănăstirea și aruncau o roată cu paie în flăcări, în credința că, văzând desenele făcute de foc și traseul roții, își vor afla ursita și se vor căsători în acel an.